Politica de coeziune economică și socială

Capitolul I

1. Scurt istoric al politicii de coeziune

economica si sociala a Uniunii Europene

Cu exceptia unei referinte generale la necesitatea consolidarii unitatii economice dintre statele membre, tratatul fondator de la Roma (1957) nu ofera un mandat explicit pentru adoptarea unei politici CE de coeziune.

În anul 1957, tarile semnatare ale Tratatului de la Roma se refera în preambulul acestuia la necesitatea de „a consolida unitatea economiilor lor si de a asigura dezvoltarea lor armonioasa prin reducerea diferentelor existente între diversele regiuni si a decalajelor cu care se confrunta regiunile mai putin favorizate”.

În anul 1958 se constituie doua Fonduri sectoriale: Fondul Social European (FSE) si Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA).

A fost nevoie de 18 ani ca politica de coeziune economica si sociala sa avanseze pe agenda politica a CE, datorita primei extinderi care includea state membre (Marea Britanie si Irlanda) cu probleme considerabile de dezvoltare economica si sociala, cuplate cu o încetinire a dezvoltarii economice datorate crizei petroliere din anii '70.

La început, politica de coeziune economica si sociala avea un explicit caracter redistributiv. În 1975 a fost înfiintat un Fond European de Dezvoltare Regionala (FEDR) care sa contribuie la proiectele de dezvoltare lansate de guvernele nationale. S-a înteles repede ca acest concept minimalist avea deficiente serioase. Numeroase proiecte erau cofinantate de FEDR în baza unui sistem de cote nationale fara prioritati explicite de dezvoltare pe termen lung si fara efect de multiplicare.

Necesitatea unei reforme radicale a sistemului de distributie s-a cristalizat dupa extinderea sudica, prin includerea Greciei (1981), a Spaniei si a Portugaliei (1986), toate considerabil în urma fata de media PIB-ului CE de atunci.

Grecia a negociat cu Comisia introducerea unor instrumente economice specifice Sudului pentru a contrabalansa presiunile economice si concurentiale datorate aderarii Spaniei si Portugaliei, ambele cu o orientare economica similara a sectoarelor primare si

secundare ale economiei lor.

Introducerea Programelor Integrate Mediteraneene (PIM) pentru perioada 1986-1992 a oferit Comisiei prima oportunitate de a experimenta abordari inovatoare privind atât continutul politicilor, cât si metodele si cerintele atasate punerii lor în aplicare.

În 1986 Actul Unic European creeaza bazele unei politici reale de coeziune menite sa compenseze constrângerile pietei unice pe care le resimt tarile meridionale si alte regiuni mai putin favorizate.

Adoptarea Programului Pietei Unice Europene în 1986 si semnarea Actului Unic European în 1986 au semnificat o noua era pentru politica de coeziune economica si sociala din CE. Eliminarea barierelor în calea comertului si libera circulatie a persoanelor, capitalului si serviciilor au fost însotite de preocupari privind capacitatea regiunilor defavorizate de a face fata presiunilor concurentiale ale pietei.

Consiliul European de la Bruxelles din februarie 1988 revizuieste modul de functionare a fondurilor de solidaritate (cunoscute acum sub denumirea de Fonduri Structurale) si le aloca 68 miliarde de ECU (la preturile din 1997).

Tratatul de la Maastricht, care a intrat în vigoare în 1993, desemneaza coeziunea ca fiind, împreuna cu uniunea economica si monetara si piata unica, unul dintre principalele obiective ale Uniunii.

De asemenea prevede crearea Fondului de Coeziune, pentru sprijinirea proiectelor în domeniul mediului si transporturilor în statele membre cel mai putin prospere.

Consiliul European de la Edinburgh (decembrie 1993) hotaraste alocarea a aproximativ 177 miliarde de ECU (la preturile din 1999), adica o treime din bugetul comunitar, pentru politica de coeziune. Pe lânga Fondurile Structurale se creeaza un nou Instrument Financiar de Orientare pentru Pescuit (IFOP).

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirma importanta coeziunii si de asemenea include un Titlu privind Ocuparea Fortei de Munca care subliniaza necesitatea colaborarii în vederea reducerii somajului. Consiliul European de la Berlin (martie 1999) initiaza reforma Fondurilor Structurale si ajusteaza functionarea Fondului de Coeziune.

Aceste Fonduri vor primi peste 30 de miliarde de Euro pe an în perioada 2000 -2006, adica 213 miliarde de Euro în decurs de sapte ani.

Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) si Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD) completeaza programul PHARE în vederea promovarii dezvoltarii economice si sociale a tarilor candidate din Europa Centrala si de Est.

Politica de Coeziune economica si sociala a Uniunii Europene trebuie vazuta ca parte integranta a Strategiei de la Lisabona (2000), care îsi propunea sa transforme Europa pâna în anul 2010, ”în cea mai dinamica si mai competitiva economie bazata pe cunoastere”. Strategia de la Lisabona a fost completata în anul 2001, în cadrul Consiliului

European de la Gotheburg cu noi obiective, printre care cel mai important este asigurarea dezvoltarii durabile.

De asemenea, în 2 februarie 2005, Comisia Europeana a prezentat Liniile Strategice Integrate pentru Crestere si Ocupare, în care se afirma ca UE trebuie sa creeze o economie bazata pe crestere durabila si pe ocupare. În conformitate cu Liniile Strategice Integrate pentru Crestere si Ocupare, se stabileau 3 prioritati pentru UE pentru perioada 2007-2013, prioritati cuprinse în Orientarile Strategice Comunitare 2007- 2013:

1. Europa - un loc mai atractiv pentru investitii si munca

2. Îmbunatatirea cunoasterii si inovarii pentru crestere

3. Locuri de munca mai multe si mai bune