Politica de Pesonal în Administrația Publică

Introducere

Situaţia economică şi social-culturală a Republicii Moldova la etapa contemporană atestă, că problemele economice şi spirituale pot fi realizate doar de oameni avizaţi, de specialişti a căror performanţă profesională corespunde standardelor mondiale. De aceea, cercetarea fenomenelor şi proceselor ce ţin de politica pe personal în administraţia publică are actualmente o importanţă deosebită.

Este important pentru demersul nostru ştiinţific să demonstrăm că munca în administraţia publică este îndeplinită de oameni anume pregătiţi, care au câştigat în timp un prestigiu datorită misiunii fundamentale pe care o îndeplinesc, aceea de a servi intereselor cetăţenilor unui stat. În acest context, personalul administraţiei publice este răspunzător de efectele deciziilor luate şi de punerea lor în aplicare.

Modul în care personalul din administraţia publică se vede pe sine, şi domeniul său de acţiune într-o democraţie sunt teme de reflecţie pentru cercetători şi câmp de manifestare pentru puterea birocratică (reprezentată de funcţionarii publici care, în virtutea reglementărilor legale şi a competenţelor conferite prin lege, deţin o parte a puterii de stat). Eficacitatea sistemului administrativ este determinată în mare măsură de profesionalizarea funcţiei publice, unul dintre obiectivele declarate ale procesului de reformă administrativă din ţara noastră. Pregătirea profesională a funcţionarilor publici se reflectă în calitatea serviciilor publice oferite. Nici o funcţie publică nu poate fi ocupată decât de un funcţionar public pregătit să desfăşoare muncă de o anumită complexitate. Pregătirea educaţională desăvârşită în instituţiile de învăţământ se completează în procesul muncii prin participarea activă a funcţionarului public la formarea şi perfecţionarea sa.

În literatura de specialitate nu există o lucrare de sine stătătoare care să trateze global problematica politicilor de personal din administraţia publică.

Drept bază de informare au servit actele legislativ-normative ale Republicii Moldova şi ale altor ţări care reglementează activitatea sistemul administraţiei publice şi politica resurselor umane în autorităţile administraţiei publice.

Scopul şi sarcinile prezentei lucrări constă în evidenţierea specificului politicilor de personal în administraţia publică, a rolului acestuia în eficientizarea activităţilor autorităţilor administraţiei publice şi fundamentarea direcţiilor strategice de bază a planificării carierei în administraţia publică.

Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele sarcini principale:

- fundamentarea teoretică a politicilor de personal în serviciul public;

- examinarea noţiunii de politici de personal;

- identificarea factorilor motorii a creşterii în carieră în administraţia publică;

- evaluarea modalităţilor de perfecţionare a politicilor de personal prin reformele din administraţia publică, prin crearea unui algoritm ştiinţific al politicilor de personal.

CAPITOLUL I CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND POLITICA DE PERSONAL

1.1 Analiza conceptului de politică de personal

Performanţa autorităţilor publice depinde în mare măsură de competenţa şi profesionalismul resurselor umane ce activează în ele, de felul în care personalul concepe obiectivele ce stau în faţa autorităţilor publice, de modul în care le soluţionează, de măsura în care îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele activităţii lor, de felul în care conlucrează cu cetăţenii.

Realizarea deciziilor politice şi progresul economico-social general depinde în mare măsură de calitatea administraţiei, este lesne de înţeles atenţia deosebită acordată studierii şi poziţionării adecvate a resurselor umane de către savanţi, ca factor primordial în realizarea deciziilor organizaţionale .

În literatura de specialitate tot mai frecvent se întâlnesc diverse puncte de vedere în tratarea angajatului, utilizându-se multiple noţiuni cum ar fi: „resurse umane”, „politici de personal”, „capital uman” etc.

Pornind de la opinia savantului A. Manolescu, potrivit căreia „esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor din cadrul organizaţiei” , este evident că nu numai aptitudinea de a munci determină performanţele organizaţiei, acestea fiind influenţate şi de potenţialul intelectual, aptitudinile de a cunoaşte, creative, inovative ale angajaţilor, capacităţile lor de a analiza previzional şi de a anticipa schimbările şi a se alinia rapid la exigenţele organizaţiei şi ale mediului extern social, politic, economic şi cultural.