Politica de reformă a funcției publice în Uniunea Europeană

Introducere

Lucrarea de fata isi propune sa analizeze politica de reforma a functiei publice in Uniunea Europeana, mai intai prezentand caracterele generale ale acestei notiuni, iar apoi fiecare tara membra UE in parte. Pentru o mai buna intelegere si parcurgere a lucrarii, aceasta este structurata pe capitole si subcapitole, fiecare dintre ele urmarind o anumita tematica.

Astfel, partea a doua a lucrarii se concentreaza pe explicarea notiunilor si conceptelor folosite , precizand sensurile care le sunt atribuite in context.

Partea a treia trateaza politica de reforma a functiei publice atat in contextul Uniunii ca intreg, cat si separat, prezentand pentru fiecare tara membra Ue in parte principalele trasaturi ale functiei publice si progresele sau reformele care au fost intreprinse in acest domeniu, urmand ca in partea a patra sa fie exprimate concluziile .

Experienţa statelor care acum sunt membre ale Uniunii Europene demonstrează că procesul de consolidare a democraţiei presupune o suită de reforme care cuprinde întreaga viaţă socială, de la aspectele politice, până la cele ale administraţiei publice. Aceste reforme cu o natură extrem de diversă sunt necesare atât la nivel central cât şi local.

Reforma politică a unei societăţi fără o reformă a administraţiei publice, ambele în legătură cu o reformă structurală a economiei nu va duce, însă, la nici un rezultat. In orice societate reformele care vizează progresul general presupun, totodată, schimbări la nivelul mentalităţilor individuale, dar şi la nivel colectiv. Valorile democraţiei sunt puse în practică, în ultimă instanţă de profesionişti, de cei care ocupă funcţii publice şi se află într-un permanent contact cu cetăţenii.

Scopul reformei administraţiei publice locale în ţările Uniunii Europeane este acela de a crea administraţii capabile să-şi îndeplinească funcţiile şi atribuţiile astfel încât să pregătească condiţiile şi să asigure dezvoltarea economică, socială şi organizaţională într-un anumit spaţiu şi într-o anumită perioadă.

2. Definitii terminologice si conceptuale

In aceasta parte a lucrarii sunt prezentate cele mai importante notiuni cu ajutorul carora se va face analiza politicii de reforme a functiei publice in partea a treia a proiectului nostru.

Noţiunea de funcţie publică europeană. Etimologic, funcţia publică provine din expresia franceză „fonction publique”. Corespondentul englez al funcţiei publice este „civil service”. Cele două noţiuni exprimă filozofii diferite. Expresia franceză face trimitere la puterea publică, la autoritate şi dominaţie din partea statului. Expresia engleză pune în evidenţă mai mult „statul în serviciul cetăţeanului”. (A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.1, Ed.All Beck, Bucureşti, 2001, p.525)

Aceasta notiune este utilizată în două sensuri, diferite in funcţie de contextul concret. Mai întâi, în sensul cel mai larg al termenului, funcţia europeană desemnează atât persoanele investite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituţie sau un organism european dar şi funcţionarii care desfăşoară activitate în structurile administraţiei publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

La rândul lor, persoanele care lucrează pentru instituţii şi organisme comunitare sunt fie funcţionari europeni (în sensul restrâns al noţiunii) fie agenţi contractuali, adică persoane care desfăşoară activitate în baza unui contract de muncă şi nu sunt investite cu autoritate publică. Definiţia noţiunii de funcţionar european în sens restrâns este cuprinsă în art. 1 din Statut, potrivit căruia “este funcţionar al comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut, într-o funcţie permanentă dintr-una din instituţiile Comunităţii, printr-un act scris al autorităţii investite cu puterea de numire de această instituţie.”

În legislaţia statelor europene nu există o definiţie standard a funcţiei publice şi a

funcţionarului public, dar au fost identificate şi analizate suficiente elemente similare în toate aceste ţări care să demonstreze că există o bază unitară de raportare reprezentată printr-o serie de standarde comune în domeniul managementului funcţiei publice. Câteva dintre aspectele esenţiale referitoare la funcţionarul public din ţările Uniunii Europene sunt prezentate în continuare:

se constituie într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar,

temeiul legal al încadrării se regăseşte în lege, făcându-se o delimitare de personalul

contractual care se supune legislaţiei muncii,

numirea în funcţia publică se face în temeiul legii, prin voinţa autorităţilor publice, a

reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens şi nu în conformitate cu acordul a

două părţi,

există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din

funcţie a funcţionarilor publici,

activitatea funcţionarilor publici este foarte bine reglementată, având un rol constituţional

şi strategic,

stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă,

obligativitatea funcţionarilor publici de a nu avea apartenenţă politică,

profesionalism în exercitarea funcţiilor publice.