Politica în Domeniul Concurenței

Introducere

Economia de piaţă funcţională spre care tind sau la care deja au ajuns unele economii europene nu se poate consolida decât într-un mediu concurenţial predictibil, deschis şi viabil.

Fundamentarea politicii în domeniul concurenţei a început odată cu punerea bazelor Uniunii Europene, dar această politică publică sectorială a devenit dominantă numai în urma revoluţiei neoliberale din anii ’80 şi a adoptării programului peţei unice în 1992.

Politica în domeniul concurenţei constă în stabilirea unor standarde de conduită mai degrabă decât atingerea unor obiective tangibile şi importanţa ei decurge din rolul central pe care factorii economici şi principiile economiei de piaţă le au în Uniunea Europeană.

Politica în domeniul concurenţei este una fundamentală deoarece ea reprezintă instrumentul esenţial de realizare a obiectivelor economice ale Uniunii Europene. Alte motive care argumentează beneficiile unei politici concurenţiale eficace se referă la alocarea mai eficientă a resurselor prin promovarea şi întreţinerea unei concurenţe efective, la prevenirea eşecurilor pieţei precum furnizarea bunurilor publice, externalităţile, informaţia asimetrică şi monopolurile naturale, şi la nedistorsionarea concurenţei prin ajutoarele de stat acordate firmelor.

Scopul acestei lucrări este de a prezenta, într-o manieră descriptivă, politica în domeniul concurenţei în Uniunea Europeană cu principiile, obiectivele şi componentele ei, şi politica română în domeniul concurenţei, precum şi modul în care se face armonizarea politicii române în domeniul concurenţei cu politica europeană comună în domeniul concurenţei.

Primul capitol al prezentei lucrări – Politica europeană comună în domeniul conurenţei – prezintă aspectele legale pe baza cărora s-a trecut la implementarea politicii în domeniul concurenţei, principiile şi obiectivele politicii în domeniul concurenţei, dar şi cele mai importante componente ale acestei politici: acordurile restrictive, politica antimonopol, controlul fuziunilor, controlul ajutoarelor de stat şi liberalizarea utilităţilor.

Al doilea capitol al lucrării – Politica română în domeniul concurenţei – tratează bazele politicii în domeniul concurenţei în România şi modul în care se armonizează politica română în domeniul concurenţei cu politica europeană comună în domeniul concurenţei.

Capitolul 1. Politica europeană comună în domeniul concurenţei

1.1 Baze juridice

Motivul pentru care politica in domeniul concurenţei există este faptul că piaţa nu poate să funcţioneze în mod normal fiind necesară o intervenţie exterioară care să determine o evoluţie generatoare de bunăstare.

Iniţial, reglementările în domeniul concurenţei au căutat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme şi riscurile politice şi economice pe care aceasta le implică.

Conform reglementărilor Uniunii Europene politica în domeniul concurenţei nu este privită ca un scop în sine, ci ca o condiţie necesară pentru realizarea pieţei unice funcţionale.

Baza legală pe care se sprijină politica de concrenţă este oferită în primul rând de prevedrile în domeniul concurenţei incluse în TCE, precum:

• Articolul 81 al TCE care statuează interdicţia acordurilor între firme care limitează concurenţa;

• Articolul 82 al TCE, privind interzicerea abuzurilor de poziţie dominantă din partea uneia sau a mai multe firme mari;

• Articolul 87-89 al TCE privind controlul ajutoarelor acordate de un stat membru al Uniunii Europene unei firme sau categorii de firme;

Referiri legate de domeniul concurenţei se găsesc şi în legislaţia secundară adoptată, sub forma Regulamentelor şi Directivelor, de Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeană. În această categorie se include Regulamentul 4064 din 1989, care se referă la controlul fuziunilor care creează o poziţie dominantă.

În ultima perioadă Consiliul UE reglementează domeniul concurenţei prin instrucţiuni. Ele nu sunt în mod formal obligatorii, ci caută să ofere informaţii esenţiale ce arată cum pot fi interpretate regulile obligatorii din domeniul concrenţei.

1.2 Scop, principii, obiective

Aşa cum am arătat anterior, politica europeană comună în domeniul concurenţei nu este considerată un scop în sine, ci o condiţie a funcţionării eficiente a pieţei unice.

Scopul urmărit de politica de concurenţă este instituirea unui regim care să asigure faptul că, în cadrul pieţei unice, concurenţa nu este distorsionată .

Astfel, politica împotriva practicilor anticoncurenţiale se referă la prevenirea practicilor anticoncurenţiale, între firme altfel independente, care restrîng şi distorsionează concurenţa.

Printre principiile politicii în domeniul concurenţei se numără:

• Principiul eliminării barierelor de pe piaţa internă. Cu cât procesul de eliminare a barierelor de pe piaţa internă este mai complet, cu atât mai puţin trebuie să intervină politica concurenţială pentru a promova sau a restabili concurenţa.

• Principiul liberalizării pieţei interne. Ca urmare a tendinţei de liberalizare de pe piaţa internă, concurenţa va deveni din ce in ce mai intensă şi se va amplifica rolul politicii privind concurenţa.

• Principiul asigurării bunăstării consumatorilor. Politica în domeniul concurenţei trebuie să asigure bunăstarea consumatorilor, repartizarea optima a resurselor şi să ofere motivaţii puternice, privind creşterea eficienţei.