Procesul de Regionalizare în România

Capitolul I

Regionalizarea din punct de vedere teoretic

1.1 Definirea regionalizării

Regionalizarea = împărţirea unui teritoriu administrativ în porţiuni mai mici ce sunt conduse fiecare de persoane competente.

Carta de Cooperare a Regionalizării defineşte regiunea “ca un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune şi care doreşte să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată şi să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social şi economic”.

Trebuie făcută însă o distincţie între regionalism şi regionalizare. Regionalismul este un termen întâlnit în discursul politic, a cărui finalitate poate conduce la federalizare, în timp ce regionalizarea este o acţiune administrativă, ce vizează crearea de spaţii mai mari de cooperare şi, nu în ultimul rând, definirea unor noi unităţi administrativ-teritoriale.

Regiunea este unitatea administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului - unitar, federal etc. , care are o autoritate aleasă a administraţiei publice şi mijloace financiare de susţinere a acestei autorităţi.

Prin urmare, regiunea reprezintă un nivel administrativ care este situat în ierarhia administrativă pe o poziţie imediat inferioară nivelului central.

Regionalizarea a luat naştere ca urmare a unor realităţi istorice constituite pe parcurs din diferite cauze, cât şi pentru a soluţiona conflicte născute sau accentuate prin excesivă centralizare a administraţiei, pentru a combate birocraţia şi corupţia, pentru a reduce distanţa dintre factorii de decizie şi cei ale căror interese se cer a fi corect înţelese şi corespunzător tratate.

Concepţia de regiune, ca entitate politică sau administrativă, este o idee recentă, dacă luăm în considerare faptul că mişcările regionale din secolul al XIX-lea nu au avut o continuitate directă. De fapt, cea mai mare parte a statelor europene erau şi sunt încă astăzi state unitare, în care s-a impus, în mod progresiv, ideea că respectivele colectivităţi locale trebuie să administreze în mod liber problemele locale.

Regionalizarea este, în fapt, rezultatul tendinţei de evoluţie a organizării teritoriale în statele europene de astăzi. De altfel, în ziua de azi, putem vorbi de o „Europă a regiunilor” în care regiunile reprezintă colectivitatea publică ce răspunde nevoii de teritorializare a anumitor politici comunitare.

Federalismul nu este o formă de regionalizare. Dimpotrivă, statul federal reprezintă acel mod de organizare a statului în care structurile şi sistemul său de funcţionare pot fi afectate de regionalizare sub diferite forme.

1.2 Tipuri de regionalizare

Termenul de regionalizare şi termenul de regiune acceptă realităţi politice şi administrative extrem de diferite în statele europene. Astfel regionalizarea poate fi: o regionalizare administrativă, o regionalizare prin intermediul colectivităţilor locale, descentralizare regională, o regionalizare politică, o regionalizare prin intermediul autorităţilor regionale.

a) Regionalizarea administrativă

Prin regionalizarea administrativă se înţelege delegarea de către stat a autorităţilor subordonate guvernului sau a organismelor care se constituie la nivel local, care, deşi sunt înzestrate cu o anumită autonomie juridică, totuşi acţiunile lor sunt controlate de către stat; prin funcţiile şi atribuţiile pe care le deţin, acestea au ca scop promovarea dezvoltării economice regionale şi se bazează, în final, pe mobilizarea colectivităţilor locale şi a organizaţiilor economice.

O situaţie asemănătoare se regăseşte în Luxemburg, unde guvernul a delimitat patru asemenea regiuni, dar suprafaţa mică a statului nu face necesară înzestrarea acestora cu instituţii proprii.

b) Regionalizarea pe baza cooperării între colectivităţile locale

Regionalizarea se realizează prin intermediul colectivităţilor locale existente, ce dispun de atribuţii extinse şi de un câmp larg de acţiune, care să le permită astfel îndeplinirea obiectivelor şi cooperarea într-un cadru mai larg. Această formă de regionalizare diferă de cea administrativă prin faptul că regionalizarea se înfăptuieşte prin intermediul instituţiilor descentralizate care acţionează într-un cadru de putere propriu. Acest tip de regionalizare se întâlneşte frecvent în statele Uniunii Europene: Germania, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Ungaria.

c) Descentralizarea regională

Descentralizarea regională se referă la constituirea unei noi colectivităţi teritoriale la nivel superior nivelului colectivităţilor teritoriale existente, aceasta fiind considerată regiune. Regiunea capăta expresie instituţională specifică, ce se caracterizează prin aplicarea regimului general al colectivităţilor teritoriale. Ea formează o nouă categorie de colectivităţi teritoriale, care au aceeaşi natură juridică ca şi colectivităţile teritoriale existente, dar care se disting printr-o circumscripţie mai largă şi prin competenţele lor, prin care se urmăreşte dezvoltarea economică. Deşi acest tip de regionalizare modifică organizarea teritorială, ea se înscrie în ordinea constituţională a statului unitar.