Răspunderea Internațională a Statelor

INTRODUCERE

Răspunderea este o instituţie juridică prezentă în orice ramură a dreptului. Principiul general, potrivit căruia orice încălcare a unei obligaţii decurgând dintr-o normă juridică declanşează răspunderea autorului încălcării şi obligaţia acestuia de a repara eventualul prejudiciu, caracterizează atât ordinea juridică internă cât si ordinea juridică internaţională. De altfel, doctrina este unanimă în a recunoaşte că principiile generale ale răspunderii în ordinea internă domină, de asemenea, regimul răspunderii subiectelor dreptului internaţional

Răspunderea internaţională a statelor nu poate fi interpretată ca aducând atingere suveranităţii acestora, ci, dimpotrivă, ea constituie o manifestare a personalităţii lor internaţionale. Deşi în virtutea suveranităţii, mijloacele de a obliga un stat să respecte normele de drept internaţional nu au forţa coercitivă specifică dreptului intern, statele sunt îndreptăţite, tocmai pentru că sunt suverane, să ceară altor state repararea prejudiciului cauzat de acestea prin încălcarea unei obligaţii internaţionale.

Răspunderea internaţională fiind concepută ca răspundere a statelor, a fost extinsă şi asupra altor actori ai relaţiilor internaţionale. Codificarea regulilor în domeniul internaţional este importantă în raporturile ce urmăresc soluţionarea conflictelor internaţionale, iar prin adoptarea mai multor convenţii şi protocoale a fost posibilă o armonizare a acestei instituţii. Fundamentul juridic al răspunderii internaţionale provine din normele şi obligaţiunile care derivă din dreptul internaţional şi respectiv, din tratatele, convenţiile şi alte acte cu caracter

de obligativitate dintre statele contractante. Statele îşi angajează răspunderea din momentul ratificării tratatului, asumându-şi angajamente şi căzând sub incidenţa unor sancţiuni în cazul nerespectării lui.

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ A STATELOR

1.1. Răspunderea - un principiu general de drept.

Răspunderea este o componentă esenţială a oricărui sistem juridic. În sistemul dreptului internaţional public instituţia răspunderii acoperă consecinţele

comportamentelor statelor suverane. Normele juridice privind răspunderea se

extind şi se aplică, mutatis mutandis, şi ordinea internă, în calitatea lor de subiecte derivate.

Construcţia teoretică s-a stabilizat relativ devreme, la începutul secolului trecut, datorită lui Dionisio Anzilotti Conform lui Anzilotti violarea ordinii juridice internaţionale de către un stat dă naştere obligaţiei de reparare, „care constă în general în restabilirea ordinii juridice tulburate”. Răspunderea presupune:

a) un fapt ilicit, adică un act contrar dreptului internaţional;

b) o relaţie între faptul material şi un subiect de drept internaţional determinat, în virtutea căruia actul poate fi imputat (poate fi atribuit) subiectului de drept.

„Prejudiciul este inclus implicit în caracterul antijuridic al actului”, spunea

Anzilotti. Acesta este regimul general al răspunderii, guvernat de norme juridice de tip jus dispositivum. Statele pot institui în raporturile dintre ele, prin acord,

regimuri derogatorii de la acest regim general.

Fiind un instrument juridic în realizarea cooperării internaţionale, tratatul internaţional este de caracter subiectiv şi se distinge prin identificarea conţinutului cu voinţa semnatarului. Tratativele şi medierile oferă un set de metode pentru satisfacerea unei obligaţiuni internaţionale, în special soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor internaţionale. Răspunderea internaţională, regulile de conduită şi asigurarea respectării lor reprezintă un factor esenţial al stabilităţii în relaţiile politico-diplomatice dintre state, iar punerea lor în aplicabilitate este în măsură să contribuie la stabilirea pe baze solide a relaţiilor internaţionale, urmărindu-se o mai bună cooperare pe plan internaţional.