Recursul Administrativ

Analiza Comparativa a Calitatii Monitoarelor LCDCAP. I. INTRODUCERE ÎN TEORIA RECURSULUI ADMINISTRATIV

I.1 Organizarea şi funcţionarea sistemului de administraţie publică

În dreptul administrativ, alături de serviciul şi funcţionarul public, noţiunea de Administraţie Publică este una centrală, folosită frecvent în sensurile impuse de practica şi doctrina juridică.

Dreptul administrativ, ca ramură a dreptului public, cuprinde totalitatea normelor juridice şi a principiilor de drept care se referă la organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.

În dreptul administrativ, tradiţional, semnificaţia noţiunii de administraţie publică, a fost amplu şi diferit analizată, atât în literatura juridică interbelică cât şi cea de după cel de-al doilea război mondial. Uneori sfera administraţiei de stat, alteori administraţia realizată de organisme statale era privită doar ca o dimensiune a administraţiei publice, făcându-se distincţia între administraţia de stat şi administraţia publică a comunităţilor locale.

Etimologic, noţiunea de administraţie provine din prefixarea unui termen din limba latină: „minister, -tre” , slujitor, funcţionar, administrator, prin adăugarea prefixului „ad” – la, către, termenul a căpătat sensul de „activitate subordonată la dispoziţia cuiva”.

Într-un valoros tratat francez se menţionează că, la început, verbul „a administra” desemna acţiunea cuiva de a ajuta, de a servi la ceva, apoi a început să se folosească pentru a indica orice fel de activitate pe care noi o îndeplinim la ordinele cuiva, concluzionându-se că „ministerul este, în primul rând, un servitor”.

În sens material – funcţional, noţiunea de administraţie publică evocă acte juridice şi operaţiuni materiale prin care se execută legea, fie prin emiterea de norme subsecvente, fie prin organizare sau, după caz, prestarea directă a serviciilor publice.

Într-o formulare concentrată, administraţia publică, poate fi definită ca ansamblul activităţilor Preşedintelui României, Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau, în limitele legii, se prestează servicii publice.

Din definiţie reies următoarele note dominante:

a). activităţi realizate numai de autorităţi executive şi administrative, pe care le intitulăm autorităţile administraţiei publice.

b). activitate de aducere la îndeplinire a legii (ceea ce înseamnă şi adoptarea de acte normative cu forţă juridică inferioară legii) sau, după caz, de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice.

c). activitate ce se realizează în regim de putere publică adică prin intermediul prerogativelor, acordate de Constituţie şi legi, ce fac să prevaleze interesul public (general) atunci când este în conflict cu interesul particular.

Administraţia publică reprezintă totalitatea serviciilor publice, prin mijlocirea cărora se înfăptuiesc sarcinile puterii executive în vederea asigurării satisfacerii intereselor generale ale particularilor şi ale statului. Din definiţie desprindem că există o administraţie publică centrală – acea totalitate a organelor de specialitate a administraţiei publice constituite pentru satisfacerea, sub conducerea Guvernului, a intereselor generale ale societăţii la nivelul întregii ţări – şi o administraţie publică locală – acea totalitate a organelor cu competenţă generală sau specială, constituite pentru satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale – judeţul sau comuna.

Profesorul Anibal Teodorescu susţinea că, spre deosebire de administraţia publică centrală, competentă la nivelul întregii ţări, administraţia publică locală este competentă – îşi exercită atribuţiile – numai în limitele unităţii teritoriale, în care aceasta funcţionează sau a căror autoritate se termină la hotarele teritoriale ale circumscripţiei respective.

Cadrul juridic normativ de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale îl constituie, în principal, dispoziţiile constituţionale cuprinse în Capitolul V din Titlul III, Secţiunea a 2-a (art. 119 – 122), cele ale legii nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale şi Legii nr. 67/2004, privind alegerile locale.

Întregul sistem de administraţie publică din România pornind de la actele normative ce-l reglementează în contextul compatibilizării acestuia cu legislaţia europeană, se organizează pe baza unor principii fundamentale moderne, democratice precum:

– principiul legalităţii;

– principiul subsidiarităţii;

– principiul autonomiei administrative;

– principiul descentralizării serviciilor de administraţie publică corelat cu principiul desconcentrării;

– principiul eligibilităţii;

– principiul participării membrilor comunităţii teritoriale sau locale la adoptarea unor măsuri de importanţă deosebită pe calea referendumului.

Respectarea „principiului” este o obligaţie juridică a tuturor celor care, într-o formă sau alta, au tangenţă cu domeniul de activitate în care este instituit, indiferent dacă aceştia au sau nu calitatea de autorităţi (statale sau nestatale) ori sunt simple persoane fizice sau juridice. Este şi motivul pentru care legiuitorul statuează, prin forma în care este redactat textul art. 2 din Legea nr. 215/2001, că aceste principii sunt principii pe care se întemeiază administraţia publică.

Mai este relevat şi faptul că orice principiu, prevăzut expres de lege sau desprins dintr-un ansamblu de norme juridice, trebuie să fie în strictă conformitate cu prevederile Constituţionale. Din acest punct de vedere, dacă ne referim la principiile pe baza cărora se întemeiază administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale, este de observat că unele dintre acestea sunt formulate expres de dispoziţiile Constituţiei, altele decât cele ale Legii nr. 215/2001.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 120 din Constituţie „administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării serviciilor publice”, iar potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 215/2001, „administraţia publică în unităţile administrativ teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii, autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.”