Reforma administrației publice - dimensionări conceptuale

Ce presupune reforma în administraţia publică?

Aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a consfinţit cea mai importantă schimbare pe care sistemul socio-politic românesc a cunoscut-o din 1989 şi până astăzi Procesul integrării europene constituie un factor de schimbare care a fost şi continuă să fie unul complex şi de anvergură, vizând adaparea la standarde europene şi mobilizarea tuturor capacităţilor administrative, economice, politice şi sociale ale României în direcţia optimizării procesului de europenizare

Europenizarea administraţiei publice din România a cunoscut până în acest moment un traseu sinuos, efectele concrete fiind relativ puţin vizibile în ciuda unor proiecte de reformă administrativă şi a unei legislaţii în domeniu care a căutat şi continuă să caute să se alinieze standardelor spaţiului comunitar european Cerinţele Uniunii Europene sunt deseori formulate sub forma unor principii şi reguli abstracte, fără specificaţii legate de aranjamentele şi acţiunile particularizate la nivel naţional Directivele europene prescriu foarte rar soluţii organizaţionale sau organizatorice specifice Încorporarea formală a regulilor lasă deci foarte mult spaţiu liber pentru soluţii şi practici locale Cele mai influente teorii pro-europeniste pornesc de la prezumţii deseori nerealiste de tipul:

1) relaţiile formale şi funcţionale creează cuplări strânse între nivelul european şi cel naţional;

2) există un grad ridicat de corespondenţă între regulile formale ale UE şi organizarea şi comportamentul la nivel naţional;

3) există un control european de sus în jos al schimbării la nivel naţional

Aceste teorii ale integrării nu problematizează în niciun fel pattern-urile complexe şi contradictorii de la nivel naţional Pe de altă parte, cei care au studiat legile şi regulamentele sau politicile publice mai degrabă decât integrarea, au fost capabili să sesizeze tensiunile dintre cele două niveluri, dintre structurile formale şi comportamentul efectiv, precum şi dinamica la nivel naţional în rapot cu integrarea europeană

Hille şi Knill , într-un studiu privind implementarea acquis-ului comunitar în statele candidate la aderare în intervalul 1999-2003, apreciau că variabilele independente de care depind variaţiile în alinierea la standardele europene a ţărilor în curs de aderare sunt capacităţile şi constrângerile politice, capacităţile financiare guvernamentale şi forţa generală a birocraţiei

Reforma administraţiei publice implică modificări de substanţă ale comportamentelor sale majore,atât la nivelul administraţiei publice centrale,cat şi al administaţiei publice locale,a serviciilor publice în general Pe de altă parte,dezvoltarea democraţiei reclamă instituirea unei noi relaţii între cetăţeni şi administraţie,creşterea şi întărirea rolului autorităţilor şi reconsiderarea parteneriatului cu societatea civilă şi aleşii locali

Noile schimbări din administraţia publică, au marcat reorientarea instituţiilor implicate în reforma administraţiei publice centrale şi locale din România, spre eficientizarea managementului Resursele umane ale autorităţilor administraţiei publice cuprind acele categorii de angajaţi – funcţionari publici şi personal contractual – care au diferite poziţii şi responsabilităţi în ierarhia administrativă, specifice numai acestui sistem, şi în consecinţă reglementate ca atare Opinăm că în România, spre deosebire de Franţa, Olanda, Belgia şi alte state europene unde şi angajaţii din învăţământ şi sănătate sunt catalogaţi ca funcţionari publici, noţiunea de funcţionar public are un caracter mai restrâns, în sensul că acesta ocupă funcţii de stat remunerate şi se regăseşte în structurile instituţionale de pe palierul central şi local al administraţiei publice, bine definite de legiuitor

Adesea,discuţiile despre reforma administraţiei publice din România dau naştere unor confuzii referitoare la sensul acestei expresii Concret,reforma înseamnă mai mult decât îmbunătăţirea capacităţii administrative

Reforma administraţiei publice este un concept larg,care include toate aspectele organizării sectorului public,printre care se remarcă: “arhitectura” generală a ministerelor şi agenţiilor,organizaţiile şi instituţiile de la nivel local,sistemele,structurile,procesele,motivaţiile precum şi modul de supraveghere a acestora şi de adaptare periodică a sistemului

Pentru susţinerea procesului de transformare a administraţiei publice, în acord cu cerinţele procesului de reformă din acest domeniu este nevoie de un ansamblu coerent de măsuri ce trebuie întreprinse într-o perioadă bine delimitată, în domeniul funcţiei publice, care urmăreşte crearea unui corp profesionist de funcţionari publici,stabil şi neutru din punct de vedere politic, în domeniul administraţiei publice locale prin continuarea procesului de descentralizare/deconcentrare a serviciilor publice şi cel al administraţiei publice centrale prin îmbunătăţirea procesului de formulare a

politicilor publice