Regionalizare prin Intermediul Colectivităților Locale

Abstract

Lucrarea de mai jos prezintă modelul de organizare administrativ-teritorială, respectiv cea din Danemarca. Mai întâi sunt prezentate unele considerente teroretice cu privire la metoda de gestionare a relaţiilor dintre nivelele de administraţie ca urmare a descentralizării produse în majoritatea ţărilor europene.

Astfel, Danemarca a început reforma administrativ-teritorială încă din anii 1990, şi a reuşit să se adapteze la condiţiile impuse de Uniunea Europeană adoptând cu succes o regionalizare bazată pe relațiile de cooperare dintre comunități. La fel ca şi în alte ţări, precum Romania, schimbările în structura economică a ţării, şi îndeosebi în structura industrială, au determinat evoluţii divergente ale diferitelor părţi ale statului.

Introducere

I. Considerații generale

1. Coordonarea relațiilor între diferite nivele de administrație

Odată ce s-a realizat descentralizarea o problemă importantă pentru ţările respective devine gestionarea relaţiilor între diferite nivele de administraţie. Mai ales în perioade de crize este esenţial să existe o colaborare eficace între acestea.

Ţările au pus în aplicare politicile de descentralizare în diverse forme, delegând nivelelor de administraţie inferioare un număr din ce în ce mai mare de competenţe din ce în ce mai complexe şi consumatoare de resurse. Aceasta a condus la mişcări oscilante permanente între descentralizare şi recentralizare. De exemplu, mai multe ţări europene au recentralizat anumite componente ale sistemelor de sănătate.

Relaţiile între nivelele de administraţie rezultate în urma descentralizării se caracterizează printr-o dependenţă reciprocă. Această relaţie complexă se desfăşoară atât pe verticală (între diferitele nivele de administraţie), pe orizontală (în cadrul aceluiaşi nivel de administraţie), cât şi interconectată. În aceste condiţii, programele de acţiune, creşterea economică, coeziunea sau îmbunătăţirea serviciilor sociale se pot realiza mult mai eficace şi raţional câtă vreme resursele vor fi puse în comun şi va exista o bună comunicare între nivelele de administraţie.

Cele mai întâlnite obstacole sunt legate de diferenţele dintre nivelele de informare, de capacităţile resurselor, buget, administraţie şi politică. Diferenţele dintre nivelele de informare constau în aceea că diferitele nivele de administraţie nu dispun de aceeaşi cantitate şi calitate a informaţiilor necesare elaborării şi aplicării politicilor publice. Diferenţele de resurse se referă la faptul că resursele umane, competenţele acestora şi infrastrucura disponibilă pentru atingerea obiectivelor pot fi insuficiente de la un nivel la altul. În ceea ce priveşte bugetul există situaţii în care sumele rezultate din colectarea taxelor locale nu sunt suficiente şi atunci se apelează la nivelul de administraţie superior. Obstacolele administrative constau în faptul că unele probleme economice şi sociale la un anumit nivel depăşesc competenţele administrative ale acelui nivel. În ceea ce priveşte obstacolele legate de politică este vorba de situaţiile în care anumite măsuri generale trebuie implementate la toate nivelele iar acest lucru este îngreunat de lipsa unor coordonări intersectoriale. Aceste măsuri se referă în general la politicile legate de dezvoltarea regională, energie, la apă sau la tineri.

OCDE propune mai multe metode de eliminare a acestor obstacole şi de micşorare a diferenţelor:

- mecanismele juridice care constau în stabilirea prin interemediul legilor a modului în care se desfăşoară relaţiile dintre nivelele de administraţie atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

- contractele între nivelele de administraţie;

- mecanisme de quasi-integrare care constau în diverse metode de cooperare între colectivităţile teritoriale sub coordonarea verticală şi orizontală, oferind o metodă de acoperire a diferenţelor de resurse, în special;

- evaluarea performanţelor care pune în evidenţă punctele tari şi punctele slabe ale unei administraţii;

- organele de coordonare care sunt structuri fie cu caracter public sau nu, precum grupurile colectivităţilor teritoriale, grupuri de lucru, agenţii publice sau anumite servicii oficiale, care contribuie la promovarea colaborării între diferitele nivele de administraţie;

- reuniunile ad hoc sau informale cu ocazia înnoirii de contracte;

- experimentările în materie de elaborare şi aplicare a unor politici cum ar fi programele pilot care pot promova soluţii novatoare.