Relațiile Administrației Publice Locale cu Autoritățile Administrației Publice Centrale

INTRODUCERE

Motto:

„Se poate guverna de departe, dar se poate administra numai de aproape“.

Decret francez-1852

Administraţia publică reprezintă o “mare afacere publică “, în care suntem cu toţii implicaţi în calitatea noastră de cetăţeni şi, ca urmare, este necesar să nu rămânem pasivi la lucrurile care ne privesc şi pe care le putem schimba sau îmbunătăţi în mod direct sau indirect.

Conform Constituţiei Moldovei, art. 109 “administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice “. Principiul autonomiei locale are în vedere organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale pornind de la “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale, de a rezolva şi gestiona în nume propriu şi sub responsabilitatea lor, o parte importantă a treburilor publice, în folosul colectivităţilor locale pe care le reprezintă “, autorităţile administraţiei centrale, potrivit principiului subsidiarităţii, intervenind dacă şi în măsura în care obiectivele acţiunii nu pot fi realizate de autorităţile locale.

Atât în plan structural-organizatoric, cât şi cel material-funcţional, administraţia publică a căpătat o nouă filozofie, dobândind o configuraţie inedită în sistemul global al administraţiei din Republica Moldova. Fiind chemată să satisfacă interesul general exprimat prin lege, administraţia publică constituie activitatea prin care se exercită legea, ea fiind foarte strâns legată de puterea executivă. Şi dacă activitate de stat este o activitate de organizare a relaţiilor sociale, ideea de organizare fiind punctul-cheie în administrarea publică, în sens larg “administraţia publică este o activitate de organizare a anumitor relaţii sociale, mai concret a legilor şi a celorlalte acte ale organelor statului” .

Construirea de relaţii este un proces care ignoră unele dintre atributele sistemelor birocratice, convenţionale, de luare a deciziilor sau de rezolvare a problemelor. Se caracterizează prin legături neconvenţionale între organizaţii şi persoane orientate spre aceeaşi problemă care se adună în grupuri informale pentru a mări resursele şi a rezolva problemele. Construirea de relaţii sugerează o crescândă cunoaştere a resurselor comunităţii, care pot fi canalizate pentru a rezolva problemele.

Două calităţi caracterizează procesul de construire a relaţiilor: spontaneitatea şi libertatea. Spontaneitatea este dorinţa indivizilor de a acţiona oricând şi în aproape orice circumstanţă petru a-i ajuta pe cei care sunt în nevoie. Libertatea, pe de altă parte, reprezintă dorinţa şi putinţa de a acţiona, de a redefini limitele instituţionale şi ale programului pentru a oferi mai mult, ca şi de a împărtăşi puterea, influenţa şi accesul la resurse într-o manieră colaborativă, lipsită de agresivitate .

Singura informaţie imediată pe care o percepem examinând sistemul administraţiei publice dintr-o ţară, este aceea a unei totalităţi administrative care ni se oferă spre observaţie. Este necesar însă să procedăm descompunerea acestei totalităţi prin analize succesive, în unităţi din ce în ce mai simple, deoarece fiecare dintre unităţile constitutive ale acestei totalităţi se difineşte numai prin ansamblu relaţiilor are o unesc cu celelalte unităţi în interiorul sau în exteriorul totalităţii avute în vedere. Nu există, deci, administraţie în sine. Nu se poate vorbi despre un fap administrativ sau despre un obiect administrativ susceptibil să fie izolat de ansamblul din care face parte.

Administraţia nu există decât prin iferenţele care se manifestă în interiorul ei între elementele care constituie şi între aceste elemente şi mediul lor. Administraţia nu este decât un sistem de relaţii. Şi, decât să ne epuizăm forţele tot încercând să difinim faptul administrativ, ar fi mai bine, poate, să reflectăm asupra complexului pe care îl formează în mod indisolubil administraţia în raporturile sale cu instanţele pe care îl formează în mod indisolubil administraţia în raporile sale cu instanţele pe care este fondată, care o presupun sau prin care poate fi analizată: „totalitatea obiectului examinat nu este decât suma şi fiecare dintre părţile sale nu se defineşte decât prin raporturile care există:

- între fiecare parte şi celelalte părţi coordonate;

- între totalitate şi părţile de grad următor;

- între ansamblul raporturilor şi dependenţele acestor părţi”.

În această privinţă sunt revelatoare tentativele care au fost făcute – zadarnic – de defini administraţia ca un fenomen distinct, izolat de fenomenele jurisdicţional sau politic. Aceste tentative au eşuat deoarece nu au vrut să consiere administraţia ca un sistem de relaţii. Ele au recurs cel mai adesea la difiniţii „negative” cu referire la ceea ce nu este administraţie. Administraţia – în acest tip „difinţie” – este prezentată de exemplu, ca un ansamblu de organe de stat non-legislative şi non-jurisdicţionale. Asemenea „definiţii” nu sunt relevante. A exclude din ansamblu autorităţilor publice din stat două subansamble care îi aparţin nu garantează omogenitatea restului. Aceste „definiţii” sunt de-abia tentative de demilitare. Şi în cea mai mare arte din cazuri, simple enumerări. Din contra, considerarea administraţiei ca un sistem de relaţii permite depăşirea dificultăţilor produse de tentativele de definire a faptului administrativ: administraţia este un sistem în care nimic nu are semnificaţie în sine, ci în care totul are semnificaţie în funcţie de ansamblu. Ceea ce contează este, deci, mai întâi, natura relaţiilor la intersecţia cărora se situează administraţia, apoi codul acestor relaţii .

Structurat lucrarea a fost concepută în trei capitole. În introducere s-au făcut precizări terminologice extrase din literatura de specialitate, utile, după părerea mea, în elucidarea de mai departe a temei.