Repartizarea Puterilor în Cadrul Comunităților Europene

CAPITOLUL I

Consideraţii generale

În vederea asigurării funcţionării normale a Comunităţilor europene, s-a impus un sistem de reguli care să reglementeze procesul de luare a deciziilor şi, deci, de repartizare a puterilor care sunt specifice Comunităţilor. În acest sens, se disting în

literatura de specialitate clasificări pe criteriul repartizării procesului de decizie între Comunităţi, pe de o parte, şi statele comunitare pe de altă parte. De asemenea, se mai distinge separarea între competenţele instituţiilor comunitare şi cele ale organelor subsidiare ale acestora.

Alţi autori apreciază că repartizarea puterilor între instituţiile comunitare este deosebit de complexă, având în vedere faptul că în cadrul Comunităţilor se întâlneşte o

diversitate de forme instituţionale care au evoluat de la instituţii supranaţionale (cele din cadrul C.E.C.O.), până la constituirea ca organizaţii interguvernamentale care prin acţiunile lor se suprapun celor guvernamentale şi au ca efect acordarea unor puteri instituţiilor reprezentative ale organizaţiilor (Consiliul şefilor de state şi guverne şi Consiliul European). De asemenea, se subliniază şi rolul democratic al Parlamentului European ales prin vot universal.

CAPITOLUL II

Funcţia normativă

Funcţia normativă constă în adoptarea normelor juridice comunitare. În literatura de specialitate se face distincţie între funcţia “constituantă” şi cea “legislativă”.

1.Funcţia constituantă cuprinde elaborarea şi revizuirea tratatelor instituind Comunităţile. Rolul esenţial în acest scop revine Consiliului, ca organ reprezentativ al guvernelor statelor membre, care, pe baza propunerilor Comisiei, statuează cu unanimitate de voturi în acest sens. În vederea realizării acestei funcţii, Consiliul trebuie să consulte Parlamentul European, care, în baza art. 138 şi 106 paragraful 5, va emite un aviz conform.

În afară de adoptarea şi revizuirea tratatelor, intră în aceeaşi categorie normativă “constituantă” şi deciziile de admitere a unor noi membrii în cadrul Comunităţilor, sau cele privind trecerea la o fază nouă în construcţia Uniunii Europene, când Parlamentul trebuie, de asemenea, consultat sau solicitat să emită avize conforme.

Un rol important în acest domeniu revine şi Consiliului şefilor de state şi guverne, ca organ care stabileşte principalele direcţii de orientare ale politicii comunitare şi impulsionează acţiunile instituţiilor comunitare în vederea realizării acestora.

2.Funcţia legislativă, de adoptare a actelor normative cu caracter general prezintă unele particularităţi faţă de funcţia legislativă internă, în sensul că nu este exercitată de către instituţia reprezentativă a cetăţenilor statelor comunitare, Parlamentul European, ci de către instituţia care este emanaţia guvernelor statelor membre, Consiliul Miniştrilor . Această diferenţă faţă de situaţia statelor democratice se explică prin caracterul Comunităţilor de organizaţii supranaţionale.

Deşi iniţial rolul Adunării şi al instituţiilor similare a fost destul de redus, ulterior s-a constatat o tendinţă de creştere a puterilor Parlamentului (prin asocierea în unele cazuri – Consiliului, care deţine rolul esenţial) dar fără să i se confere drept de iniţiativă legislativă (care este competenţa Comisiei).