Structuri Administrative Publice Locale în Germania și Italia

1. Titlul studiului şi justificarea titlului

Titlul prezentului studiu este “Structuri administrative publice locale în Germania şi Italia”.

Alegerea acestei teme este justificatǎ de faptul cǎ, în cadrul Uniunii Europene, se întâlnesc atât sisteme administrative unitare (Franţa, Italia), cât şi sisteme administrative federale (Germania).

Aceste două forme de organizare îşi pun amprenta asupra modului de structurare al administraţiei publice locale. Astfel, o colectivitate teritorială aparţinând unui stat unitar, se distinge de o alta, membră a unui stat federal. Prima va avea numai competenţe în plan administrativ şi nu va afecta structura unitară a statului; spre deosebire, un stat membru al unei federaţii dobândeşte, în afara unor competenţe administrative, şi unele puteri proprii garantate de Constituţie, în materie legislativă, executivă şi judecătorească.

Indiferent dacă sunt integrate într-un sistem administrativ unitar sau într-o federaţie, colectivităţile locale beneficiază de sprijinul financiar al statului, administraţiilor centrale (federale), dar se găsesc şi în postura de contribuabili, după cum realizează un venit mediu pe locuitor mai mic, respectiv mai mare faţă de media naţională.

Am ales cele douǎ state pentru acest studiu datoritǎ faptului că cele două state sunt în același timp diferite, dar și asemănătoare în ceea ce priveşte structura lor, Germania fiind o republică federală caracterizată de o structură administrativă policentricǎ şi un sistem de cooperare la nivel federal, în timp ce Italia este o republică parlamentară, constituită ca un stat unitar, cu puternice structuri regionale și comunitare, organizat după modelul francez cu o importantă delegare de autoritate la nivelurile inferioare ale structurii administrative, respectiv cel regional, al provinciilor şi municipalităţilor.

2. Prezentarea particularităţilor sistemului administrativ şi a structurilor administrative locale din Germania

Germania este o republică federală reprezentativă formată din 16 state sau landuri, integrate în 5 regiuni administrative.

Este caracterizată de o structură administrativă policentrică, un sistem de cooperare la nivel federal și o puternică poziție a Cancelarului Federal.

Aparatul administrativ german are trei niveluri: nivelul federal, nivelul landurilor și nivelul local, caracterizate de autonomie din punct de vedere legislativ, executiv și judecătoresc.

Şeful statului este Preşedintele federal, ales de Convenţia Federală (Bundesversammlung), un grup constituţional din care fac parte deputaţii, membrii Bundestag-ului şi un număr egal de membrii aleşi de adunările generale ale landurilor.

În general, funcţiile Preşedintelui federal sunt doar de reprezentare.

Sistemul administrativ din Germania asigură o largă autonomie locală, care rezultă, atât din structura federală a statului, cât şi din existenţa colectivităţilor locale, ale căror resurse şi atribuţii sunt mult mai mari decât în oricare alt stat al Uniunii Europene.

Structura administrativă a Germaniei a cunoscut o evoluţie neregulată, marcată uneori de un grad ridicat de autonomie din partea colectivităţilor locale, iar alteori de o incidenţă crescută a puterilor statului.

Parlamentul federal este format din 2 Camere: Bundestag şi Bundesrat. Bundestag-ul, format din 614 de membri care aparţin legislativului, alege Cancelarul Federal şi controlează activitatea Guvernului. Bundesrat-ul (Consiliul Federal, format din 69 de membri), este instituţia care reuneşte reprezentanţii prin care landurile participă la activitatea legislativă a Federaţiei.

Spre deosebire de Bundestag, Bundesrat-ul nu este format din membri aleşi, aceştia fiind membri ai guvernelor landurilor sau delegaţi ai acestora.

Principiul suveranităţii landurilor confirmă faptul că Parlamentul Federal nu poate obiecta la legile avansate de parlamentele landurilor.

În Germania există 16 state federate: Baden-Württemberg, Bavaria, Berlin, Brandenburg, Brëmen, Hamburg, Hessen, Lower Saxony, Mecklenburg-West Pomerania, Renania de Nord-Westphalia, Rhineland-Palatinate, Saarland, Saxony, Saxony-Anhalt, Schleswig-Holstein, Thuringia. Landurile diferă semnificativ ca mărime şi structură politică. Fiecare land are Constituţie, Parlament şi Guvern propriu. Populaţia acestor landuri variază de la 676.000 locuitori (landul Bremen) la 17.962.000 locuitori (Renania de Nord-Westphalia).

În fruntea fiecărui land se află un ministru-preşedinte, ales de către Parlamentul landului. La rândul său, ministrul-preşedinte numeşte miniştrii landului şi îşi face cunoscut programul politic pe care doreşte să-l realizeze. Miniştrii răspund în faţa Parlamentului de Land şi, cu acordul acestuia, pot fi revocaţi de către ministrul-preşedinte. Landul este divizat într-un anumit număr de circumscripţii; cetăţenii landurilor sunt suverani în privinţa modului de organizare în propriul resort teritorial. Din acest motiv, nu există un regim uniform de organizare al landurilor, fiecare având propria structură funcţională.

Autonomia landurilor rezultă în primul rând din repartiţia competenţelor legislative, care este însă limitată prin Constituţie. Astfel, Constituţia defineşte domeniile care sunt în exclusivitate de competenţa Federaţiei sau chiar a landurilor şi domeniile care sunt de competenţă comună/concurentă, atât pentru statul federal, cât şi pentru landuri.

Landurile au competenţe în executarea legilor proprii cât şi a legilor federaţiei. Din acest motiv, ele se supun controlului de legalitate exercitat de către Guvernul central şi chiar pot să primească instrucţiuni de la autorităţile centrale, dacă există un act normativ care să prevadă acest lucru.