Studiu Comparativ Asupra Organizării și Funcționalității Administrației Publice Locale în Statele Federale

Capitolul 1. Administrația regională

a) Germania

Referitor la organizarea administrativă, în cazul Germaniei, aceasta se realizează pe 5 niveluri: primul nivel reprezentând federația; la al doilea nivel aflându-se cele 16 landuri; al treilea circumscripțiile administrative, 32 la număr; arondismentele ocupă al patrulea nivel de organizare împreună cu orașele, iar la ultimul nivel se situează colectivitățile locale ( 16.086 ).

În privința landurilor, acestea prezintă un statut similar cu cel specific landurilor austriece, beneficiind de autonomie și de capacitatea de a avea propria organizare în domeniile statuate de principiul separației puterilor în stat.

Acestea beneficiază și de reprezentare în parlament, prin intermediul Bundesratului, membrii acestuia fiind numiți de guvernele locale, cu posibilitatea revocării lor în situații ce impun această măsură.

La nivelul fiecărui land sunt constituite instituții specializate, un parlament numit adunare regională sau Landtag și un guvern condus de un ministru – președinte, ales de către membrii Landtagului. Dacă în prezent toate landurile au parlament unicameral, până în anul 1998, Bavaria făcea excepție, având parlament bicameral, compus din Senat și Landtag, cu 60 de membrii numiți de anumite categorii socioprofesionale, cu posibilitatea reînnoirii mandatului la 3 ani. Senatul avea rol strict consultativ.

Regimul parlamentar este prezent în unanimitate la nivelul landurilor, constituțiile aflate în vigoare statuând în mod explicit mijloacele și metodele de manifestare a voinței populare ( referendum ), uzitate într-o măsură destul de scăzută. Fiecare land are la dispoziție propria Curte Constituțională, excepție făcând landul Schlesvig – Holstein, în cadrul căruia competența în materie revine Curții Constituționale federale.

Ministrul președinte, numit de parlament, la rândul său îi numește pe miniștrii landurilor, aceștia din urmă răspunzând la fel ca la nivel central, în fața parlamentului de land, existând posibilitatea revocării lor cu acordul președintelui adunării regionale.

Ca și denumire, pentru guvern landurile nu folosesc același termen, bunăoară, în Bavaria, Saxonia și Thuringia este folosită denumirea de guvern de stat ( staatsregierung ), În Berlin și Hamburg este folosită denumirea de senat, restul landurilor folosind sintagma guvernul landului ( landos regierung ).

Landurile Berlin, Bremen și Hamburg prezintă câteva deosebiri în privința organizării puterii, segmentul executiv având în componență 8 senatori, fiecare cu sarcini și atribuții similare cu cele ale miniștrilor de la nivel federal.

Majoritatea landurilor prezintă o structură organizatorică dispusă pe 3 paliere: superior, mediu și inferior. Unele autorități constituite la cel mai înalt nivel dețin prerogative pentru întregul land, fiind direct subordonate ministerelor.

Instituțiile și organismele situate la nivelul de mijloc, manifestă atribuții specifice pentru un anume district administrativ din cadrul unui land, iar responsabilul direct pentru siguranța și ordinea publică este numit în funcție de guvernul landului, aflându-se în subordinea Ministerului de Interne specific landului.

Trebuie precizat că aceiași funcție există la același nivel organizatoric și în cazul Austriei. O altă remarcă asupra structurii organizatorice a landurilor este cea legată mărimea acestora. În cazul landurilor mai mici, nivelul de mijloc lipsește, iar instituțiile și organismele prezente sau constituite la nivel inferior sunt asimilate direct landului.

Conform Constituției, landurile dispun atât de autonomie administrativă cât și financiară, elaborând și fundamentând propriile bugete. În linii mari, landurile trebuie să-și finanțeze propriile activități, având drept sursă principală de venit taxele pe proprietate, pe venit, etc. O particularitate în acest sens este reprezentată de faptul că marile companii varsă la buget un procent considerabil, de aproximativ 35% din taxa pe valoare adăugată.

Observăm faptul că în Germania este permisă existența legislației concurente, fapt consfințit prin normele cuprinse în actul fundamental. Landurile având libertatea să legifereze în domenii precum: dreptul penal, civil, dreptul muncii, etc, atât timp cât nu intră în disonanță cu legislația specifică nivelului federal.

Organizarea administrativ politică germană mai are drept caracteristică demnă de semnalat, utilizarea cooperării și coordonării tuturor activităților într-un mod extrem de eficient. Aceste noțiuni, deși nu sunt specifice statului de tip federal, întâlnindu-se cu precădere în statele regionale și cele unitare, astfel utilizate, capătă noi valențe, din antagonismul creat împreună cu principiul federalismului, fiind în cele din urmă vorba despre principiul autonomiei.

De aici, rezultă o cooperare manifestată atât pe verticală cât și pe orizontală. Dacă pe verticală realizează legătura dintre nivelul federal și statele federate, cu un efort conjugat a ambelor părți, încercându-se finanțarea în comun a proiectelor de anvergură; cea pe orizontală se manifestă în cele mai multe cazuri la nivelul statelor federate, adică la nivelul landurilor, drept formă de conservare împotriva federației, îmbrățișând aceleași considerente.