Studiu comparativ între sistemul administrativ al Norvegiei și sistemul administrativ al Turciei

1.Justificarea alegerii titlului

Am ales să facem o scurtă analiza a sistemelor administrative din aceste două ţări datorită strânselor relaţii pe care acestea le au cu Uniunea Europeană şi nu numai.

Norvegia, deşi nu este stat membru al Uniunii Europene, în decursul timpului aceasta şi-a manifestat intenţia de a adera şi a organizat în acest sens două referendumuri, în 1972 şi 1994, ambele respinse de populaţie.

Locaţia avantajoasă, de graniţa nord vestică a Uniunii Europene, cultura şi valorile norvegiene adânc înrădăcinate în tradiţia europeană, precum şi istoria politică a acesteia au făcut ca Norvegia să creeze şi să întreţină relaţii de cooperare bune cu UE în mai multe domenii, precum justiţia şi afacerile interne, politica externă, schimbările climatice, politica energetică şi de cercetare.

Ca rezultat al cooperării politice, spre exemplu, Norvegia face parte din Spaţiul Economic European (SEE), împreună cu Islanda şi Liechtenstein, dar şi din Acordurile schengen. Dar legăturile strânse intre Norvegia şi UE sunt, de asemenea, un rezultat al cooperării politice, în primul rând prin SEE şi Acordurile Schengen. Acordul SEE este cel mai amplu acord economic în care Norvegia a intrat vreodată, şi de departe cel mai important acord care reglementează relaţia dintre Norvegia şi Uniunea Europeană şi care are drept scop mărirea pieţei interne a UE.

Turcia, în statutul său de ţară candidata, a creat un val de controverse pe teritoriul Uniunii deoarece, la prima vedere, implicaţiile aderării Turciei la Uniunea Europeană par similare celor unei explozii de genul „big bang”.

Ca populaţie, Turcia este aproximativ de mărimea a zece state membre recent aderate, dar abia de mărimea Poloniei, dacă judecăm în termeni economici. Aceşti termeni schimbă şi reconsideră multiplele implicaţii pe care le poate avea. Trebuie de asemenea de luat în considerare, şi nu superficial, potenţialul impact geopolitic şi în politica externă, date fiind nu numai localizarea geografică, cât şi populaţia majoritar musulmană. Unii analişti sunt de părere că acestea reprezintă avantaje în sprijinul aderării Turciei, în schimb alţii nu o acceptă ca şi membru, în ciuda dobândirii statutului de candidat în 1999 şi deschiderii negocierilor încă din 2005.

Motivul invocat ar fi că Turcia este prea mare şi prea săracă pentru a adera la UE, are graniţe periculoase şi dacă privim mai cu atenţie, nu este chiar europeană nici în termeni culturali, geografici sau chiar istorici, creând probleme procesului de integrare europeană.

2.Contexte nationale

2.1. Norvegia

Norvegia este o democraţie constituţională, care se află în nordul Europei, cu 4.9 milioane locuitori.

Şeful statului: Maiestatea Sa Regele Harald V al Norvegiei

Şeful Guvernului: Primul-ministru Jens Stoltenberg

Suprafaţa: 385 199 km²

Populaţia (2011): 4 953 000

Populaţie/km² 12,8

Capitala: Oslo

Limbi oficiale: Norvegiana (Bokmål şi Nynorsk) (În unele districte, lapona este şi

ea limbă oficială)

Biserica de stat Biserica Norvegiană (Evanghelică Luterană)

PIB(2011) : 3 017 miliarde NOK (€ 391,8 miliarde)

PIB (pe cap de locuitor) : 510 000NOK (€ 66 000)

Bancnota: Coroane Norvegiene

Ziua Constituţiei: 17 Mai

Creşterea pop.(2011): 0,3

Speranţa de viaţă medie: Femei: 83 ani

Bărbati: 78 ani

2.1.1 Sistemul politic

Pe plan intern: Norvegia este unul din statele cu cea mai veche democraţie din lume. Sistemul politic este pluripartidic. Factorul comun, care leagă partidele norvegiene aflate pe actuala scena politică, constă în ancorarea în modelul tradiţional vest-european bazat pe principiul democratic conform căruia organele politice guvernează în baza normelor stabilite prin lege. Organele puterii centrale (Parlament) sau locale (regiuni şi municipalităţi) sunt constituite pe baza alegerilor libere, directe şi secrete.

Pe plan extern: Norvegia este un membru fondator, activ, al NATO. Norvegia completează flancul nordic al NATO, fiind o componentă importantă în apărarea Alianţei.