Studiul comparativ privind organizarea și funcționarea guvernelor la nivel local în Germania și Cehia

1. Prezentarea temei studiului si incadrarea acesteia in contextul Administratiei Publice Comparate

Subsistemul politico-administrativ local este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor reprezentând colectivităţile teritoriale locale, care desfăşoară activităţi de organizare a executării legii sau de executare directă a legii, autonome faţă de stat, având capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii, precum şi capacitatea de a realiza anumite fapte materiale necesare pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii, precum şi relaţiile dintre acestea.

Valorile politice pe care le realizează autorităţile administraţiei publice locale sunt cele care corespund intereselor colectivităţilor teritoriale locale pe care le reprezintă. Din acest motiv, ele trebuie să deţină cea mai mare parte a atribuţiilor necesare pentru rezolvarea problemelor locale sau, cu alte cuvinte, să deţină o competenţă administrativă generală, pe care să o exercite în mod autonom, dispunând de resursele necesare. Trebuie precizat că autonomie nu înseamnă independenţă; de aceea, ea este însoţită întotdeauna de un control din partea statului.

Rezultă că, pentru funcţionalitatea unui subsistem politico-administrativ local trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unei diviziuni administrativ-teritoriale a statului;

- existenţa cel puţin a unei autorităţi, care să reprezinte colectivitatea situată pe teritoriul acestei diviziuni administrative, autonomă faţă de stat, şi care să dispună de competenţă administrativă generală, precum şi de resurse pentru realizarea acesteia;

- existenţa unor modalităţi de control din partea statului.

În practica administrativă termenii consacraţi care fac trimitere la cei definiţi mai sus sunt:

- administraţie publică locală, sau administraţie locală, atât în sensul organic, cât şi în sensul funcţional sau global.

- administraţia publică locală de bază (municipală sau comunală) este administraţia locală situată cel mai aproape de cetăţeni, organizată în diviziunile administrativ-teritoriale de bază.

- administraţia publică locală intermediară este administraţia locală organizată la nivelul diviziunilor administrativ-teritoriale intermediare, situate între cele de bază şi stat. Administraţia locală intermediară se distinge prin faptul că, fiind situată între cele două nivele de administraţie, trebuie să respecte atât competenţa unui nivel superior, cât şi competenţa unui nivel inferior.

Exista o mare diversitate, traditii referitoare la organizarea administrativ-teritoriala ce face aproape imposibilă aplicarea unui model european unic de administrare locală, dar nu exclude evidențierea unor practici comune şi observarea unor evoluții similare către descentralizare. Un rol din ce în ce mai important îl au organizările de tip metropolitan, care combină competențe comunale, intercomunale şi departamentale.

Majoritatea statelor au un model pe două nivele (Austria, Ungaria, Irlanda, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elveția, Romania, Cehia) şi câteva au o organizare pe trei nivele (Germania, Spania, Italia, Polonia). În aceste state, colectivitățile teritoriale au largi competențe, conform principiului subsidiarității, şi nu există o tutelă a unei colectivități teritoriale asupra alteia, fiind foarte răspândită intercomunalitatea.

Un element important este mărimea țărilor. Ţările mari, precum Germania, Italia, Spania au experimentat trei nivele, au reunit departamentele pentru a constitui regiuni, cu rezultate variabile (succes în Suedia, eşec în Polonia şi Ungaria) Cele 4 state care au o organizare pe trei nivele sunt statele mari ale UE, iar 3 dintre ele sunt state federale, în care nivelul regional are competențe „de stat”.

Pivotul organizării teritoriale la nivel european este reprezentat de cele 91.252 comune (din totalul de 92 506 colectivități teritoriale europene - 2007) care, în medie, au 5.410 locuitori, în 2007, cu o suprafață de 50 km2, existând variații importante de la o țară la alta.

În statele Uniunii, comunele au statute foarte diferite, în funcție de condițiile demografice, administrative, economie şi culturale.

Multe state europene au aplicat reforme ale administrației teritoriale pentru a reduce numărul comunelor şi pentru a promova nivelul regional (manifestându-se adesea respingerea unor intervenții de tip voluntarist). La nivel comunal au loc, permanent, numeroase schimbări, mişcări de fuziune (exemplu, Danemarca în 2007, Letonia din 2008), sau încercări de a găsi dimensiunea optimă (exemplu, Franța). În alte țări însă s-a manifestat şi tendința opusă, cea a revenirii la forma inițială a comunelor mici, cu tradiție ( ex. Slovenia, Ungaria).

În multe state europene, procesul descentralizării a avut, în principal, tendința regionalizării, creându-se nivelul teritorial regional (ex. Cehia, Slovacia, Danemarca, Slovenia), sau prin consolidarea autonomiei regiunilor existente (Germania, Spania, Italia, Franța, Polonia etc).