Conceptul de Ecomateriale

Ultimul deceniu al secolului 20 a fost cea mai importantă perioadă în pregătirea creării unei societăţi sustenabile pentru secolul următor.

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării şi planul ei de acţiune „Agenda 21” au pregătit practic societatea sustenabilă (conferinţa a fost ţinută în 1992 la Rio de Janeiro).

În anul 1992, standardizarea internaţională asupra performanţelor de mediu, precum şi sistemele de management al mediului şi analiza şi evaluarea duratei de viaţă (a materialelor) au sprijinit la dezvoltarea sustenabilă.

În anul 1991, la primul summit Mondial, conceptul de ecomateriale (materiale benigne ecologic) a fost propus pentru încurajarea dezvoltării de materiale care nu dăunează mediului global, în timpul producţiei şi a duratei de funcţionare (viaţă), prin reciclabilitate şi o utilizare mai eficientă a materiilor prime.

Mai jos este prezentata schema conceptului de ecomateriale :

Figura 1. Conceptul de ecomateriale

Conceptul de ecomateriale s-a născut în timpul discuţiilor despre viitorul statut al materialelor în serviciul umanităţii şi al relaţiei cu mediul. Luând în considerare faptul că pământul şi biosfera sunt finite, este important locul materialelor şi influenţa asupra mediului.

Oamenii produc materiale utilizând materii prime din mediu, pentru a-şi lărgi frontierele şi a-şi face viaţa mai confortabilă.

Aceste activităţi fac parte din „sistemul uman” care interacţionează cu „geosistemul” şi „biosistemul”, cele 2 ultime sisteme interacţionează strâns pentru a forma „ecosfera”.

În timp ce principalul interes de dezvoltare a materialelor a fost în mod tradiţional „sistemul uman”, în ultimii ani a devenit importantă şi coexistenţa cu celelalte 2 sisteme.

Dezvoltarea ecomaterialelor reprezintă un punct de vedere holisitic (întregul reprezintă mai mult decât suma părţilor componente) asupra ecosferei şi are 3 părţi aşa cum se vede în figura 1 :

1) Lărgirea (extinderea) frontierelor umane prin introducerea de noi tehnologii.

Se porneşte de la modul tradiţional al dezvoltării materialelor în care proprietăţile fizice, chimice, termice şi/sau funcţionale sunt îmbunătăţite şi apoi utilizate

2) Coexistenţa armonioasă cu eco-sfera prin minimizarea deteriorării mediului natural. Din punct de vedere al dezvoltării durabile, consumul de materiale şi energie, emisiile de gaze toxice şi deşeurile asociate cu procesarea materialelor ar trebui reduse pentru a uşura sistemul reciclării resurselor.

3) Optimizarea tehnologiei şi infrastructurii pentru a crea o viaţă sănătoasă în armonie cu natura. Materialele trebuie să fie „prietenoase” nu numai cu natura, dar şi cu oamenii.

Toate materialele şi proprietăţile lor vor trebui reconsiderate din punctul de vedere al ecomaterialelor prin răspunsul „efectiv” la întrebări precum:

- Cum o proprietate cerută pentru un material nu dăunează mediului?

- Cum se pot obţine performanţe maxime, cu un consum minim de materiale?