Injectarea Maselor Plastice

1. Materialul plastic

Materialul plastic(*sunt produse sintetice de natură organică, anorganică sau mixtă, care se pot prelucra ușor în diferite forme, la cald sau la rece, cu sau fără presiune)a fost inventat în 1860 de un englez (Alexander Parkes) şi a constituit un înlocuitor sintetic al sticlei. El a ajutat la descoperirea celuloidului (*materie solidă, incoloră, uneori transparentă, lucioasă, flexibilă, plastică, produsă industrial, ușor inflamabilă, obținută din nitroceluloză și camfor, folosită la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor și a unor obiecte uzuale, fabricat in Statele Unite in 1870).

Celuloidula fost inventat de americanul John Hyatt in 1869 si este un material plastic ce se obtine prin dispunerea unui amestec format din nitrat de celuloza, pigmenti si material de umplutura intr-o solutie alcoolica de camfor. La incalzire, celuloidul se poate deforma plastic, adica devine maleabil si poate fi turnat cu usurinta in diferite forme. Celuloidul se intareste atunci cand se usuca si se raceste. Cu celuloidul sau, John Hyatt a incercat sa obtina un premiu acordat pentru realizarea unui material care sa inlocuiasca fildesul necesar realizarii bilelor de biliard. Americanul nu a castigat premiul, dar in 1870 a obtinut un brevet pentru inventia sa.

Materialele plasticesunt substanţe sintetice de origine organică obţinute din polimeri.

1.1. Polimeri

Un polimer este o substanță compusă din molecule cu masă moleculară mare, formate dintr-un număr mare de molecule mici identice, numite monomeri, legate prin legături covalente. Exemple cunoscute de polimeri sunt plasticul, ADN-ul și proteinele.

1.1.1. Etimologie și scurt istoric

Cuvântul polimer derivă din grecescul πολυ (poli),însemnând ‘pluri’ și μέρος (meros),însemnând ‘parte’. Termenul a fost adoptat în 1833 de către Jöns Jakob Berzelius, deși definiția polimerului dată de el este destul de diferită față de cea modernă. Începând din anul 1811, chimistul Henri Braconnot s-a axat pe studierea derivatelor celulozei, probabil cea mai importantă parte din știința polimerilor. Demararea vulcanizării în secolul al XIX-lea a îmbunătățit duritatea latexului sintetic, semnificând popularizarea polimerului semi-sintetic. În 1907, Leo Baekeland a creat primul polimer compet sintetic, bachelita, care a fost făcută publică în 1909.

1.1.2. Teorii

În afara progreselor semnificative în sintetizarea și caracterizarea polimerilor, o înțelegere corectă a aceastora nu s-a ivit decât în 1920. Înainte de al doilea deceniu al secolului al XIX-lea, oamenii de știință au crezut că polimerii erau grupuri de mici molecule (numite coloide= substanțe microscopice dispersate uniform prin alte substanțe), fără mărimi moleculare bine stabilite, ținute în strânsă legătură de o forță necunoscută, un concept numit ‘teoria asociației’. În 1922, Herman Staudinger a propus teoria lanțurilor atomice de polimeri ținuți alături de legături covalente, o idee care nu a fost acceptată mai bine de un deceniu, dar pentru care Staudinger a primit Premiul Nobel. Lucrările lui Wallance Carothers (1920) au confirmat că polimerii pot fi sintetizați rațional din monomerii care îi constituie. O importantă contribuție în știința polimerilor sintetici a fost adusă de chimistul italian Giulio Natta și de chimistul german Karl Ziegler, care au câștigat Premiul Nobel în chimie, în anul 1963, pentru “catalizatorul Ziegler-Natta”. În ceea ce privește reacția de adiție, un aport important îl are Paul Flory, 1974. Lucrarea sa extinsă în domeniul polimerilor include cinetica polimerizării pas cu pas și a adiției polimerizării, transferul lanțului atomic, volumul inclus ,”Convenția Flory” și “Teorema Flory-Huggins, pentru care i se acordă Premiul Nobel în chimie 1974. Materiale sintetice, precum nylonul, teflonul sau siliconul au format baza pentru o industrie a polimerilor. De asemenea, în acești ani s-a acordat o deosebită importanță sintetizării raționale a polimerilor. Cei mai importanți produși polimeriz azi de pe piață sunt sintetici și produși în volume mari. Polimerii sintetici își găsesc astăzi loc în aproape fiecare industrie sau segment de viață.sunt adesea folosiți ca adezivi sau lubrifiante, dar la fel de bine sunt utilizați pentru diverse produsede la jucării până la avioane.ei au fost implicați într-o mare varietate de aplicații biomedicale, de la dispozitive pentru implanturi, până la droguri.

1.1.3. Polimerizare în lanț

În chimie polimerizarea în lanțeste o reacție (proces chimic) prin care molecule de monomeri sunt multiplicate formând lanțuri de monomeri (macromolecule) numite polimeri.