Abandonul Maternal

Argument

Vedem tot mai des la televizor, în ziare sau în mijloacele de transport în comun campanii împotriva abandonului de copii. Faptul că este un fenomen social des întâlnit mi-a atras atenția. Oare cum s-a ajuns în această situație? Ce anume determină o mamă să își lase copilul nou-născut în spital?

Când spunem copii abandonaţi ne referim la acei copii care sunt părăsiţi de familie în maternitate, în spitalele de copii sau chiar pe stradă. Abandonul reprezintă cea mai gravă formă de neglijare a copiilor şi de abuz față aceștia. Un lucru demonstrat de nenumărate studii e acela că un copil prezintă carențe în dezvoltarea psiho-afectivă, intelectuală, socială şi motorie datorită lipsei afecțiunii părinteşti, a unei îndrumări corespunzătoare. Desigur, există şi excepții – acei copii care au avut norocul să fie adoptați de mici sau au fost preluați în plasament de oameni care au dat ce au avut mai bun pentru educația și îngrijirea lor. Este cunoscut faptul că odată cu înaintarea în vârstă scade probabilitatea de a mai fi adoptat.

Din momentul în care sunt abandonați, aceşti copiii sunt privați de anumite drepturi, printre care, dreptul la identitate, dreptul de a fi crescuţi şi educaţi de părinţi, dreptul la sănătate şi la educaţie. O categorie aparte o constituie cei abandonați în unitățile sanitare, adică cei părăsiți de către mamelor lor de la primele ore de la naştere sau în zilele imediat următoare.

Acest fenomen a luat amploare în România odată cu căderea regimului comunist, chiar dacă avortul nu a mai fost incriminat şi a existat accesul la contraceptive.

La baza alegerii acestei temei au stat mai multe motive. Un prim motiv este acela legat de patternul familial în alegerea abandonului. Un alt motiv ar fi accesibilitatea şi posibilitatea contactării şi intervievării persoanelor implicate direct în procesul de rezolvare a situației concrete.

Partea I - Capitolul I

Abandonul maternal

Termenul de abandon/ abandonuri – din fr. abandon , a fost definit în Dicționarul

Explicativ al Limbii Române drept o acțiune de:

1. părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, familie etc.

2. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

3. renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă.

Conform articolul 305 din Codul penal al României, abandonul de familie este faptă penală, incriminată de lege tocmai în vederea ocrotirii valorilor importante pentru funcționarea unei societăți.

Din punct de vedere juridic în România abandonul este definit de Legea nr. 47/1993 care precizează: „copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituţii de ocrotire private, legal constituite sau încredinţate în condiţiile legii unei persoane juridice, poate fi declarat prin horărâre judecătorească abandonat, ca urmare a faptului că părinţii s-au dezinteresat de el, în mod vădit o perioadă mai mare de 6 luni”. Dezinteresul reprezintă „încetarea imputabilă a oricărei legături dintre părinţi şi copil, legături care să dovedească existenţa unor raporturi părinteşti normale”.

Din punct de vedere psihologic, abandonul este definit drept o acţiune de părăsire a unei fiinţe, de lipsă de preocupare pentru soarta acesteia, fapt care duce la slăbirea sau recuperarea relaţiilor afective, a încrederii de sine, determinând stări nevrotice, depresie sau tulburări de comportament.

Din punct de vedere medical, copilul internat fără mamă sau alt însoţitor, este considerat abandonat dacă rămâne într-o unitate medicală mai mult de două săptămâni peste timpul necesar acordării îngrijirilor specifice stării patologice care a determinat internarea.

Din cele mai vechi timpuri au existat copii abandonați. Cei mai mulți dintre ei, provenind din relații nelegitime, nu erau integrați în familie din cauza cutumelor și prejudecăților. O cale pentru mamele necăsătorite de a nu-și atrage oprobriul public era de a scăpa de copiii nedoriți pentru ca apoi să-și câștige existența în mod respectabil.