Actorii Politici Colectivi

INTRODUCERE

Consultarea a cat mai multe lucrari privind partidele politice este o conditie a intelegerii democratiei.In Romania,partidele sunt mult mai contestate decat cele din societatile occidentale.Fara a apela la un abuz de argument in favoarea lor,unul poate fi,si trebuie,mereu repetat:daca nu sunt necesare pentru democratie,de ce dictaturile utilizeaza toate armele posibile pentru a le desfiinta?

O data acceptate necesitatea lor,se nasc cel putin doua intrebari:”Pot fi puse doar in seama partidelor,a modului lor de organizare si functionare,tranzitia dureroasa si reforma poticnita,in orice caz indelungat?In ce masura sunt implicate societatea si sistemul politic care le-au generat?

Lungul sir de esecuri ale modernizarii Romaniei este legat direct de repetarea constanta a doua erori:anularea reformelor facute in numele unei anumite orientari ideologice de o alta,la fel de exclusive,si prin aceasta,ambele acoperind,in fapt,interesele particulare,si,elaborarea,implementarea masurilor de reforma fara consultarea si participarea cetatenilor.

Părinţii fondatori

Moisei Ostrogorski, personalitate rusă atipică,care a urmat la Paris cursurile şcolii libere de ştiinţe politice şi a efectuat mai multe călătorii de studiu în Statele Unite si în Anglia, publică în 1902 „ Democraţia si organizarea partidelor politice”,lucrarea sa fiind în aceelaşi timp politologică şi normativă.Ea subliniază foarte bine legăturile între apariţia partidelor şi dezvoltarea democraţiei Anglia şi în Statele Unite.El pledează pentru o reformă care să înlocuiască partidele actuale „omnibus” cu partide „ad-hoc”.

Roberto Michels face parte,de asemenea, dintre înaintaşii marcanţi.El se inspiră din teoria elitelor susţinută de Mosca şi Pareto.Publică în 1911, în Germania, o lucrare despre tendinţele oligarhice ale partidelor politice,plecând de la analiza sociologică a funcţionării social-democraţiei germane.El arată corect că aceasta nu este doar un organism de cucerire a puterii ci o micro-societate alternativă, cu multe asociaţii-satelit care furnizează servicii pentru membrii lor. El arată corect că exigenţele competiţiei democratice duc la centralizarea şi birocratizarea partidelor, care trebuie să fie capabile să ia decizii rapide. Baza partidului este progresivă deposedată de orice putere. Michels propune, ca modalitate de evitare a derivei oligarhice, împarţirea responsabilităţilor şi rotaţia instituţionalizată a mandatelor.

Max Weber este , şi el, adesea considerat drept unul dintre pionerii abordării politologice a partidelor politice.

DEFINITIA SI ORIGINEA PARTIDELOR

A da o definitie partidelor politice nu este atat de simplu cum ar parea.Mai intai,istoria cuvantului si a conotatiilor sale ne-ar putea ajuta să ne apropiem de partidele politice.Găsim deja termenul în Evul Mediu,desemnînd un grup armat special,distinct,de ansamblul trupelor.Nu este vorba decât de o parte dintr-un întreg.De exemplu,se va vorbi despre partida protestantă şi partida catolică în timpul războaielor religioase.Deci,termenul de partid are conotaţii militare.Destul de devreme,deci.noţiunea de patid evoca luptele intre grupuri in jurul unor miye considerate central într-o societate.

Au fost propuse multe definiţii.O vom reţine pe cea dată de La Palombara şi Weiner.Pentru a putea vorbi de partied politice trebuie să fie reunite patru criterii.

1) Trebuie să fie vorba de o organizaţie durabilă,care supraveţuieşte fondatorilor săi.

Un partid nu este doar o adunare de fideli ai unui lider charismatic.Un partid nu este cu adevărat un partid decât în măsura în care şi-a rutinizat regulile de funcţionare şi de succesiune şi îsi creează o tradiţie îndelungată.

2) Este nevoie de o organizaţie completă,de la scară locală la cea naţională şi trebuie să existe

Relaţii permanente între aceste niveluri.Deci,partidul politic este o structură reglată după idealul birocratic care acoperă ansamblul teritoriului.Conducerea trebuie să fie bine informată şi trebuie să existe o bună aplicare a deciziilor centrale de către ansamblul grupurilor locale.Un partid trebuie să fie o organizaţie eficace,capabilă de acţiune rapidă.

3) Obiectivul organizaţiei trebuie să fie cucerirea puterii,atât la nivelul naţional cât şi la nivel

local.Nu orice conflict din societate este exprimat şi reglat de către partied.De fapt este vorba numai de conflicte care ţin de exerciţiul puterii.Cine guvernează ţara,regiunea,municipalitatea?Cum?Cu ce program?Acest lucru permite distingerea unui partid de un simplu grup de interese.

4) Mijlocul de câştigare a puterii trebuie sa fie căutarea sprijinului popular,mai ales în

procesele electorale.Acest criteriu ne arată că un partid este un mediator,o interfaţă între sistemul politic şi corpul social.El trebuie să mobilizeze în cea mai mare măsură posibilă corpul social,trebuie să “adune din toate părţile”,pentru a avea cel mai mare numar de aleşi.Acest lucru distinge un partid de un simplu club politic,de un simplu laborator de idei,aşa cum exista multe,unii parlamentari şi tehnocraţi simţind adeseori nevoia să se reunească pentru a reflecta la reformele ce ar trebui înfaptuite intr-o societate.De asemenea,acest criteriu diferenţiază un partid de o armată sau de o miliţie,de un grup paramilitar sau terorist.Un partid funcţionează în primul rând pe baza ideologiei.

Putem vorbi si despre o definiţie weberiană care spune aşa: Prin partide,trebuie să înţelegem asociaţii care se bazează pe un angajament liber,având scopul de a procura şefilor lor puterea în sânul unei grupări şi militanţilor lor activi şanse -ideale sau materiale- de a urma scopuri obiective,de a obţine avantaje personalesau de a le realiza pe ambele.

Această definiţie insistă,de asemenea,asupra caracterului obligatoriu liber al adeziunii la un partid politic.Dacă adeziunea este forţată,de exemplu când funcţionarii sunt obligaţi să fie membri de partid,putem să ne punem întrebarea dacă mai avem de-a face cu un partid politic.Partidul în cauză îndeplineşte funcţii speciale.El funcţionează ca legitimare a puterii instaurate,nu doar ca reglator al competiţiei politice.

Daniel-Louis Seiler defineşte partidele politice ca organizaţii vizând mobilizarea indivizilor într-o acţiune colectivă dusă împotriva altora,mobilizaţi în acelaşi fel,cu scopul de a accede,singuri sau în coaliţie,la exerciţiul funcţiilor guvernamentale.