Amenințări la adresa securității internaționale

Ameninţările actuale

Secolul al XXI-lea ne-a adus şi fără îndoială ne va mai aduce o gamă variată de provocări, mai mult sau mai puţin vizibile.

Sunt multe provocări cu care se confruntă lumea modernă şi nu putem discuta numai despre un domeniu anume, pentru că toate sunt în interacţiune. Sunt provocări ale sistemului democratic, provocări politice, economice sau chiar provocări la adresa ideilor religioase.

Fluxurile migratoare

Sporul demografic, deplasările de populaţii, problema refugiaţilor nu au lăsat niciodată indiferente statele lumii. Entităţile politice au emis legi în această privinţă, îndeosebi în cursul secolului al XX-lea. Dar problemele capătă, astăzi, o turnură mai gravă.

În ultimii o sută de ani, populaţia lumii a crescut de patru ori, ajungând la 6 miliarde. Previziunile vorbesc despre o populaţie de 8 până la 10 miliarde, la mijlocul secolului al XXI-lea. Fireşte, previziunile rămân doar nişte previziuni. De asemenea, ele variază considerabil, dacă ne gândim că, până nu de mult, se prevedea o populaţie mondială de 11 până la 15 miliarde pentru sfârşitul secolului al XX-lea. Aceste estimări ne determină să ne imaginăm că totalul va scădea ulterior. Cu toate acestea, este cert că se vor produce schimbări spectaculare, care, în unele cazuri, au început deja să apară.

În 1960, dintre cele 3 miliarde de locuitori câţi avea planeta noastră, Europa reprezenta un procent de circa 20%; Asia, circa 56%; Africa, puţin mai mult 9%; Statele Unite, 6%. În anul 2000, populaţia lumii s-a dublat; populaţia Europei a crescut doar cu 20%; cea a Asiei, cu peste 100%; cea a Africii s-a mărit de trei ori, în ciuda maladiilor, a mizeriei şi a subalimentării. Dacă ar fi să le dăm crezare previzioniştilor, în 2040 planeta va avea între 7,5 miliarde şi 9,8 miliarde de bărbaţi şi femei. Între 1,2 şi 1,8 miliarde vor trăi în Africa. Între 4,5 şi 5,8 miliarde vor fi recenzaţi în Asia. Îîn Europa, vor locui între 607 şi 748 milioane de oameni. Statele Unite nu vor depăşi 391 de milioane. Or, asta înseamnă că ponderea continentelor şi a naţiunilor nu va mai fi aceeaşi. Asia, mai precis India, China, Indonezia şi, într-o mai mică măsură, Japonia vor deţine un loc esenţial în raportul forţelor demografice. Europa îşi va continua declinul relativ. Statele Unite îşi vor pierde influenţa.

Pe plan internaţional, consecinţele nu vor întârzia să se manifeste. Creşterea demografică cuprinde mai mult oreşele decât zonele rurale. Vor exista, atunci, aglomerări imense pe cele mai puţin bogate sau dezvoltate continente, în ţările afectate încă de sărăcie.

Supravieţuirea atâtor milioane de orăşeni va fi ameninţată de insuficienţa aprovizionărilor alimentare, de lipsa de apă, de şomaj şi de toate neajunsurile create de acesta, de tensiunile care vor provoca mizeria.

Dacă analizăm evoluţia specifică diferitelor ţări, obţinem unele observaţii care merită să ne reţină atenţia.

Franţa ar trebui să aibă în 2050 o populaţie de aproximativ 74 de milioane, într-o Europă cu o populaţie al cărei procent în cadrul populaţiei mondiale a scăzut de la 20% la 7%. Fenomenul de îmbătrânire o va afecta mult mai mult decât în momentul de faţă. Spania şi Italia vor fi atinse de îmbătrânire mai mult decât Franţa, dar aproape pretutindeni bătrâneţea va începe la şaptezeci de ani.

Cu toate acestea, Europa nu va reuşi să supravieţuiască decât dacă va recurge la mâna de lucru străină, adică la bărbaţi şi femei veniţi de pe cele mai dinamice continente, cum ar fi Africa şi Asia. De altfel, în ţările beneficiare sau victime ale creşterii demografice, dorinţa de emigrare va fi irezistibilă. Ştiut fiind că la mijlocul anilor nouăzeci, în lume existau 140 de milioane de persoane migrante şi că această cifră creşte cu 2 până la 4 milioane în fiecare an, putem înţelege că am intrat într-o perioadă de instabilitate, redutabilă şi imprevizibilă.

Pe lângă aceste prefaceri şi răsturnări pe care le observăm şi pe care le vom mai observa încă, trebuie să mai adăugăm transferurile de populaţie, care depind de condiţiile politice sau economice. Refugiaţii nu formează o categorie nouă. Ei au constituit una dintre sursele de populare a Statelor Unite, a Australiei, a Americii Latine, altfel spus a ţărilor noi, care au cunoscut un avânt în secolul al XIX- lea şi al XX-lea.

Destrămarea Uniunii Sovietice a dus la transferuri de populaţii în Caucaz. Războiul dintre Irak şi Iran, continuarea luptelor dintre irakieni şi kurzi, proclamarea independenţei Eritreei, epurările etnice din Balcani, genocidele şi războaiele din Africa, iată tot atâtea exemple care au marcat vremurile noastre.

Comitetul American pentru Refugiaţi (refugiaţii sunt bărbaţi şi femei care au fugit din ţara lor de teama de a nu fi persecutaţi pentru apartenenţa lor rasială, convingerile lor religioase sau politice, naţionalitatea sau apartenenţa lor la un grup social) consideră că, la 31 decembrie 2007, numărul refugiaţilor din întreaga lume ar fi fost de 14 milioane.

Coloane întregi de refugiaţi fug pentru a scăpa de lupte, acte de violenţă, persecuţii şi discriminări. Indignarea sufletelor caritabile este legitimă. Poate că totuşi refugiaţii se vor întoarce în satele şi oraşele lor. Cu toate acestea, numărul lor tot mai mare, găzduirea lor, sentimentele pe care le suscită graţie globalizării informaţiei sunt, de acum înainte factori determinanţi în relaţiile internaţionale.