Analiză Comparată Franța și Suedia

1.Introducere

“De ce comparăm?”, “Ce este comparabil?” şi “Cum comparăm?”. Comparăm pentru a controla, răspunde Giovanni Sartori la prima întrebare. Raţiunea comparării constă în obligaţia de a controla şi verifica. Dar, ce poate fi supus procesului comparării- Putem, oare, compara orice fel de entităţi şi proprietăţi- Răspunsul la această întrebare este deosebit de nuanţat. Diferitele entităţi sunt comparabile în ceea ce priveşte anumite proprietăţi, şi incomparabile în ceea ce priveşte alte proprietăţi. Atunci când două entităţi sunt similare din toate punctele de vedere, practic avem de-a face cu o singură entitate, iar, din punct de vedere comparativ, cu o situaţie nesemnificativă. Atunci când caracteristicile a două entităţi sunt diferite din toate punctele de vedere, comparaţia devine inoperantă şi lipsită de sens. Rezultă, de aici, că doar atunci când trăsăturile a două sau mai multe entităţi sunt, în acelaşi timp, parţial asemănătoare şi parţial diferite, entităţile sunt comparabile.

Am ales să comparăm aceste două state datorită faptului că sunt două state foarte importante și puternice, sunt două state democratice, Suedia deținând indicele cel mai ridicat de democrație. Ambele state fac parte din Uniunea Europeană și joacă un rol important în cadrul acesteia, Franța fiind membru fondator.

În cadrul acestei comparații ne vom axa pe diferențele dintre cele două state, asemănările fiind mai puțin evidente.

Începem să comparăm cele două state prin a spune că ambele se caracterizează prin faptul ca deși erau societăți agrare, sărace la sfârșitul secolului al XIX-lea, au avut o evoluție remarcabilă la care au contribuit câțiva factori: industrializarea rapidă a țării, contextul economic european favorabil în perioada postbelică, resursele naturale de care dispuneau, dat fiind faptul că ambele sunt situate pe continentul european.

Astăzi situația s-a schimbat, Franța se situează printre primele cinci puteri ale economiei mondiale iar Suedia ocupă locul I în lume în clasamentul privind indicele de democrație.

2.Istorie

Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică.

Frontierele Franţei moderne se suprapun aproape perfect cu cele ale vechiului teritoriu al Galiei. Aceasta din urmă a fost cucerită de către romani în secolul I î.Hr. aici dezvoltându-se o cultură galo-romană prosperă ce a adus Franţei un aport important de cultură latină. Creştinismul a prins de asemenea rădăcini în secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr.

Revoluţia şi Primul Imperiu

Dificultăţile financiare, refuzul reformelor şi condiţiile de viaţă precare ale poporului au condus la Revoluţia Franceză între 1789 şi 1799. Acest episod naşte în primul rând Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi duce la promovarea idealurilor de libertate, egalitate şi fraternitate. Monarhia absolutistă a luat sfârşit fiind înlocuită de una parlamentară la 3-14 septembrie 1789 care la rândul ei s-a încheiat la 10 august 1792.

Prima Republică a luat fiinţă la 21 septembrie 1792, prin editarea Constituţiei anului I avînd la conducere un guvern revoluţionar. La 22 august 1795 Constituţia celui de-al III-lea an a instaurat Directoratul, înlocuit prin Constituţia celui de-al VIII-lea an, 13 decembrie 1799 de către Consulat. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă diminuată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor.

În ciuda unei tentative de monarhie constituţională odată cu restaurarea monarhiei în 1815, tensiunile acumulate în timpul domniilor lui Ludovic al XVIII-lea şi apoi în timpul lui Carol al X-lea au condus la Revoluţia din 1830 în urma căreia Ludovic-Filip, dintr-o ramură inferioară a familiei Burbonilor, a fost instaurat ca nou monarh şi era susţinut de burghezie. Opoziţia din partea suporterilor ramurii principale a familiei Burbonilor, a Bonapartiştilor şi a republicanilor a dus la Revoluţia franceză de la 1848 ce a instaurat un regim prezidenţial, a doua republică franceză.