Analiza politicii sociale din România - ocuparea forței de muncă

Introducere.

Trecerea de la economia planificata la cea de piata, de la proprietatea de stat la cea privata, de la centralism la descentralizare si autonomie in sectorul economic si administrativ a determinat necesitatea redefinirii coordonatelor sistemului romanesc de furnizare a bunastarii.

De asemenea, schimbarea profilului social al riscului precum si aparitia unor probleme sociale noi au contribuit o data in plus la nevoia de a construi un nou regim care sa asigure bunastarea populatiei. Reconstructia acestui regim nu se poate face insa fara sa se tina cont de optiunile si atitudinile populatiei. Lipsa suportului social pentru o anumita politica o face greu de implementat si poate duce la erodarea legitimitatii de care se bucura guvernarea si regimul politic in general. Aceasta lucrare isi propune sa raspunda la cat de mult sa rezolvat problema ocuparii fortei de munca in contextul societatii romanesti, analizandu-se politica sociala prin care s-a incercat rezolvarea acestei probleme.

Explorarea valorilor.

Dupa prabusirea regimului comunist, Romania s-a confruntat cu cresteri

substanţiale ale inegalitatilor în distributia veniturilor, ca si celelalte tari din Europa de Est.

Veniturile salariale, desi au scazut ca pondere în totalul veniturilor populatiei,

au ramas in continuare sursa cea mai importanta de venit. Cei saptesprezece ani de tranziţie au determinat schimbari importante in distributia veniturilor salariale, în sensul cresterii diferentierii acestora, dar si cantitatii lor.

Pentru a vedea, in primul rand, la cel nivel e situata o societate – economic- trebuie sa avem in vedere, printre altele, o grupa de indicatori legata de ocuparea fortei de munca. In vederea obtinerii imaginii societatii -social- , a relatiei individului cu societatea in care traieste, e nevoie de a tine cont de grupa de indicatori a ocuparii fortei de munca deoarece acestia sunt cei in masura de a ne arata de ce o societate sufera de un deficit demografic, de ce exista o anumita distributie geografica a populatiei, de ce serviciile si resursele de sanatate sunt proaste, de ce invatamantul sufera de un anumit deficit, de ce veniturile si consumul populatiei se afla la un anumit nivel si de ce exista un anumit grad de asigurare de forme de protectie. Prin excluderea din start a anumitor interpretari in legatura cu cele spuse, precizez ca toate cele anuntate mai sus se afla intr-o interdependenta, o interdependenta in care primeaza aspectul economic -in cazul meu legat de ocuparea fortei de munca- apoi cel politic.

In societatea romaneasca intr-un mod tacit tendentios sa aplicat o terapie de soc economiei la inceputul anilor 90’, Romania prezentandu-se de la acel moment cu numeroase domenii vulnerabile si excesiv sensibilizate. Reforma economica s-a dovedit un proces extreme de inertial, desfasurat practice pe fondul unei crize sociale continuu acutizate.

Dovedind de-a lungul anilor o politica de stanga, cum astfel nu ar fi fost potrivita pentru o tara postcomunista, pragul de suportabilitate a populatiei faţă de austerităţile economice a depasit la un moment dat punctul critic Romania a avut de ales intre doua optiuni, una mai grea ca cealalta. Ori intra in incapacitate de plata a datoriei sale externe or accepta aplicarea unor politici publice de extremă austeritate, care îi vor descuraja pe toţi eventualii investitori străini ce ar mai îndrăzni să vină. Privind la cele intamplate pana acum, ma intreb ce ratiune ne-a determinat pe noi romanii sa ne angajam pe un drum al adancirii saraciei, cerand ca institutiile care ne-au si ne conduc tara sa-si recunoasca neputintele ori dependenta autorităţii şi puterii lor de bunul plac al unor organizaţii ca Fondul Monetar Internaţional sau Consiliul Europei, care, dupa atatia ani de la abdicarea comunismului, nu s-au hotarat sa ne sprijine in mod real.

Intr-un proces de tranzitie, parca fara sfarsit, cu incercari continue de trecere de la o Romanie moderna la una post-moderna, ne izbim de zidul unei realitati precare a unei pseudomodernitati, in care tot “sa incercat”. S-a tot incercat pana cand s-a ajuns la o privatizare fictiva prin vinderea la preturi de nimic a propietatilor statului, adesea comisionul de vanzare fiind mai ridicat decat pretul de vanzare, iar cand nu s-a mai avut ce, s-a ajuns ca greutatea “incercarii sa cada pe umerii populatiei.