Căile și mijloacele depășirii conflictului politic

În societăţile de tranziţie conflictele sociale au devenit o realitate a vieţii cotidiene. În aceste condiţii apare necesitatea cercetării naturii conf-lictelor sociale, cauzelor declanşării şi modalităţilor de aplanare ale aces-tora. Notiunea de conflict politic inseamna lupta unor subiecti impotriva altora pentru obtinerea influentei in sistemul de relatii politice,accesul la luarea deciziilor de importanta nationala, posibilitatea de a avea la dispozitie resurse, monopolul propriilor sale interese si recunoasterea lor drept fiind necesare pentru intrega societate. Conflictele sunt o parte integranta a vietii sociale. Termenul ‘conflict’ este de origine latina si provine de la cuvintul ‘conflictus’ ceea ce in traducere inseamna confruntare si ii sunt apropiate dupa sens zeci de cuvinte sinonime – ciarta, neintelegere, tensionare, criza, discordie, incordare s.a. care fixeaza starea de ostilitate si contrapunere a partilor.

De remarcat faptul că pînă la sfîrşitul anilor 80 de problema conflic-telor în fosta U.R.S.S. ştiinţele socio-umane s-au preocupat în mod su-perficial. Astfel, conflictul era determinat drept “o ciocnire a forţelor con-trare, de interese, opinii şi păreri opuse; divergenţe grave, discuţii aprinse în stare să producă complicaţii şi luptă”121. Modelul dezvoltării societăţii fără conflicte, care a existat în această perioadă, în noile condiţii social-is-torice şi politice s-a dovedit a fi ineficient, organele statale devenind ne-putincioase în faţa crizei politice totale ce a cuprins societăţile de tran-ziţie122.

Raspindirea pe larg a acestui fenomen si atentia acuta a societatii si a savantilor fata de el au contribuit la aparitia unei ramuri speciale a stiintei umanitare – conflictologia. Conflictologia se dezvolta prin eforturile sociologilor, juristilor, economistilor, etnografilor, istoricilor, filologilor, specialistilor in domeniul problemelor de control s.a. Un rol semnificativ in dezvoltarea acestei ramuri il are si politologia. Sarcina politologiei consta in a instrui oamenii cum sa controleze conflictele, sa elaboreze modele si metodele de solutionare a acestora fara complicatii pentru societate. Insa pentru a rezolva aciasta sarcina este necesar, mai intii de toate, de a intelege natura conflictului social in general si a conflictului poltic in particular. Putem modela trei stari de desfasurare a acestora:

1.lenta, pasnica, linistita, adica cea mai buna sic ea mai de dorit;

2. tensionata, datorata acumularii de trotil social dezamorsat, la figurat vorbind, aciasta reprezentind avalansa de probleme si contradictii necunoscute, sau ceea ce este mai rau, uitate, ignorate sau neglijate, cind societatea poate fi zguduita chiar de o revolutie;

3. intermediara, pe care o putem sesiza usor actualmente in RM pe exemplu starii de aplanare a conflictului din Transnistria: nici razboi, nici pace,iar daca o facem mai atotcuprinzatoare vizind intreaga societate moldoveneasca: nici reforme, nici mers inainte, nici suveranta si independenta, nici integrare europeana.

Aceste stari conflictuale duc la satisfacereai intereselor unora si oprimarea, neglijarea altora, anume in aciasta si consta problematica conducerii cu comunitatile umane. Politica ca domeniu de activitate este chemata sa resolve in mod echitabil aceste fenomene politice. Dacă în perioada societăţii totalitare de tip sovietic problema conflic-telor n-a fost cercetată în toată amploarea ei, în Occident are loc o stu-diere multiaspectuală a teoriei conflictelor deja la sfîrşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Iniţial analiza conflictului ca problemă era centrată pe factorul social-psihologic, iar după cel de-al doilea război mondial apar o serie de lucrări în care conflictul politic este apreciat ca un fenomen caracteristic vieţii interne a societăţii. În opinia sociologului ger-man R.Dahrendorf123, orice societate e supusă schimbărilor, iar pentru co-munitatea umană este necesară intersecţia diverselor opinii, conflicte, re-faceri, ceea ce asigură oamenilor libertatea. Prefacerile sociale sînt pre-zente peste tot şi fiecare element nou asimilat de societate contribuie la schimbarea ei. În fiecare colectivitate unii membri ai ei se supun altora. În consecinţă, societăţii îi este caracteristică atît inegalitatea socială, cît şi poziţia diversă a cetăţenilor faţă de împărţirea puterii. Aceasta determină şi deosebirile de interese, condiţionînd contradicţii, modificarea structurii societăţii în ansamblu. Concepţia acestui autor “modelul conflictual al so-cietăţii” este recunoscută de toată lumea ştiinţifică.