Căutarea și apărarea adevărului, funcție esențială a jurnalistului

INTRODUCERE

Posibilitatea de a transmite informaţia în rândul maselor a crescut fantastic în ultima sută de ani. Mijloacele de comunicare în masă moderne permit nu numai influenţarea unui mare număr de indivizi, ci şi de difuzare a unor ştiri proaspete din cele mai diferite domenii şi arii geografice.

Primele trei locuri în ceea ce priveşte informarea sunt deţinute de radio, televiziune şi presa scrisă. Aceste suporturi ale informaţiei se diferenţiază între ele prin mai multe elemente cum ar fi: publicul care nu este comun decât în parte, precum şi modul de difuzare al ştirilor, însă toate aceste mijloace de informare îşi asumă aceeaşi sarcină : a informa, a forma şi a distra. Nici un om nu poate avea cunoştinţe directe despre lume în ansamblul ei, iar mulţi dintre noi nu avem decât o experienţă limitată. Ceea ce ştim despre restul lumii ştim în primul rând datorită mijloacelor de comunicare în masă. Unele dintre mijloacele de comunicare în masă, joacă cu precădere rolul de a oferi cetăţeanului informaţii şi idei venite din alte părţi, îl ajută dă dobândească o viziune globală asupra lumii în general, conţinutul informaţional al oricărui canal de comunicare, având rolul de a transmite cunoştinţe, adâncind conştiinţa de sine a fiecăruia dintre noi prezentând alţi oameni, alte idei şi alte tipuri de comportament.

În mass- media, activitatea se desfăşoară sub acţiunea şi presiunea timpului ducând astfe, uneori, la o abordare simplistă a informaţiilor. În consecinţă mass-media poate utiliza în diferite cazuri miturile, stereotipurile prezentând uneori imagini incomplete şi adesea diferite faţă de lume.

După cum titlul lucrării de faţă îl defineşte pe jurnalist drept veşnic căutător şi apărător al adevărului, vom încerca pe parcursul lucrării să analizăm etapele prin care jurnalistul caută să descopere şi apoi să apere adevărul informaţiilor pe care le oferă publicului. Adevărul în jurnalistică a ridicat şi ridică încă multe controverse atât în rândul profesioniştilor din mass-media cât şi al oamenilor. Mulţi dintre cei care fac parte din rândul cititorilor, auditorilor şi telespectatorilor îşi pun chiar problema existenţei adevărului în jurnalistică. Bineînţeles că există adevăr în jurnalistică, adevărul având în societate o valoare fundamentală, iar pentru jurnalişti respectarea adevărului ţine de normele şi principiile etice ale meseriei; de aceea el trebuie să fie respectat şi promovat în totalitate. După cum vom vedea pe parcursul lucrării, jurnalistul caută întotdeauna să pătrundă în inima adevărului şi să îl redea cetăţeanului destinatar exact în forma brută în care l-a primit, fără exagerări sau disimulări. Desigur, nu toţi cei care se dedică profesiunii de jurnalist ştiu să aprecieze valoarea de adevăra unei informaţii, prin urmare există şi cazuri în care unii neprofesionişti nu redau adevărul decât în anumite limite, încărcându-l cu anumite interpretări şi conotaţii personale.

În primul capitol, “Adevărul jurnalistic ca specie a adevărului cunoaşterii comune”, vom analiza amănunţit adevărul şi vom vedea că singura concluzie este aceea că în nici un domeniu nu există doar adevăruri absolute - evident nici în jurnalistică - acest lucru neînsemnând însă că nu există adevăr absolut.

În societatea actuală, mijloacele de comunicare sunt singurele capabile să ne ofere repede un raport complet asupra evenimentelor care se petrec în jurul nostru Rolul presei este să obţină informaţia, să o prelucreze pentru ca apoi să o facă să circule. De asemenea, rolul presei este şi acela de a veghea asupra celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească lucru despre care vom vorbi în capitolul “Jurnalistul între independenţă şi angajare politică.”Pentru ca jurnalistul să poată înţelege informaţiile care îi parvin, pentru a le reda pe înţelesul tuturor, jurnalistul care se vrea profesionist ar trebui să fie câte puţin din toate: istoric, pedagog, politician, jurist, inginer, economist, etc.

Oricât de pregătit ar fi şi oricât de temeinice i-ar fi cunoştinţele jurnalistul trebuie să fie conştient de rolul său, de sarcina de a primi mesajele de a le filtra şi a le prelucra pentru a le transmite pe canalele mass-media cu onestitate, fără a se abate de la principiile meseriei.

Capitolul I

ADEVĂRUL JURNALISTIC

SPECIE A ADEVĂRULUI CUNOAŞTERII COMUNE

Adevărul jurnalistic subiectul propus spre abordare, pune în cale multe obstacole, greu de depăşit. Gazetarii şi teoreticienii care meditează pe marginea profesiei lor, politicienii şi scriitorii emit, din foarte diverse unghiuri de interese, o serie de idei potrivit cărora ADEVĂRUL ar fi piatra de încercare a seriozităţii jurnalistice, adevăr de care depinde adevărata valoare a presei, precum şi credibilitatea de care ar trebui să beneficieze orice instituţie de presă care se respectă.

Jurnaliştii lucrează pentru public şi este evident că omul nu aşteaptă de la mediile de informare minciuni, fantezii sau orientări frauduloase în raport cu realitatea; publicul vrea de la presă adevărul şi numai adevărul, pentru că vrea să cunoască toate dedesubturile, mai ales, în ceea ce priveşte politica şi în ceea ce îiopriveşte pe cei care ne conduc. Adevărul jurnalistic însă, nu este uşor de definit. Adevărul pretins presei este privit ca un certificat de bună purtare în estimarea calităţii mijloacelor de comunicare în masă. Adevărul jurnalistic nu trebuie privit ca un concept diferit faţă de noţiunea obişnuită cunoscută de noi toţi; adevărul este în principiu acelaşi, indiferent de perspectiva din care este privit.

Asupra tipului de adevăr pe care presa ar trebui să-l respecte părerile sunt împărţite existând multe contradicţii cu privire la ce tip de adevăr ar fi specific presei. Partizanii scrisului artistic, ca specie a literaturii, văd în el un derivat al adevărului artistic. Comentatorii de sorginte filosofică l-ar vrea mai aproape de un adevăr existenţial. Exacerbarea subiectivismului şi labilitatea atitudinală la unele caegorii de ziarişti şi publicaţii din perioade revolute, ca şi predominanţa spiritului ştiinţific, instaurate pe la mijlocul secolului XX au determinat pentru presă exigenţa adevărului obiectiv, de tip ştiinţific dacă nu în sensul tare al ştiinţelor exacte cel puţin în sensul ştiinţelor sociale, cu deosebire al sociologiei - ştiinţa care se ocupă cu faptul social.1