Centralizarea și descentralizarea puterii - State nationale, federale și confederații

Abstract

În cercetarea de față am urmărit să identificăm cum modul de distribuire a puterii poate influența, în timp, nivelul de democrație, standardul de viață, dar și performanța economică în cadrul diverselor forme de organizare, fie state naționale, federale sau confederații. Cu alte cuvinte, am urmărit să stabilim care din cele trei cazuri este cel mai potrivit model în care descentralizarea este cel mai mult exploatată din punct de vedere al dezvoltării și a democratizării, dar și care dintre aceste forme de organizare își satisface cât mai bine scopul, acela de a fi cât mai eficiente in asigurarea bunăstării cetățenilor.

Cuvinte cheie: descentralizare, centralizare, stat național, federație, confederație

Introducere

Lucrarea va cuprinde noțiuni introductive despre exercitarea, modul de funcționare, și impactul puterii într-un stat, cât și aspecte legate de centralizarea și descentralizarea acesteia. Pe parcurs se vor sublinia conceptele de bază utilizate, urmând a fi sintetizate principalele directive in ceea ce privește exercitarea puterii la nivelul statelor naționale, federale si la nivelul confederațiilor. Punctele de referință ale acestei cercetări sunt Italia, Elveția și Uniunea Europeană, ele fiind cele mai apropiate cazuri pentru cele trei tipuri de forme de organizare statală. Chiar dacă în toate cele trei cazuri observăm o trecere graduală de la sistemele centralizate la cele descentralizate, obiectul cercetării noastre este dat de gradul diferit de descentralizare al statelor în cauză, ceea ce ne determină să punem în corelație anumite variabile și să determinăm implicațiile pe care acestea le au asupra dezvoltării statului ca întreg.

I. Construcția teoretică a cercetării

1. Putere. Definire și conceptualizare

Pentru o înțelegere cât mai structurată, trebuie sa subliniem faptul ca puterea, ca si concept, prezinta diverse accepțiuni și componente. Concept studiat din cele mai vechi

timpuri, găsim puterea definită ca fiind un fenomen social fundamental ce constă în abilitatea de a decide și asigura îndeplinirea deciziilor prin diferite mijloace de persuasiune și constrângere. Puterea se exprimă printr-o relație de conducere-supunere și/sau dominare-subordonare. Însă desigur si definiția termenului de “putere internațională” trebuie luată în considerare. Vorbim astfel și de o variantă a conceptului de putere politică adaptată sferei relațiilor internaționale. Conceptul de putere internațională, imaginează cinci centre de putere internațională, după un model pentagonal al unor cercetători - SUA, URSS, China, Japonia, și Europa occidentală. Însă aceste modele sunt criticate pentru că folosesc un cadru conceptual care nu se mai potrivește lumii contemporane.1

Așadar, puterea este in general definită de către reprezentanți ai școlilor relațiilor internaționale, politologi sau filosofi în termeni de relație de conducere-supunere. Unul dintre ei, Kenneth Waltz susține că actorii sunt puternici în măsura în care îi afectează pe alții mai mult decât aceștia ii afectează pe ei.2 Hans Morgenthau, unul dintre cei mai relevanți reprezentanți, analizează în cartea sa ― Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace puterea politică. Teza lui de bază este simplă, spunând că puterea politică este o relație psihologică între cei care o exercită și cei asupra cărora este exercitată. Cei ce exercită puterea influențează decizia celor care au mai puțină putere pentru că individul mai slab, grupul sau statul se așteaptă la beneficii, se teme sau respectă indivizii sau instituțiile ce exercită puterea.

Complexitatea conceptului puterii cere menționarea a doi reprezentanți ai instituționalismului, Joseph Nye și Robert Keohane care prezintă soft power (puterea blândă) și hard power (puterea dură). Hard power, implică forța, puterea militară și puterea economică, care pot influența de cele mai multe ori alte state, să-și schimbe atitudinile. Puterea militară are loc prin amenințări cu forța, coerciție, război, iar economic vorbind, ne raportăm la sancțiuni financiare, taxe și impozite mari. Soft power, presupune o modelare a preferințelor celorlalți într-un mod subtil, și cooptează oamenii în loc să îi constrângă.

Aceste două tipuri de puteri, urmăresc transformarea unor anumite comportamente, însă nu depind una de cealaltă. Totuși, puterea este un produs a mai multor inputuri, pe care noi le numim acum componente. În primul rând, unul dintre cele mai relevante componente, este populația. În acest sens, o populație numeroasă nu crește neapărat puterea unui stat față de celelalte state, și s-ar putea ca o populație mai redusă, însă pregătită și cu un nivel al

educației mai ridicat, să ajute la obținerea unei poziții politice mai ridicată la nivel global. Abilitățile industriale, reprezintă o componentă relevantă în special în perioada de război, un stat cu industrie dezvoltată reușind să reziste atacurilor. Pe de altă parte această capabilitate industrială contribuie sau cel puțin influențează si puterea economica. Nu în ultimul rând, putem vorbi despre organizarea internă, care poate accentua puterea statului dacă are loc după principiile democratice, și se respectă drepturile omului.