Conceptul de Securitate Contemporană din Perspectiva Școlii de la Copenhaga

Introducere

Dacă vorbim despre conceptul de securitate este necesar să dăm o definiție generică a termenului de securitate. În Dex-ul limbii române, securitatea este definită ca fiind faptul de a fi la adăpost de orice pericol; este sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.

Studiile de securitate din anii ‘70, deşi nu au luat amploare în acea perioadă, sunt deosebit de importante pentru a înţelege evoluţia ulterioară a acestui domeniu: este prima dată când, fără a face referire la sfârşitul Războiului Rece, specialiştii în ştiinţe umane au avansat ideea că sistemul internaţional va fi supus, în viitorul apropiat, unui proces amplu de transformare radicală.

Chiar daca nu toţi politologii sunt de accord, sfârşitul Războiului Rece a confirmat teoria de la sfârşitul anilor ’70, înlocuind temerea declanşării unui conflict nuclear între cele două mari puteri cu riscuri, pericole şi ameninţări concrete la adresa securităţii naţionale şi internaţionale: confruntări entice, iniţierea unui process dificil şi îndelungat de tranziţie economică în statele fost comuniste , creşterea numărului imigranţilor şi al refugiaţilor , degradarea accentuată a mediului, sporirea importanţei apartenenţei cultural şi religioase în relatiile internaţionale, integrarea în structurile europene şi euroatlantice a ţărilor central şi est-europene etc.

Toate aceste tendinţe au generat nevoia de a lărgi şi adânci înţelesul conceptului de securitate. De la conceptele de pace pozitivă, enunţat de Johan Galtung, şi pace stabilă, al lui Kenneth Boulding, şi de la definiţia lui Walter Lippmann, publicată în 1962 în studiul „Discord and Collaboration. Essays on International Politics”, afirma că „o naţiune este în siguranţă în măsura în care nu se află în pericolul de a trebui să sacrifice valori esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi poate atunci când este provocată, să şi le menţină, obţinând victoria într-un război”, definiţia securităţii a suferit multe modificări, astfel:

Ian Bellany scrie că „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului” combinată cu un nou factor psihologic, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere”

Laurence Martin subliniază dimensiunea economică: „securitatea este asigurarea bunăstării viitoare”. În anii ’60, bunăstarea era considerată ca fiind rezultatul direct şi neproblematic al creşterii economice, însă teoriile sociale şi economice ulterioare au infirmat această ipoteză, considerând că la fel de importanţi sunt şi factorii culturali şi psihologici;

“Securitatea internaţională este determinată în fond de securitatea internă şi externă a diferitelor sisteme sociale, de măsura în care, în general, identitatea sistemului depinde de circumstanţele externe. Experţii definesc în general securitatea socială ca pe securitatea internă. Funcţia ei esenţială este aceea de a asigura puterea politică şi economică a clasei conducătoare date sau supravieţuirea sistemului social şi un grad adecvat de securitate public (definiţie dată de Jozef Balazj).”

Se observă că fiecare definiţie poate fi plasată într-un anumit context istoric. Problemele de securitate nu sunt fixe, ci, din contra, s-au schimbat de-a lungul timpului.

Definiţiile prezentate nu fac altceva decât să evidenţieze câteva dintre caracteristicile securităţii, însă nici una dintre ele nu pare a fi completă. De vreme ce diferitele curente şi şcoli de gândire sugerează definiţii diverse ale securităţii naţionale şi internaţionale, dezacordurile şi dezbaterile aprinse sunt inerente, fiecare parte considerând că teoria proprie este cea optimă.

Conceptul de securitate a fost privit în a doua jumătate a secolului XX ca referindu-se în mod exclusiv la relaţiile de securitate militară, mulţi analişti contestând foarte serios această definiţie. “Şcoala de la Copenhaga” a devenit numele comun pentru întreaga analiză a conceptului de securitate prin care s-a reconceptualizat fundamental înţelesul termenului de securitate şi al elementelor cărora trebuie să li se asigure securitatea.