Conflictele Regionale din Sud-Estul Europei

1. INTRODUCERE

Securitatea naţională rămâne şi în contextul începutului sec. XXI, un atribut esenţial al statului naţional, cu ample conexiuni în mediul subregional, regional şi internaţional. Legăturile intrinseci dintre securitatea naţională şi celelalte tipuri de securitate rezultă şi din faptul că ameninţările şi provocările sec. XXI nu se mai adresează numai segmentului naţional, ci întregii comunităţi internaţionale, fapt ce determină apariţia unor structuri de securitate la toate nivelurile pentru a gestiona crizele ce apar la un moment dat în domeniul internaţional.

Securitatea regională reprezintă un deziderat al lumii contemporane, care nu se poate edifica decât cu aportul tuturor statelor, indiferent de mărimea lor, în cadrul unor structuri de nivel regional, care să garanteze drepturile şi libertăţile individuale, să promoveze relaţii de încredere şi cooperare, iar instituţiile create să asigure un climat de securitate pentru toţi membrii.

După dispariţia bipolarităţii, zonele subregionale au intrat în atenţia cercetătorilor datorită gravelor probleme care au apărut în politica acestora, în general acolo unde naţionalismul este o modalitate de exprimare, care îmbracă, de cele mai multe ori, forme imprevizibile de manifestare. Crizele şi conflictele subregionale din Balcani, Transnistria, Caucaz, Orientul Mijlociu şi Africa, care au degenerat în confruntări violente şi chiar războaie locale, au evidenţiat neputinţa organizaţiilor internaţionale de a gestiona tensiuni şi revolte din spaţiul lor de securitate. O primă încercare de a construi conceptual securitatea la un nivel superior nivelului naţional, şi anume la nivel regional, este conceptul de comunitate de securitate propus încă din 1957 de Karl Deutsch. Comunitatea de securitate este o construcţie politică, un fel de alianţă realizată pe baze regionale şi politice. Ea se caracterizează prin eliminarea războiului şi a perspectivei unui război în cadrul graniţelor, cu alte cuvinte o comunitate pentru care războiul să devină un fenomen imposibil structural şi inacceptabil conceptual. O astfel de comunitate este posibilă dacă statele care o compun se află în incapacitatea de a organiza acţiuni militare unele împotriva celorlalte, iar conducătorii lor semnează un acord care exclude războiul faţă de celelalte state ca alternativă posibilă de rezolvare a problemelor, indiferent cât se serioase ar fi acestea. O astfel de comunitate de securitate, compusă din state conduse de guverne separate, care-şi menţin independenţa, este posibilă, în situaţia în care se întrunesc următoarele condiţii:

1. existenţa unei compatibilităţi a valorilor – importantă în special în luarea deciziilor;

2. capacitatea statelor membre de a răspunde rapid, adecvat şi fără a recurge la violenţă, la nevoile, mesajele şi acţiunile tuturor celorlalţi membri;

3. caracterul previzibil al comportamentului statelor în toate împrejurările.

2. PREZENTAREA CONFLICTELE REGIONALE DIN SUD-ESTUL EUROPEI

2.1. CONFLICTUL DINTRE GEORGIA ŞI OSEŢIA DE SUD ŞI IMPLICAŢIILE LUI ASUPRA SECURITĂŢII ZONEI

2.1.1. Prezentare generală a regiunii şi conflictului

Oseţia de Sud acoperă o suprafaţă de 3.900 km2 în partea sudică a Caucazului. Provincia este separată de munţi de regiunea mult mai populată a Oseţiei de Nord (teritoriu rusesc) şi se întinde aproape până la râul Mtkvari din Georgia (vezi anexa nr. 3). Deşi relieful este destul de muntos – mare parte a regiunii se află la circa 1.000 m deasupra nivelului mării –, economia provinciei se bazează în principal pe agricultură. Deşi mai puţin de 10% din suprafaţă este cultivată, Osetia de Sud este o producătoare importantă de cereale, fructe şi vinuri. De asemenea, silvicultura şi creşterea vitelor au o pondere importantă în economie. Industria se concentrează mai ales în jurul capitalei Tskhinvali.

În prezent, Oseţia de Sud arată ca o „tablă de şah” ocupată de localităţi intercalate ce formează un arc în jurul capitalei, unde trăiesc numai georgieni sau altele locuite numai de osetini. Satele şi oraşele georgiene sunt guvernate de autorităţile de la Tbilisi (circa 1/3 din teritoriul Oseţiei de Sud), iar cele osetine de Guvernul separatist de la Tskhinvali.

Populaţia totaliza, la recensământul din 1989, circa 99.000 de locuitori, din care 66,2% osetini şi 29% georgieni. În prezent, provincia totalizează aproximativ 70.000 de locuitori, majoritatea creştini.

Natura conflictului

Teritorială, intrastatală – Oseţia de Sud a votat pentru independenţa faţă de Georgia la 21 decembrie 1991 şi a organizat un referendum la 19 ianuarie 1992. În ambele situaţii, marea majoritate s-a proclamat în favoarea independenţei regiunii şi reintegrării acesteia în Federaţia Rusă. Guvernul georgian a condamnat declaraţia de independenţă ca o încercare de a submina integritatea teritorială şi suveranitatea statului.

Actorii implicaţi

- non-statali: separatiştii sud osetini (forţe de circa 2.000 de oameni în anul 2003);

- statali: Georgia (forţe de 21.150 oameni în anul 2007), Federaţia Rusă (forţe de 500 oameni);

- terţi: Federaţia Rusă şi Oseţia de Nord – ca participanţi externi în Comisia Mixtă de Control (CMC), comisie care include şi reprezentaţi din Georgia şi Oseţia de Sud; OSCE – prezentă în zona de conflict având ca obiectiv promovarea negocierilor dintre cele două părţi, monitorizarea activităţii forţei întrunite de menţinere a păcii ale membrilor CMC; UE – acordă asistenţă financiară celor două părţi pentru acţiunile din cadrul CMC.