Consiliul de Miniștrii al Uniunii Europene

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Ideea unei Comunităţi europene nu este nouă, statele şi cetăţenii Europei subliniind de-a lungul timpului, în diferite forme şi prilejuri, necesitatea strângerii rândurilor, pe baza unor tradiţii şi valori comune, în faţa unor provocări diverse, începând de la spectrul unor conflicte armate şi terminând cu necesitatea armonizării dezvoltării economice şi sociale.

În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeană s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere spaţio-geografic (numărând în prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importanţei politice, cât si din punct de vedere al instituţiilor.

Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene, în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile uniunii s-au lărgit, instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase.

În primii douăzeci de ani de viaţă ai Uniunii Europene procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeană propunea, Parlamentul dădea avizul, Consiliul de Ministri decidea, iar Curtea Europeană de Justiţie dădea interpretarea legală necesară.

În ultimii douăzeci de ani ai Uniunii, Parlamentul European a devenit o instituţie ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct şi care are puteri lărgite, a fost creată Curtea de Audit, Banca Europeană de Investiţii a devenit o sursă majoră de finanţare pentru dezvoltarea economică, Comitetul Economic şi Social a dovedit în practică valoarea dezbaterilor şi cooperării dintre partenerii economici şi sociali, iar mai de curând, Comitetul Regiunilor a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni şi a păstra specificitatea şi diversitatea acestora.

Un pas necesar şi important a fost abordarea şi includerea unor prevederi referitoare la dezvoltarea politicilor comune din domeniul protecţiei mediului, al sănătăţii publice şi protecţiei consumatorilor.

Acordurile Europene pregătesc drumul spre o convergenţă progresivă care vizează dialogul politic şi integrarea economică, culturală şi financiară, şi se încheie pe o perioadă limitată de timp, ţările semnatare ale acestor acorduri fiind eligibile pentru aderare şi atrase în strategia de pre-aderare.

După cum este bine cunoscut, aspiraţia statelor est-europene care au ales calea edificării statului de drept şi a înfăptuirii reformei economice, afirmându-şi dorinţa de a adera la Uniunea Europeană reprezintă un proces firesc, necesar, cu multiple conotaţii economice dar şi politice.

În timpul relativ scurtei sale istorii, Uniunea Europeană s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere spaţio-geografic (numărând în prezent cincisprezece state), din punct de vedere al importanţei politice, cât şi din punct de vedere al instituţiilor.

Scopul primordial al Uniunii Europene este „o uniune tot mai strânsă între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate la un nivel cât mai apropiat de cetăţeni".

Obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene sunt de a promova progresul economic şi social într-un mod cât mai echilibrat şi care să poată fi susţinut constant, de a afirma identitatea europeană pe scena mondială şi de a introduce cetăţenia europeană pentru cetăţenii ţărilor membre.

Ceea ce trebuie reţinut este împrejurarea că, urmare a acestor evoluţii spectaculoase pe care le-a înregistrat întreg procesul integrării europene, a fost edificat un sistem juridic comunitar, caracterizat prin numeroase elemente de specificitate, însumând totalitatea normelor de drept ce reglementează organizarea instituţională precum şi mecanismele prin care se înfăptuieşte, în mod practic, integrarea europeană.

România aparţine geografic, istoric şi prin tradiţie, civilizaţiei şi lumii europene. Aderarea ţării noastre la organizaţiile europene reprezintă confirmarea apartenenţei la valorile bazate pe principiile democraţiei, libertăţilor individuale şi statului de drept, aşa cum sunt ele exprimate în preambulul la Tratatul de la Washington dar şi în Tratatul Uniunii Europene şi în Tratatul de la Amsterdam.

Extinderea Uniunii Europene rămâne una dintre cele mai importante opţiuni ale viitorului, de natură să asigure, în perspectivă, o dezvoltare economică armonioasă a tuturor statelor din regiune, dar şi o spectaculoasă împlinire pe plan social.

Pentru orice ţară care doreşte aderarea la Uniunea Europeană, pentru a fi primită ca membră, este importantă cunoaşterea dreptului comunitar şi apropierea legislaţiei sale naţionale de cerinţele acestuia.