Cultura în Uniunea Europeană

INTRODUCERE

Programul „Capitală culturală europeană“ poate fi văzut drept o iniţiativă de a accelera formarea identităţii europene prin cultură. Comisia Europeană a fost motivată în punerea în practică a programului de a oferi Uniunii o imagine atractivă, dar şi de a promova o măsură de integrare.

Guvernele naţionale deţin încă rolul principal în formularea şi implementarea politicilor. Rolul Uniunii Europene este de a le sprijini în acţiunile lor şi de a încuraja o cooperare mai strânsă în întreaga Comunitate în special în domeniile cultural şi educaţional.

Comunitatea a dobândit doar recent competenţe specifice în domeniile amintite mai sus – în cele mai multe cazuri, nu înainte de anii ’90. Programele corespunzătoare au fost lansate în marea lor amjoritate în a doua jumătate a anilor ’80 sau în anii ’90.

Cheltuielile Uniunii Europene în aceste domenii sunt încă relativ scăzute comparativ cu cele ale statelor membre, dar cu toate acestea pot avea un impact considerabil.

Influenţa Uniunii Europene în aceste domenii este exprimată, în primul rând, prin diferite programe multianuale. Însă cea mai mare contribuţie a Comunităţii în aceste domenii este promovarea contactelor dintre oameni din diferite ţări şi, în cooperare cu guvernele naţionale, facilitarea deplasării în străinătate pentru artişti, pentru a studia, a preda sau a lucra.

Activitatea Comisiei pentru cultură este adesea afectată de acţiunea Comunităţii în domenii în care aceasta are puteri mai mari – de exemplu, comerţul internaţional sau dreptul de a munci oriunde în Uniunea Europeană (libera circulaţie a lucrătorilor).

Tratatul de la Roma include doar o referinţă generală la cultură în articolul 3, care specifică totuşi că activităţile Uniunii trebuie să includă o contribuţie în ceea ce priveşte înflorirea culturilor statelor membre.

În actuala legislatură, Parlamentul a aprobat o nouă legislaţie care actualizează normele aplicabile pentru acordarea titlului de „Capitală europeană a culturii“. O parte a finanţării acestei iniţiative provine din programul „Cultura 2007“. S-a subliniat necesitatea de a accentua „dimensiunea europeană“ a iniţiativei: câştigătorii titlului vor trebui, prin urmare, să dedice o parte din programe unor teme de anvergură europeană.

Pentru ca Uniunea Europeană să poată dezvolta o politică culturală viabilă şi propice este nevoie atât de o cunoaştere temeinică a trecutului, cât şi de cultivarea unui respect pentru diversitate.

Dealtfel preocupările mai recente ale Uniunii Europene în acest domeniu denotă intenţia de a introduce cultura în conceptele ei de dezvoltare mai ales pentru calitatea ei de suport pentru o dezvoltare durabilă.

Acceptarea Sibiului ca partener cu Luxemburgul pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2007, euforia îndreptăţită generată de această nominalizare la nivel local au readus în atenţie problematica politicilor culturale şi rolul pe care îl au acestea în guvernarea locală şi în reconstrucţia identitară. Interesul a fost cu atât mai mare cu cât anul 2007 avea şi o altă semnificaţie, aceea a aderării României la Uniunea Eeuropeană, iar programul reprezenta o primă încercare de cooperare reală cu o ţară europeană şi constituia, fără nici o îndoială nu numai un început, dar şi o piatră de încercare privind capacitatea noastră de a implementa un program european.

Totodată, prin contactele culturale multiple pe care le generează un asemenea ansamblu de politici culturale, se pot modifica percepţiile despre cultură prin confruntare cu valori şi maniere diverse de redare a unor practici culturale distincte.

Sibiul a fost şi este considerat un oraş cultural, indiferent de starea reală a dotărilor şi practicilor culturale în diferite momente istorice; prezintă particularităţi distincte prin caracterul său multicultural, dar şi prin mai noua configuraţie a raporturilor de putere la nivel local. Împreună, toate acestea circumstanţe creau premisele unei cooperări reale pentru implementarea programului „Capitale Culturale Europene“.

CAPITOLUL I

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI CULTURA

I. Scurt istoric al politicii culturale

Fie că vorbim deja la timpul trecut despre dificultăţile tranziţiei, fie că, mai nou, despre cele ale crizei mondiale, problemele economice şi sociale rămân pe primul loc, iar preocupările referitoare la cultură par, acum ca şi în trecut, un lux de care nu sunt interesaţi decât cei direct implicaţi. Iar aceştia, puţini la număr la o privire superficială, nu au nici o putere de presiune asupra decidenţilor de la orice nivel. Desconsiderarea culturii, sau mai exact spus, minimalizarea problemelor legale de acest sector nu este specifică doar României de azi, ea întâlnindu-se în proporţii variate, distincte de la ţară la ţară, de la o epocă la alta, peste tot. Cu toate acestea în ultimele decenii, ca urmare a schimbărilor majore petrecute, în continuă derulare, la nivel global şi regional, preocupările pentru cultură, concretizate în politici şi strategii de cele mai diverse facturi, au căpătat o pondere importantă.

Europa se mândreşte cu diversitatea sa culturală. Deşi limba, literatura, teatrul, artele vizuale, arhitectura, meşteşugurile, cinematografia şi radiodifuziunea aparţin unei ţări sau unei regiuni specifice, acestea reprezintă o parte din moştenirea culturală comună a Europei. Uniunea Europeană doreşte să menţină şi să încurajeze această diversitate şi să o facă accesibilă celorlalţi.

Cooperarea culturală reprezintă o parte vitală a procesului de transformare, de tranziţie, prin care trec toate statele la ora actuală. Concepută ca scop, dar şi mijloc al procesului de construcţie europeană, de redefinire a identităţii europene, cooperarea culturală ar trebui să ocupe unul din locurile prioritare pe agenda politicienilor europeni.

Într-o Uniune Europeană de 450 de milioane de locuitori, constată ei, cooperarea culturală devine mai importantă ca oricând, îndeosebi în cadrul relaţiilor dezvoltate cu noii sau viitorii membri din estul şi centrul continentului. De altminteri, tot mai multe dezbateri se desfăşoară pe plan european în legătură cu rolul pe care cultura poate şi trebuie să îl joace în procesul construcţiei europene şi despre cum Uniunea Europeană se poate implica mai mult în activităţile de cooperare din domeniul cultural. Cultura – a fost una din concluziile dezbaterilor din ultima vreme - nu trebuie să mai fie privită ca o preocupare marginală a politicii europene, ci drept un element catalizator al tuturor sferelor de activitate.

Pentru Comisia Europeană, întărirea capacităţii instituţionale şi administrative a ţărilor candidate este o cerinţă cheie a aderării, dacă acestea vor să adopte, să implementeze şi să urmărească eventual aplicarea în mod special al acquisului comunitar în domeniul cultural.

Scopul consolidării instituţionale este punerea bazei instituţionale necesare aderării printr-o politică culturală integrată. Reforma instituţională în cultură a început prin deconcentrarea şi descentralizarea activităţilor şi a instituţiilor culturale. În acest context se pune problema adoptării unor politici culturale care să asigure o restructurare a culturii româneşti.

Politica culturală reprezintă setul de orientări generale şi coerente cu privire la dezvoltarea sectorului cultural. Ea este întotdeauna un sistem de referinţă pentru acţiunea culturală. În contextul societăţii democratice, politica culturală este rezultatul unui proces de structurare a opţiunilor şi obiectivelor colective referitoare la dimensiunea culturală a ansamblului de tip social.

De la marcarea diferenţelor politice s-a ajuns şi la marcarea unor diferenţe culturale, care erau mai curând creaţii ale arsenalelor ideologice. Cu toate acestea, sfârşitul războiului rece nu a însemnat şi sfârşitul discuţiilor privind diferenţele culturale între Europa de Vest şi cea de Est, ci doar o încercare de colaborare, sau mai bine spus de convertire a Orientului la valorile occidentale.