Cuprins
- Introducere 4
- 1. Conceptul de „securitate”
- 15
- Apariţia conceptului de „securitate” 15
- Dezbaterea asupra sferei şi conţinutului conceptului 21
- Abordarea constructivistă a securităţii 33
- 2. Problema suveranităţii în abordarea securităţii
- 50
- 3. Instituţiile internaţionale
- 73
- Definirea instituţiile internaţionale 73
- Perspective teoretice asupra instituţiilor 82
- Teoriile realiste 82
- Teoriile neoliberale 88
- Şcoala engleză 92
- Teoriile constructiviste 97
- 4. Gestionarea securităţii internaţionale
- 106
- Concertul de putere 107
- Realismul: balanţa de putere 111
- Liberalismul: securitatea colectivă 120
- Raţionalismul: regimurile de securitate 129
- Constructivismul: comunitatea de securitate 138
- 3
- 5. Formarea concertului de putere post-Război Rece
- în Europa de sud-est şi utilizarea sa
- în abordarea ameninţărilor la adresa securităţii internaţionale
- 150
- 6. Securitate şi suveranitate în gestionarea instituţională
- a crizelor sud-est europene din anii ‘1990
- 174
- 7. Concluzii şi deschideri
- 215
- Bibliografie 231
Extras din proiect
Introducere
Lucrarea de faţă îşi propune să urmărească modul în care se conjugă
instituţional acţiunea internaţională în gestionarea securităţii. Problematica studiată
aflându-se politic în continuă schimbare, prima ipoteză formulată este cea că
instituţiile urmează dinamica acesteia, fiind supuse unei permanente presiuni în
direcţia adaptării. Drept urmare, am ales spre analiză o perioadă istorică în care aceste
schimbări sunt atât de dramatice încât ţine de evidenţă faptul că a existat o demarcare
clară între o lume „înainte” şi una „după” acest moment. Sfârşitul Războiului Rece şi
anii imediat următori constituie, din acest punct de vedere, un exemplu comparabil cu
cele constatate la terminarea unor conflagraţii generalizate, precum cele ale epocii
Revoluţiei şi epopeii napoleoniene sau cele mondiale din secolul XX. Confruntarea
bipolară s-a terminat însă fără apelul la violenţa armată între principalii protagonişti.
Pentru un moment important ulterior, 11 septembrie 2001, există, în pofida avalanşei
de informaţii, prea puţine elemente de natură a discuta într-un mod unitar constantele
conceperii şi abordării instituţionale a securităţii internaţionale în lumea de azi.
Perioada propusă discuţiei este astfel totodată suficient de apropiată în timp pentru a
face studierea ei relevantă azi şi de îndepărtată pentru a putea spera la o atitudine care
să permită discernerea celor mai importante direcţii politice şi intelectuale de analiză.
Sfârşitul Războiul Rece a surprins mediul politic şi pe cel academic
deopotrivă. Relaţiile dintre cei doi mari jucători ai vieţii internaţionale postbelice
definiseră o lume bipolară, a confruntării şi stabilităţii deopotrivă. Când această epocă
s-a terminat, entuziasmul s-a împletit cu incertitudinea în mintea decidenţilor şi
cercetătorilor. Entuziasm pentru că riscul unei conflagraţii „fierbinţi” în epoca
nucleară se îndepărta, iar firul istoriei părea a putea fi reînnodat, cooperarea părând
din nou posibilă. Preţul era incertitudinea, fiindcă uriaşa maşinărie politică şi
instituţională a bipolarismului prin care conflictele fuseseră controlate şi deplasate
spre periferia sistemului internaţional păruse a-şi pierde rostul, direcţiile viitoare
posibile de evoluţie fiind prea numeroase şi incerte.
Există perioade în istorie în care timpul pare că şi-a pierdut răbdarea, iar
lucruri ce păreau de o stabilitate încremenită se schimbă cu o viteză ameţitoare, astfel
5
încât toate grilele analitice trebuie schimbate cât se poate de repede, pentru a permite
cuprinderea noii realităţi. Nu e nici o surpriză că într-un asemenea moment, cum a
fost sfârşitul Războiului Rece, evenimentele şi abordările lor politice au evoluat mult
mai repede decât au putut ele fi interpretate teoretic de perspectivele intelectuale
dominante în acel moment. Lucrarea de faţă încearcă să înţeleagă dinamica
atitudinilor instituţionale a gestionării securităţii internaţionale în acea perioadă,
tulbure şi plină de speranţe totodată. Cazurile studiate au fost alese datorită influenţei
lor politice şi teoretice: crizele din Europa de sud-est din anii 1990‘ nu se petreceau
într-un loc uitat de lume, pe care lumea considerată „civilizată” le-ar fi putut ignora.
Balcanii sunt chiar „pântecele moale al Europei”, butoiul ei de pulbere, situaţi în
regiunea care a fost timp de patru decenii miza reală ai marii dispute din politica
mondială. În aceste crize a fost supusă testului acţiunii comune noua atitudine politică
a conlucrării, posibilă după depăşirea confruntărilor, şi aici au fost probate noile
instrumente, încă nerodate, de gestionare a problemelor lumii.
În acest demers teoretic, punctul de plecare a fost concepţia tradiţională cu
privire la securitate, cantonată vreme îndelungată în cercetarea modului în care
entităţile politice suverane ce evoluează într-un mediu anarhic se pun la adăpost unele
faţă de altele. Calificativul de „tradiţional” (sau „clasic”) dat acestei accepţiuni se
datorează istoriei intelectuale a domeniului. Relaţiile Internaţionale au cunoscut
consacrarea ca disciplină ştiinţifică autonomă chiar la începutul epocii confruntării
bipolare, în care o problemă veche precum utilizarea organizată a violenţei armate
între entităţi politice căpătase prin factorul nuclear un formidabil plus de dramatism.
Nuclearul a făcut ca miza corectei interpretări a situaţiei internaţionale şi a deciziei
care urmează să atingă cote uriaşe, ieşind din sfera raţionalului. Subdomeniul
Studiilor de Securitate, special proiectat pentru a oferi răspunsuri la problemele
ridicate de supravieţuirea statelor, a fost din acest motiv tributar în liniile sale iniţiale
acestei realităţi politice sumbre.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dinamica Institutiilor Securitatii Internationale in Perioada Post-Razboi Rece. Impactul Crizelor Sud-Est Europene din Anii 1990.pdf