Extras din proiect
INTRODUCERE
Mediul de securitate contemporan caracterizat de o globalizare fără precedent, impune de la sine un mod plenar de abordare a tuturor conceptelor din aria militară, socială, politică şi economică.
Dinamica strategiilor de securitate este permanent influenţată de evenimente cu impact major asupra mediului internaţional, precum şi de modul în care acestea şi-au pus amprenta asupra politicilor celor doi actori principali ai lumii: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.
I. Strategia şi puterea
Strategia , ca şi concept, este legată de acela al puterii , putere definită ca abilitate şi capacitate de a acţiona în aşa fel încât să se obţină efectul scontat.
În zilele noastre, strategia are ca stâlpi de rezistenţă cele două ramuri ale puterii contemporane şi anume, puterea militară şi puterea economică. În cea din se pot include foarte uşor: informaţia, resusele, tehnologia, cultura şi educaţia.
Eficienţa strategiilor este dependentă în primul rând de capacitatea factorilor cu rol de decizie ai unei naţiuni, de a înţelege şi astfel de a reuşi să anticipeze dinamica situaţiilor interne sau externe. O strategie valoroasă este aceea care anticipează în mod corect evoluţiile şi stabilesc în mod oportun, măsuri concrete şi corespunzătoare în raport cu acestea.
II. Mediul de securitate internaţional
Mediul internaţional de securitate, a fost martorul şi victima în acelaşi timp a unor evenimente caracterizate de instabilitate, complexitate, incertitudine şi modificări dinamice ale situaţiei în plan politico-militar. Sfârşitul secolului XX a fost marcat de evenimente ce au produs schimbări profunde în toate domeniile existenţei politice, economice şi sociale.
Actori globali ai securităţii s-au văzut puşi în faţa faptului împlinit de a părăsi scena securităţii internaţionale. Astfel s-a făcut trecerea de la sistemul bipolar de securitate la cel unipolar (multipolar).
Dintre evenimentele importante care au influenţat major dinamica mediului de securitate contemporan amintesc :
- colapsul sistemului comunist european ;
- dezvoltarea terorismului şi declanşarea războiului antiterorist ;
- deschiderea către noi membri a Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord şi continuarea procesului de lărgire a Uniunii Europene.
1. Colapsul sistemului comunist din Europa
Cu principalul său actor, Uniunea Sovietică, acest colaps a dus la parcurgerea de către fostele state socialiste, a unui amplu şi anevoios proces de transformare profundă a instituţiilor, a relaţiilor dintre acestea, a vieţii sociale şi politice în sensul democratizării acestora. Astfel, de la economia de producţie s-a trecut la cea de piaţă, iar în arealul politic, s-a trecut de sistemul monopartid, la cel al pluripartitismului. Desfiinţarea Tratatului de la Varşovia şi dispariţia bipolarităţii au determinat statele foste membre ale acestei alianţe militare să se reorienteze către noi aranjamente de securitate care să le garanteze apărarea intereselor vitale.
Sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI a găsit continentul european într-un proces complex de transformare caracterizat de încercarea tinerelor democraţii de a-şi consolida cât mai rapid o poziţie în cadrul sistemului economic de piaţă şi structurilor de securitate europene şi euro-atlantice
La începutul mileniului trei, Europa nu mai reprezintă zona principală de trasare a aliniamentelor de securitate. Dacă în secolul trecut evoluţiile politico-diplomatice şi militare din Europa influenţau starea de securitate a întreagii lumi, se remarcă din ce în ce mai mult creşterea influenţei altor zone în ecuaţia balanţei de putere. Astfel, constatăm că evenimente care au loc în Asia sau Orientul Mijlociu afectează, uneori în mod negativ, stabilitatea sistemului de securitate european şi chiar relaţia transatlantică. Colapsul sistemului comunist european a diminuat substanţial pericolul unei confruntări militare deschise în Europa între cei doi poli de putere, respectiv blocul comunist sovietic şi blocul occidental, transatlantic, ceea ce a permis accelerarea şi extinderea procesului de globalizare cu efecte chiar mai complexe în domeniul securităţii statelor.
2. Terorismul şi declanşarea războiului antiterorist în lumea contemporană
Terorismul , pata cenuşie a mediului de securitate internaţional contemporan, este o permanentă ameninţarea asupra securităţii care influenţează, sub diferite forme, toate statele lumii.
Epoca contemporană, caracterizată de industrializare, diversificarea tehnologiilor şi armamentelor oferă posibilităţi diverse şi dificil de controlat, de comitere a unor acte criminale cu impact mediatic şi astfel contribui în mod involuntar la dezvoltarea acestui adevărat flagel cu o istorie îndelungată şi care se traduce prin modalitatea violentă de a atrage atenţia opiniei publice asupra unor probleme individuale sau de grup.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dinamica Strategiilor de Securitate in Mediul International Contemporan.doc