Dreptul în Concepția Romanilor

Introducere

Dreptul roman este ansamblul de norme de conduită , care exprimă voinţa clasei dominante , instituite şi sancţionate de către stat.

Periodizarea istorică. Dreptul roman cunoaste patru importante perioadede dezvoltare , fiecare marcată de trăsături caracteristice atît pe planul izvoarelor materiale ,cît şi pe planul izvoarelor formale. Dreptul roman se imparte în conformitate cu concepţia romană , în drept privat (care ocroteşte interesele private ale diferitor persoane) şi drept public ( care ocroteşte interesele întregii societăţi).

Prima perioadă a dreptului roman debutează odată cu fondarea cetăţii Roma şi se incheie în anul 450 î. Cr. , cînd apre prima lege scrisă – Legea celor XII table. În această perioadă dreptul roman era în exclusivitate consuetudinar , caracterizat prin rigiditate şi formalism , dar nu de natură de a impiedica încheierea raporturilor juridice şi obstacularea iniţiativelor , deoarece la acea epocă , acestea nu erau atît de extinse şi intense. În fapt , la nivelul dezvoltării conştiinţei din epocă , dreptul roman urmărea protecţia proprietăţii prin accentuarea importanţei şi atenţionarea asupra consecinţelor patrimoniale ale actului juridic ce urma afi încheiat.

A doua mare perioadă în dezvoltarea dreptului roman o constituie epoca veche a dreptului , cuprinsă între anul 450 î. Cr. Şi inceputul primului secol î. Cr. Izvoarele acestui vechi drept roman sunt , prin excelenţă , consuetitudinare ; dar, alături de ele şi în mod subsecvent , apare legea. Iată ca alături de normele tradiţionale şi rigide , se afirmă şi dreptul scris , prin legi mai bine adaptate condiţiilor social-economice în plină transformare , deşi păstrează un puternic caracter naţionalist , romanii înşişi desemnîndu-le cu numele semnificativ Jus Civile

Utilitarist , pragmatic, vechiul drept roman constituie , la început , un apanaj al potenţialilor vremii , dreptul de a-i interpreta normele fiind o prerogativă exclusivă a preoţilor patricieni , ceea ce în fapt a constituit o permanentă sursă de tensiuni sociale , pînă cînd categoria plebeilor bogaţi a reuşit să obţină nu doar secularizarea dreptului scris, dar şi posibilitatea interpretării lui.

Perioada clasică a dreptului roman se întinde între anii de început ai secolului I î.Cr. şi sfîrşitul domniei lui Diocleţian(305 d.Cr.). Transformările radicale din sistemul economic prin trecerea de la o economie naturală , cu schimburi mult îngreunate de normele de drept formaliste , la o ecomie a liberului schimb , de piaţă , pe baza consensualismului şi bunei credinţe nu puteau să nu se oglindească în planul dreptului şi jurisprudenţei.

Sfîrşitul epocii , dominat de liberalism şi filosofia greacă , apariţia creştinismului, spirit mistic oriental , înflorirea economică şi comercială, masivele eliberări de sclavi , concomitent cu preluarea de către liberţi a variatelor şi marilor afaceri economice , propensiunea tot mai scăzută a vîrfurilor societăţii romane asupra problemelor economice datorită interesului major faţă de viaţa militară care îi solicită tot mai intens , astfel încît problemele economice erau lăsate mai mult pe seama păturilor inferioare şi a sclavilor , decadenţa moravurilor şi moralei – acestea fiind cîteva elemente ale tablolui societăţii romane , impregnate puternic şi în caracteristicile dreptului din epoca clasică. Astfel , formalismul este înlocuit cu consensualismul , primind acum , la încheierea actelor juridice , elementul internaţional.

Epoca postclasică a dreptului roman cuprinde , în fapt , întreaga perioadă a dominatului , dar şi domnia lui Justinian (deci , de la anul 305 d.Cr. – moartea lui Diocleţian , pînă la 565 d.Cr. – moartea lui Justinian).

Degringolada generalizată a Imperiului atrage după sine o lipsă de respect pentru normele juridice şi puterea legii. De altfel , în această perioadă , ca efect al absolutismului monarhic , singurul izvor de drept în fiinţă îl prezentau constituţiile imperiale. În domeniul juridic , practicismul ingust , cazuistic vulgar înlocuieşte originalitatea , elaborarea creatoare, argumentaţia ştiinţifică. Practic, şi sfera juridicului suferă acelaşi proces coroziv , decadent , ca şi alte sfere ale culturii , spiritualităţii , ca şi literatura şi arta.

Pe acest fond , marea compilaţie justiniană , salvatoarea perenilor valori juridice romane , reprezintă şi un ultim act reflex de a încerca revigorarea unui imperiu defunct , ţel utopic , însă apărat cu cerbicie de Iustinian.

Importanţa studierii: Două argumente se aduc în mod uzual pentru a fixa importanţa studiului dreptului roman:

1) originea romanică a Codului civil român, întocmai ca şi a modelului său francez;

2) este bine să se studieze această materie pentru dezvoltarea inteligenţei şi spiritului juridic. În textele jurisconsulţilor găsim fineţe în analiză şi simţ practic.

Actualitatea temei: studiul dreptului roman îi oferă studentului o perspectivă istorică, înţelegerea regulilor juridice contemporane nu poate fi desprinsă de cunoaşterea originii şi evoluţiei lor.