Extras din proiect
Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.
Comunitatea Economică Europeană
Proiectul Comunităţii Economice Europene era mult mai ambiţios decât AELS, vizând ca scop final uniunea politică, deşi fără precizări în acest sens. Nu era încă timpul şi europenii mai eşuaseră încercând să unifice Europa prin politic.
Tratatul de la Maastricht stabileşte criteriile de convergenţă de a caror îndeplinire depinde accesul în zona euro.
Inflatia
Situatia finantelor publice
Rata dobânzii pe termen lung
Stabilitatea ratei de schimb
Consiliul UE, numit în general „Consiliu de Ministri”, este compus dintr-un reprezentant de nivel ministerial pentru fiecare stat membru.
În ce priveste Uniunea Economica si Monetara, cei ce se întrunesc sunt Ministrii de Finante si Afaceri Economice (ECOFIN) din statele membre, iar responsabilitatile lor se refera la asigurarea unei coordonari efective a politicilor economice din statele membre, la respectarea prevederilor din Pactul de Stabilitate si Crestere si la orientarea politicii de schimb.
Conținut arhivă zip
- Etape in Evolutia Integrarii Europene - De la Comunitate la Uniune.ppt