Eutanasia, între compasiune și crimă - legalizarea eutanasiei în Olanda

1. Date generale

Termenul de eutanasie a fost introdus de Francis Bacon (1561–1626), care i-a acordat un sens pur filozofic. În accepţiunea sa, eutanasia semnifică o „moarte bună, liniştită,

fericită”. Eutanasia implică un ansamblu de acţiuni sau inacţiuni medicale, având suport

etico-juridic şi fiind în interesul bolnavului, în sensul în care duce la scurtarea suferinţelor lui,

care în momentul actual, din punct de vedere al ştiinţei medicale, nu beneficiază de un tratament

etiologic, ci dimpotrivă, prognosticul este un sfârşit apropiat şi inevitabil.

Clasificarea eutanasiei – se iau în considerare două criterii esenţiale: criteriul voinţei personale a bolnavului şi criteriul acţiunii medicului.

După criteriul voinţei bolnavului, a consimţământului şi a capacităţii de integrare a

acestuia în sfera socialului, dar şi a nivelului de informare asupra realităţii diagnosticului şi

prognosticului bolii sale, eutanasia poate fi:

- voluntară, atunci când bolnavul aflat în stadiu terminal este competent, având

discernământ neafectat de boală, fără să sufere de o depresie tratabilă, solicitând în mod repetat

medicului curant scurtarea suferinţelor din cauza durerilor insuportabile şi/sau a pierderii

demnităţii, fiind conştient că nu mai există nici un fel de soluţie terapeutică. Toate referinţele

permanente în privinţa legalizării s-au făcut şi se fac numai la această categorie de eutanasie.

- involuntară, atunci când pacientul, deşi are capacitatea de a decide, nu este

consultat asupra gestului aducător de moarte sau a declarat anterior că nu doreşte să i se practice

eutanasie. Practic, persoana ar fi fost în măsură să-şi dea sau să se abţină să-şi dea consimţământul, dar nu şi l-a dat, fie pentru că nu a fost întrebată, fie că a fost întrebată dar s-a abţinut să şi-l dea fiindcă dorea în continuare să trăiască.

- non-voluntară, atunci când se pune capăt vieţii unui bolnav care nu poate alege el

însuşi între a trăi şi a muri, acordul subiectului neputând fi obţinut datorită stării lui mintale sau

fizice. Se întâlneşte în cazurile de fetuşi, nounăscuţi plurimalformaţi, a bolnavilor

inconştienţi, a celor aflaţi în stare vegetativă persistentă, în cazurile pacienţilor cu boli

mintale severe sau care datorită unor boli sau unor accidente nu sunt autonomi (au pierdut

capacitatea de a acţiona în mod responsabil), fără însă ca înainte de boală sau accident să fi

menţionat dacă într-o asemenea situaţie ar dori sau nu eutanasia. Cazurile în care pentru

întreruperea vieţii, consimţământul este acordat de familie sau este obţinut printr-o hotărâre

judecătorească, sunt asimilate eutanasiei nonvoluntare.

După criteriul acţiunii medicului se disting două tipuri de eutanasie:

- activă (mercy killing = omorul din milă) apare când moartea este produsă în mod deliberat şi activ, prin mijloace pozitive. Acest tip de eutanasie presupune intervenţia unei

persoane (care nu este în mod necesar medicul curant) în producerea morţii prin utilizarea unui

mijloc tanatogen (supradozări medicamentoase, inhalare de monoxid de carbon sau anestezice,

injecţii intravenoase cu aer, insulină sau clorură de potasiu).

- pasivă (letting die, mercy dying = lăsarea să moară, lăsarea în mila „lui

Dumnezeu”, lăsatul în plata Domnului) apare când moartea este produsă în mod deliberat prin neinstituirea sau întreruperea unor măsuri obişnuite de nutriţie sau tratament. Ea

presupune grăbirea morţii unei persoane, de către medic, prin: îndepărtarea echipamentului

de susţinere a vieţii; întreruperea oricărui tratament intensiv; întreruperea administrării de

apă şi hrană; acordarea doar a unor îngrijiri minime, de confort. Procedurile de acest gen

sunt aplicate în cazul: bolnavilor incurabili aflaţi n stadii terminale, în care oricum moartea

naturală va surveni curând; persoanelor cu stare vegetativă persistentă – indivizi cu leziuni

cerebrale importante, care se află într-o comă din care nu-şi vor mai reveni niciodată.

Eutanasia pasivă constă, deci, în lipsa aplicării sau întreruperea unui tratament care ar putea

prelungi viaţa.

Forme speciale de eutanasie:

- Cripto-tanasia este o formă de eutanasie subtilă, de limită cu moartea naturală,

insesizabilă ca un act de violenţă, aşa cum ar fi moartea provocată printr-o supradoză

terapeutică de morfină la un bolnav cu insuficienţă respiratorie.

- Medicotanasia sau automat-tanasia este un fel de eutanasie pasivă, produsă prin suprimarea

aparaturii de menţinere a vieţii sau a unor „reziduuri de viaţă”. Ea este similară cu decizia de a nu resuscita. Responsabilitatea întreruperii unei reanimări este admisă în condiţiile încetării ireversibile a funcţiilor creierului, cu excepţia copiilor, gravidelor,

refrigeraţilor sau atunci când se solicită donare de organe (în condiţiile legii).

- Dis-tanasia este înţeleasă ca o moarte penibilă, chinuită ce ar putea să orienteze, în final, fie spre eutanasia activă, fie spre cea pasivă. Ea apare în situaţiile în care se abuzează de sistemele de susţinere a vieţii în mod nejustificat, în general în mediul spitalicesc. Există cazuri şi mai penibile, în care oameni foarte bogaţi cheltuiesc averi enorme pentru menţinerea în viaţă prin „mijloace eroice” a unor persoane dragi, chiar acasă la ei.

- Cryo-tanasia este metodă de eutanasie voluntară activă, presupune congelarea la minus 200 grade Celsius (temperatura azotului lichid), a bolnavilor comatoşi sau în primele secunde după oprirea inimii unui muribund.

- Eutanasia economică apare ca un refuz de tratament al celor în vârstă din raţiuni economice.

- Eutanasia eugenică reprezintă un adevărat genocid ce presupune eliminarea prin eutanasie a handicapaţilor genetic sau a celor cu diverse tare patologice. Cazul Sigmund Freud este unul dintre primele cazuri de eutanasie relatate. Protagonistul acestui caz este părintele psihanalizei, Sigmund Freud. Aflat în exil în Marea Britanie, Freud era însoţit de prietenul şi medicul său curant Max Schur. Celebrul psiholog suferea de mult timp de un carcinom recurent al palatului moale pentru care suportase deja peste 20 de intervenţii chirurgicale. Cu toate acestea neoplasmul recidivase, iar Freud suferea dureri insuportabile, neexistând nici o posibilitate ca boala sa să fie vindecată sau măcar ameliorată. La cererea sa expresă, Max Schur i-a administrat o injecţie letală cu morfină pentru a-i curma,astfel, suferinţele.