Evoluția instituțiilor comunitare de la CECO la Tratatul de la Lisabona

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate: În condiţiile şi împrejurările în care ne aflăm este imposibil să rămânem indiferenţi sau nefamiliarizaţi cu termenul de Uniunea Europeană. Trăim în secolul vitezei, unde toţi îşi expun, mai mult sau mai puţin, propria opinie sau poziţie în raport cu această Uniune, care începând cu 1 ianuarie 2007 s-a extins până la frontierele Republicii Moldova.

Actualitatea temei abordate în prezenta teză de master este strâns legată de ceea ce s-a întâmplat în ultima jumătate a secolului XX, dar mai ales de tendinţa şi procesul de aderare la Uniunea Europeană a statelor din Europa de Est şi Sud-Est. Este cert faptul că printr-un singur val de extindere au fost înglobate zece state fost comuniste, ceea ce marchează o nouă şi importantă politică pentru aceste state, dar şi pentru vecinii lor. Această extindere atât de vastă spre est, este provocată în mare parte de transformarea instituţională a Comunităţii Europene după Tratatul de la Maastricht. Pentru că până la Maastricht Comunitatea Europeană îşi avea alte obiective şi pretenţii de la membrii ei şi deasemenea de la statele care îşi manifestau dorinţa de aderare la Comunităţile Europene.

De ce zicem Comunităţile Europene s-au Comunitatea Europeană, deducem din faptul că până la Tratatul de la Maastricht au existat cele trei Comunităţi CECO înfiinţată în 1951 după Tratatul de la Paris, CEE şi CEEA înfiinţate în 1957 după Tratatul de la Roma. Doar în 1992 în urma Tratatului de la Maastricht, cele trei comunităţi vor fi redenumite şi se va manifesta această Comunitate sub numele de Uniunea Europeană. Începând de la şase state fondatoare, care în 1950 au semnat Tratatul de la Paris, apoi celelalte valuri de aderare, până la cel mai mare val care a avut loc în 2004-2007 când au aderat 12 state la Uniunea Europeană.

Actualitatea temei cercetate este determinată de noile priorităţi şi imunităţi pe care le deţin Instituţiile Uniunii Europene. În pofida faptului că Uniunea Europeană are mai multe instituţii, totuşi unele dintre ele au un coraport deosebit faţă de Uniune şi de statele membre ale UE. Şi nu numai cu statele membre, ci şi cu alte state care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Uniunea Europeană dispune de un şir de instituţii care-i ghidează şi gestionează activitatea, cele mai importante dintre care sunt Consiliul, Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, asupra cărora ne vom opri pe parcursul lucrării.

În modul cum activează UE prin instituţiile sale la momentul actual, se evidenţiază acea legătură dintre aceste instituţii, care sunt bine structurate şi într-un mod destul de minuţios colaborând între ele.

Obiectul cercetării l-a constituit transformarea instituţională a Comunităţilor Europene din momentul constituirii lor, accentul fiind pus în mod special pe structura instituţională a Uniunii Europene constituită prin Tratatul de la Maastricht care a adus modificări Uniunii în ansamblul ei din perspectivă economică, politică, socială şi culturală. Deasemenea ne-am propus şi studierea instituţiilor Uniunii Europene în contextul extinderii acesteia de la 15 la 27 de state, extindere care a fost posibilă odată cu sfârşitul războiului rece, cu destrămarea Uniunii Sovietice şi cu slăbirea influenţei ei în estul Europei. În perioada post Maastricht instituţiile Uniunii Europene s-au reformat, dar procesul de consolidare instituţională continuă.

Cadrul cronologic şi geografic al temei. Limitele cronologice ale cercetării corespunde cu perioada evoluţiei Comunităţilor Europene. Limita iniţială vizează anii ’50 ai secolului XX, când şase state vest-europene au semnat tratate de colaborare punând bazele a trei comunităţi europene, fiecare dintre ele dispunând de un şir de instituţii care le gestionau activităţile. Iar limita finală a tezei corespunde cu începutul secolului XXI când are loc cel mai mare val de extindere a Uniunii Europene prin aderarea a 12 state central- şi est-europene.

Cadrul geografic al studiului reflectă teritoriul Continentului European. Este vorba despre statele membre ale Uniunii Europene la momentul actual şi anume: Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Irlanda, Suedia, Finlanda, Cipru, Grecia, Malta, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, România şi Bulgaria. Toate aceste state colaborează între ele în virtutea statutului de membre ale Uniunii Europene şi prin instituţiile Uniunii.

Gradul de studiere al temei de cercetare: Prin faptul că lucrarea are un caracter fix stabilit asupra transformării instituţionale a Uniunii Europene după Tratatul de la Maastricht 1992, s-a parcurs un şir de paşi pentru a se atinge ţinta dorită pentru Uniune. În mod special devine cumva şi ambiguu subiectul de schimbare instituţională, fiindcă lucrurile acestea nu au loc în fiecare zi.

În cazul dat a fost nevoie de o cercetare minuţioasă a mai multor monografii, surse istorice, culegere de documente, articole, care toate cercetate împreună scoteau în esenţă realitatea despre transformarea instituţională a UE după Tratatul de la Maastricht.

O sursă importantă pentru această cercetare a fost lucrarea lui Fuerea, Augustin. 2003. Drept comunitar european. Partea generală. Bucureşti: Editura ALL BECK. În această monografie am putut analiza acele concepte şi idei ceea ce ţinea de dreptul instituţional al Uniunii Europene.

O alta monografie care am folosit-o în cercetarea dată este lucrarea lui Corina, Leicu, Ioan, Leicu. 1996. Instituţiile comunitare. Bucureşti: Editura: Lumina Lex. Această monografie este ghidată direct de ceea ce ţine de Instituţiile Uniunii Europene şi atribuţiile lor în sistemul comunitar.

În partea ce a ţinut de cercetarea istorică a Comunităţilor europene până la Maastricht, am folosit mult monografia lui Enciu, Nicolae, Enciu, Valentina. 2008. Construcţia europeană (1945-2007) curs universitar. Chişinău: Editura Civitas. Specificul acestei lucrări, este limbajul academic şi bine echilibrat la capitolul consolidarea şi formarea Comunităţilor europene.

Pentru cercetarea dreptului comunitar şi al obiectivelor Uniunii Europene am cercetat lucrările, Mihăilă, Marian, Suciu, Carmen, Stan, Dan. 2002. Drept instituţional comunitar. Bucureşti: Editura Lumina Lex. 4 şi Filipescu, P. Ion. 2000. Drept instituţional comunitar european. Bucureşti: Editura Actami. 5 La ambele lucrări se demonstrează aplicarea dreptului comunitar în paralel cu instituţiile Uniunii Europene.

Pentru o cercetare mai aprofundată asupra caracteristicilor în parte a fiecărei instituţii ale Uniunii Europene m-am folosit de lucrarea Dacian, Cosmin, Dragoş. 2007. Uniunea Europeană Instituţii Mecanisme. Bucureşti: Editura C.H. Beck.6 În această lucrare este bine structurat evoluţia instituţiilor Uniunii Europene până şi post Maastricht.