Evoluția politica

Capitolul 1 - Evoluțiile politice din România (1944 - 1948)

Viața politică din poate să fie apreciată integrată din punct de vedere evolutiv și genetic coordonatele a două „ valuri” pluripartidiste europene. Sistemul politic românesc a luat naștere în efervescența idelogică unionistă și pașoptistă, ale cărei deziderate erau expuse de unde spirit modernist-capitalist, de crearea statului național unitar și de dorința emancipare față de politica imperială otomană, habsburgică și țaristă (care se confruntau în spațiul geopolitic din România), față de spiritul conservator feudalist.

Până s-au cristalizat partidele moderne, viața politică Românească a cunoscut formațiuni protopolitice precum „Astra”, „Partida Unionistă”, „Frăția” și altele, restructurate pragmatic și organizațional și care îmbinau acțiunea politică cu cea economică, socială și cultură. Faza „preistoriei” partidelor politice din România se înscrie în universalitatea procesului de a apărea și a se afirma instituțiile politice, partidismul.

Primele partide din istoria modernă din țara noastră în cea de a doua jumătate al XIX-lea - P.N.L., înființat pe 24 mai 1875 și condus de D. Sturza, C. A. Rosetti, I. C. Brătianu, respectiv Partidul Conservator, creat pe 3 februarie 1880 și condus de C. Epureanu, I. P. P. Carp, L. Catargiu, Em. Gr. Cantacuzino și T. Maiorescu.

Activitatea P.C. și P.N.L., în România, a statuat atât bipartidismul, cât și rotativă guvernamentală ca formulă sistemului politic („ primul val partidist”) cu repercusiuni pozitive asupra evoluției și a consolidării unității statului român modern.

Spre finele secolului al XIV-lea a crescut diversitatea de opțiuni politice reclamate de interesele forțelor social-politice noi. În anul 1893 a apărut Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România.

Semnele crizei sistemului politic din România, caracteristice trecerii în cel de al doilea „val” al pluripartidismului de factură Europeană, avut anumite conotații particulare determinate de îndeplinirea obiectivului principal al desăvârșirii unității naționale. Până în 1918 forțele politice din România se întâlneau din cercuri politice unității naționale, după data aceasta, în noile condiții administrative, economice și sociale, politice și internaționale, se deschide un orizont pluripartidismului concretizat dar de tendintele de reprezentare diferențiată a intereselor grupurilor sociale. Chestiunile cardinale ale societății noastre devin reforma electorală și cea agrară care necesită soluții.

Sistemul politic în perioada interbelică a fost caracterizat printr-o „ explozie” a partidelor, tipică pluripartidismului și, în același timp, pluralismul politic ce a fost hotărât prin Constituția României din 1923. Mutațiile din arena politică au fost evidențiate atât prin dispariția anumitor forțe irelevante din punct de vedere politic (cum a fost situația Partidului Conservator după reforma din 1921), cât și prin mozaicarea spectrului politic prin apariții noi, regrupări politice și dividente.

Pe scena politică românească din perioada interbelică, P.N.L. s-a situat în continuu în concurență cu P.N.T., creat în 1926 prin fuziunea Partidului Țărănesc (I. Mihalache) și Partidul Național Român (I. Maniu). Alături de partidele acestea, au acționat și partide de centru precum: Partidul Liberal-Democrat, Partidul Național - Nicolae Iorga (din 1932 Partidul Național Democrat), Partidul Țărănesc Radical, Partidul Țărănesc Democrat, Partidul Poporului (Al. Averescu).

Dreapta politică era caracterizată de conservatoare restauraționiste (mai ales după 1930), sub formă de dizidente din zona centrală a sferei politice: Partidul Națiunii, Partidul Național-Creștin, Partidul Național-Agrar, Partidul Agrar - C. Argetoianu; în paralel, stânga politică era formată din: Partidul Social Democrat - C. T. Petrescu (1927), Partidul Social - Popovici, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Socialist Unitar, Partidul Socialist Democrat (devenit în 1918 Partidul socialist).

Totodată, în perioada interbelică au existat extremele politice: Partidul Comunist Român (1921) - afiliat Internaționale Comuniste și scos din lege de P.N.L. în 1924, Partidul Național Democrat Creștin (deveniți Liga Apărării Naționale creștine după 1923), Legiunea Arhanghelului Mihail (1927) care a devenit „ Garda de Fier” (1930) și apoi „Totul pentru Țară”.

În perioada interbelică, sistemul politic a fost un regim democratic bazat pe principii ale parlamentarismul și ale pluripartidismului. Limita principală a fost incapacitatea blocării tendințelor politicianiste și a evoluțiilor către totalitarism.

După anul 1938, regimul politic din România a cunoscut un proces de involuție, din cauza instaurării dictaturii regale. Pluripartidismul a fost anulat de Constituția carlistă, iar mai apoi, refacerea pluripartidismul de intrarea României în cel de al doilea conflict mondial, moment în care viața politică se desfășura în funcție de rigorile războiului.

După război, Constituția din 1923 a fost reactualizată și partidele politice și au reluat activitatea, în timp ce România a intrat sub influența U.R.S.S.

Deci, sistemul politic este format dintr-un ansamblu de organizații politice, relațiile politice și instituții, dar și din concepții cu privire la modul de conducere și organizare a societății.