Fascismul Italian

• CAUZELE APARTITIE FASCISMULUI:

-pierderile din primul razboi mondial

-scaderea nivelului de trai

-tensiunile sociale(greve muncitoresti,miscari sociale la sate)

-ascensiunea partidului socialist

• PARTIDUL FASCIST:

-creat in 1919 de Benito Mussolini

-Membri:-fosti combatanti

-mari proprietari

-intelectuali nationalisti

• DOCTRINA CUPRINDEA: -mitul natiunii unitare,trecutul glorios al Italiei,antiliberalismul,anticomunismul,apologia razboiului

• PRACTICILE RAZBOIULUI:

-1922-marsul asupra Romei

-oct. 1922-Mussolini este numit prim-ministru

-interzicerea celorlalte partie si sindicate

-introducerea cenzurii presei,radioului,cinematografului

-suprimarea votului universal

-Parlamentul are rol decorativ

-putere concentrata in mainile “Ducelui”

-promovarea unei politici externe expansioniste

• IDEOLOGIA FASCISTA:

Pentru fascism, totul se afla in stat ,in acest sens fascismul este totalitar iar statul fascist este o sinteza si unitate a tuturor valorilor .

Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana la punctul de a o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul ce cuprinde clasele intr-un bloc unic economic si moral.

Pentru aceleasi motive ,fascismul este inamicul sindicalismului.

Prezentare

Nascut la sfarsitul primului razboi mondial, fascismul s-a afirmat ca miscare de masa al carei principal obiectiv era sa ajunga la conducerea tarii distrugand democratia parlamentara. În octombrie 1922, cand Benito Mussolini a fost insarcinat cu formarea unui nou guvern dupa „Marsul asupra Romei“ al trupelor de asalt fasciste, in Italia s-a produs o schimbare de importanta istorica: sfarsitul statului liberal si al institutiilor sale reprezentative. Pe langa organizarea corporatista a societatii, care a anulat libertatea sindicatelor si a extins interventia statului asupra fiecarui domeniu al vietii, fascismul a introdus un nou stil politic si noile mituri colective ale unei religii laice care isi propunea sa creeze un „om nou“.Intentia lui Mussolini si a conducatorilor regimului a fost contopirea individului cu comunitatea nationala, prin intermediul instrumentelor propagandei si al unei conceptii totalitare asupra politicii, care nu lasa loc disidentei si opozitiei. La varf se afla figura Ducelui, in jurul caruia s-a agregat un „consens“ obtinut prin inregimentarea italienilor, care inca din copilarie erau pusi sub controlul statului si al Partidului National Fascist.Fascismul italian a fost si un model care a cunoscut, in anii 1930, o raspandire europeana. Inspirata din mitul puterii, politica sa a culminat cu razboiul din Ethiopia, cu interventia in sprijinul rebeliunii lui Franco in Spania si cu alianta politico-militara cu Germania nazista. La izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, Italia alesese deja pe ce front va lupta: a intervenit alaturi de Germania si a fost infranta de armatele Aliatilor. „Lovitura de stat“ care in 1943 a marcat caderea lui Mussolini n-a reprezentat insa si sfarsitul fascismului. Aparuta ca reactie la „tradarea monarhiei“, Republica de la Salò – o tentativa extrema si tragica de intoarcere la un „fascism al originilor“ – s-a bazat pe forta militara germana si a declansat razboiul civil, care s-a incheiat prin impuscarea lui Mussolini in aprilie 1945.

Mussolini şi fascismul Italian

Finalul Marelui Razboi, cum era denumit Primul Război Mondial în epocă, a găsit Italia în tabăra învingătorilor. Cu toate că fusese iniţial aliată a Germaniei şi a Austro-Ungariei, Italia va intra în luptă în 1915 de partea Antantei, în urma puternicei presiuni a cercurilor intervenţioniste, din care făcea parte însuşi Mussolini. Războiul a fost aproape un dezastru pentru italieni, dezamăgirea postbelică fiind accentuată de refuzul preşedintelui Wilson de a le acorda Istria şi Dalmaţia, refuz întărit în ianuarie 1919 când, aflat la Roma, va ironiza cererile italienilor: New York-ul este cu siguranţă cel mai mare oraş italian din lume.Cu toate acestea sper că italienii n-or să-l revendice.Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau. Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.