Grupuri de Presiune - Activitatea de Lobby, Sindicalism

A. Conceptul de “grup de presiune”

Grupurile de presiune fac parte din structura vieţii politice alături de partidele politice şi sunt indispensabile funcţionării structurii vieţii politice, instituind un nou sistem de reprezentare diferit de reprezentarea clasică realizată prin intermediul partidelor. Aceste grupuri nu sunt de dată recent astfel că în orice societate interesele particulare au avut tendinţa de asociere în vederea obţinerii unor beneficii din partea celor aflaţi la guvernare şi este în natura lucrurilor ca oamenii să încerce să facă presiuni asupra autorităţilor.

Deşi realitatea istorică a grupurilor de presiune este mult mai veche decât cea a partidelor, recunoaşterea acestora ca elemente esenţiale ale structurii politice a statelor este relative recent cel puţin în Europa.

În comunităţile istorice primare, grupul de interes era constituit de un număr de persoane unite de unul sau mai multe interese commune. Între factorii care au favorizat dezvoltarea acestor grupuri de presiune au fost menţionaţi libertatea, dreptul de asociere, regimul reprezentativ, industrializarea şi progresul tehnic. Evoluţia societăţii industrial şi a funcţiilor statului, transformările care au afectat instituţiile parlamentare, dezvoltarea aparatului administrativ şi birocratic au făcut necesar ca diferitele categorii de indivizi să-şi exprime interesele şi revendicările.

Grupul uneşte persoane între care există relaţii sufficient de frecvente pentru ca de aici să se degajeze un mod colectiv de conduit. Între factorii de adeziune la un grup, considerarea intereselor ocupă un loc important. Ca atare, studiul grupurilor de presiune este unul al intereselor organizate, comune, iar pentru a exercita influenţă este nevoie de organizare. Orice grup de interes este un grup de presiune, cele două expresii fiind sinonime, acest lucru fiind fundamentat de Roger Gerard Schwartzenberg, care afirmă că “nu există niciun grup de interes care să nu fie tentat sau forţat să exercite o presiune” .

Alţi autori francezi consideră insă că asimilarea grupurilor de presiune cu cele de interes nu este în întregime justificabilă motivând prin faptul că grupurile de presiune acţionează pe calea pressingului şi a căror influenţă nu este doar unidirecţională cum este în cazul grupurilor de interes. Grupurile de interes sunt potenţiale grupuri de presiune care se transformă în momentul acţiunii sale asupra autorităţilor abilitate să ia decizii în favoarea intereselor apărate. Un număr mare de specialişti identifică fenomenul grupului de presiune în prezenţă a trei elemente principale: existenţa unui grup sau unei comunităţi mai mult sau mai puţin organizate(ceea ce îl deosebeşte de o mişcare spontană şi efemeră); noţiunea de interes şi apărarea acestui interes; elementul presiunii, al influenţei exercitate.

Indivizii care aderă la un grup urmăresc trei categorii principale de beneficii: material(bunuri şi servicii); de solidaritate(datorită sentimentului reconfortant al solidarităţii); de scop(acţiunea în numele unor valori sau cauze oferind satisfacţii ce suplinesc interesele personale).

Grupul de presiune îşi poate avea fundamentul şi în raporturile de forţă instaurate prin activitatea economică. Constituirea lui se realizează într-o perspectivă ofensivă sau defensivă, în funcţie de obiectivul propus. Însă, fundamentul poate fi şi cooperarea, în forma “rivalilor asociaţi”(spre exemplu asociaţiile patronale şi cele ale salariaţilor).

În concordanţă cu fundamentul sociologic şi psihologic, grupul de presiune poate fi văzut ca o organizaţie aflată într-o situaţie de tensiune(mai mult sau mai puţin intensă sau reală).

În studiul grupurilor de presiune noţiunea de “pressing” apărută în literatura de americană la începutul secolului XX are o importanţă deosebită, marcând momentul în care grupurile de interes se manifestă “presând” asupra autorităţilor abilitate să ia decizii în favoarea intereselor apărate. Pressingul este modalitatea prin care un grup de interese caută să îşi realizeze obiectivele, prin modificarea comportamentului sistemului politic în favoarea sa. Exercitând prin cererile lor un pressing, grupurile declanşează în cadrul sistemului politic un fenomen de “retropressing”(retroacţiune).

În analiza conceptului de “grup de presiune” este necesară delimitarea grupului de mişcările sociale şi de partidele politice. Deşi în anumite cazuri se practică substituirea lor, mişcările sociale grupurile de presiune nu sunt expresii sinonime, confuzia putând fi produsă prin raportarea lor la o aceeaşi realitate: mişcarea socială acţionează deseori ca un grup de presiune şi unele grupuri de presiune sunt mişcări sociale. În general, însă, grupurile de presiune acţionează ca mişcări sociale doar ocazional. O mişcare socială include adesea una sau mai multe asociaţii dar, în mod obişnuit, include mulţi suporteri care nu sunt membri ai respectivelor asociaţii. Unele mişcări sunt total neorganizate.

Mişcarea socială poate fi definită ca fiind încercarea colectivă de a promova un interes comun sau de a atinge un scop comun prin acţiune colectivă, în afara sferei instituţiilor existente. Unele mişcări pot număra milioane de oameni, altele au dimensiuni reduse; unele îşi desfăşoară activitatea într-un cadru legal, altele sunt grupuri ilegale sau conspirative. Scopurile şi mijloacele folosite de aceste mişcări pentru atingerea lor cunosc o mare varietate, putând merge de la simpla publicitate până la presiunea morală şi chiar violenţa fizică. Spre deosebire de instituţii, care sunt elemente stabile şi permanente ale societăţii, mişcările sociale sunt foarte dinamice şi au o durată de viaţă variabilă.

Alain Touraine, enumeră principalele funcţii ale mişcărilor sociale şi anume: funcţia de mediere, funcţia de clarificare a conştiinţei colective şi funcţia de presiune. Ca atare, a vorbi despre un grup de presiune înseamnă a vorbi despre un aspect determinant al mişcărilor sociale, presiunea.

David Aberle distinge patru tipuri de mişcări sociale, două dintre ele – mişcările transformatoare şi mişcările reformatoare urmărind realizarea unor schimbări în societate, celelalte două – mântuitoare şi alteratoare vizând schimbarea unor obişnuinţe sau concepţii ale indivizilor. Mişcările sociale cu caracter contestatar există şi în societăţile totalitare şi constituie un oiectiv esenţial în atenţia regimului, care se simte permanent ameninţat.

S. Tarow şi G. Pasquino susţin o tipologie a mişcărilor colective folosind drept criterii tipurile de raporturi cu instituţiile (conflictuale sau pacifice) şi nivelul opoziţiei faţă de acestea (parţială sau totală). Conform acesteia, există mişcări expresive (raporturi conflictuale, opoziţie parţială), mişcări reformiste (raporturi paşnice, opoziţie parţială), mişcări integraliste (raporturi conflictuale, opoziţie totală) şi mişcări comunitare (raporturi paşnice, opoziţie totală).

Grupurile de presiune se deosebesc de partidele politice în principal datorită faptului că ele nu au ca obiectiv cucerirea puterii sau participarea la guvernare ci numai obţinerea unei influenţe asupra celor care deţin puterea şi constrângerea lor de a satisface, direct sau indirect, cerinţele grupului de interes.