Guvernanța europeană și implicațiile acesteia în sistemul european

După jumătate de secol de construcţie europeană, UE în ansamblul său este mai impunătoare decât fiecare stat membru luat separat: ea exercită o influenţă economică, socială, tehnologică, comercială şi politică mult mai mare decât dacă acestea ar fi trebuit să acţioneze individual. Faptul că UE întreprinde acţiuni comune şi se exprimă printr-o singură voce constituie o valoare adăugată incontestabilă pentru Europa.

Scopul acestei lucrări a fost să arăt că Uniunea Europeană are un sistem instituţional unic construit în jurul a cinci instituţii fundamentale: Cosiliul European, Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri şi Curtea de Justiţie.

M-am axat cu precădere pe Comisia Europeană tratând evoluţia rolului acesteia în domeniul politicii din cadrul celui de “al treilea pilon”, Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). De asemenea am vrut să evidenţiez faptul că ea a devenit punctal central de elaborare a politicilor în domeniul JAI, responsabilităţile sale fiind ferm înrădăcinate în prevederile juridice comunitare. Politicile JAI sunt foarte vizibile şi, în ciuda neajunsurilor, am demonstrat modul în care Comisia este arhitectul principal al acţiunii UE. Deşi Comisia va continua, fără îndoială, sa fie constrânsă să se lupte cu stângăciile interguvernamentalismului, constrângerea cea mai importantă este de a se evita riscul pierderii loialităţii unui public până acum vizibil implicat în europenizarea politicii din acest domeniu contestat din punct de vedere politic.

În continuarea lucrării am expus care sunt cauzele indentificate de Comisie care i-a determinat pe cetăţeni să aibă anumite incertitudini în ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi de asemenea, am dorit să împărtăşesc care sunt principiile de bază al unei bune guvernanţe.

Prin reforma guvernanţei europene se urmăreşte o utilizare mai bună a puterilor încredinţate de cetăţenii UE. În ultimă instanţă, reforma trebuie să asigure o legătură mai strânsă între Uniune şi cetăţenii săi şi o creştere a eficacităţii politicilor comunitare.

I. Abordari conceptuale

Pe măsură ce Uniunea Europeană s-a extins, la fel s-a întâmplat şi cu autoritatea şi puterile sale. Din nefericire, schimbările care au intervenit de-alungul anilor au creat o structură de guvernământ care este complexă şi adesea prezintă riscul de a induce confuzie.

În anul 1990, o Uniune Europeană cu un număr dublu de state membre faţă de cei şase fondatori ai primei Comunităţi Europene şi cunoscând un proces de dezvoltare cu o evoluţie sinusoidală, nu prezenta nici un indiciu referitor la imaginea sa 21 de ani mai târziu: 27 de membri, alte state pe lista de aşteptare, experienţă unei încercări constituţionale eşuate formal, dar cu input nemaiîntâlnit în ansamblul normativ european.

Termenul guvernanţă se referă la activitatea autorităţilor executive, a adunărilor şi a organelor judiciare Dezbaterea pe tema guvernanţei europene, lansată de către Comisia Europeană prin Cartea albă publicată în iulie 2001, acoperă normele, procedurile şi practicile care influenţează modul în care sunt exersate puterile în cadrul Uniunii Europene.

Se urmăreşte adoptarea unor noi forme de guvernanţă care să aducă Uniunea mai aproape de cetăţenii săi, să o facă mai eficientă, să consolideze legitimitatea instituţiilor sale şi democraţia în Europa. Această guvernanţă trebuie să se manifeste prin elaborarea şi aplicarea unor politici publice mai bune şi mai consecvente, în cadrul cărora organizaţiile societăţii civile să colaboreze cu instituţiile europene. Ea implică şi o îmbunătăţire a calităţii legislaţiei europene, făcând-o mai eficientă şi mai simplă.

Mai mult decât atât, Uniunea Europeană trebuie să contribuie la dezbaterea referitoare la guvernanţa mondială şi să joace un rol important în îmbunătăţirea modului de funcţionare a instituţiilor internaţionale.