Imaginea Războiului din Irak în Opinia Publică din România

INTRODUCERE

Războiul a fost - şi va rămâne probabil – unul din fenomenele sociale cele mai complexe. În pofida adevărului atestat în atâtea rânduri de istorie că el nu rezolvă, ci dimpotrivă, complică situaţiile care l-au generat, că ridică noi probleme colectivităţilor în cauză şi umanităţii în general, că lasă în urma sa uriaşe hecatombe şi incalculabile pierderi materiale, războiul continuă să fie o prezenţă stranie în viaţa omenirii: veşnic nesătulul zeu Marte îşi cere şi îşi ia partea sa.

Alături de cele două conflagraţii mondiale ce au însângerat atât de adânc planeta noastră, de nenumăratele conflicte aşa-zis regioanle – ce nu s-au stins nici o clipă şi n-au lăsat nici un moment să se răcească ţevile armelor –, secolul XX a mai înscris în cronica sa încă o ”performanţă” – războiul din Golful Persic –, numit de unii ”un al doilea război mondial şi jumătate”, care risca, la un moment dat, să se generalizeze extrem de periculos, să-şi completeze deci şi jumătatea lipsă, să devină un al treilea dezastru la nivel planetar.

În zona Golfului Persic s-au confruntat nu numai două mari grupări de forţe, înarmate cu tot ceea ce au produs mai ucigător, mai monstruos industriile de război, ci, am putea spune, două „lumi” (excluzând forţele arabe din cadrul coaliţiei multinaţionale, a căror prezenţă unii o înscriu între paradoxurile acestui război), diferite ca nivel de civilizaţie şi cultură, concepţii filozofice, religioase şi morale, motivaţii, interese şi idealuri, grad de instruire şi capacitate de rezistenţă psihomorală. Fiecare deosebire în parte - şi toate la un loc – prezintă un interes aparte, întrucât şi-au pus puternic amprenta asupra derulării şi deznodământului confruntării armate.

Ambele tabere au dispus de efective numeroase, s-au instruit temeinic, luând în calcul nu numai terenul şi clima, armamentul şi mijloacele de luptă, ci şi numeroase alte variabile. Chiar şi în planul raportului de forţe cantitativ – oameni şi tehnică -, diferenţele nu au fost atât de evidente; mai mult, nici sub aspectul performaţelor tehnico-tactice ale sistemelor de armament „distanţa” coaliţiei multinaţionale nu a fost în realitate atât de zdrobitoare, „astronomică” aşa cum au prezentat-o unii, faţă de trupele irakiene.

Pentru aprofundarea temei am analizat în primul capitol percepţia acestui fenomen şi rolul ei în reflectarea proceselor şi fenomenelor sociale în mentalul colectiv. Am pus accentul pe imaginea de sine şi imaginea socială, dar şi pe analiza percepţiei proceselor şi fenomenelor sociale la nivel individual şi colectiv.

În al doilea capitol am analizat criza din Golf din două perspective. În primul rând condiţiile şi evoluţia războiului din Golf, iar în al doilea rând desfăşurarea acestuia din punct de vedere mediatic.

Ultima parte am consacrat-o studierii imaginii confruntărilor din Golf în opinia publică românească, punând accent pe mass-media din aceea perioadă dar şi cum au perceput organele de conducere româneşti şi opinia publică din România, conflictul din Golf.

Ca surse de documentare şi cercetare am folosit literatura de specialitate existentă şi bibliotecile publice din Bucureşti şi informaţiile de pe Internet pentru analiza presei din ţară şi străinătate.

CAPITOLUL 1

PERCEPŢIA ŞI ROLUL EI ÎN REFLECTAREA PROCESELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE ÎN MENTALUL COLECTIV

1.1. IMAGINEA DE SINE ŞI IMAGINEA SOCIALĂ ÎN MENTALUL COLECTIV

Imaginea este parte componentă a reprezentării sociale, elementul ei stabil (nodul central) şi, împreună cu reprezentarea, corespunde sistemului de valori compatibil culturii şi normelor sociale date. Ea se situează între concept şi percepţie, contribuie la formarea conduitelor şi la orientarea comunicărilor sociale şi, mai ales, se elaborează în diverse modalităţi de comunicare: difuzarea, propagarea şi propaganda .

Cuvântul imagine are mai multe înţelesuri. Cel mai larg se referă la orice cunoaştere a unor obiecte sau fenomene. În acest sens, şi percepţiile sunt imagini. Cel mai frecvent, termenul se atribuie reprezentărilor, prin care se înţelege „modelul interiorizat” al obiectelor sau fenomenelor. Ele au la bază percepţii sau fragmente, elementele ale unor percepţii trăite anterior.

Imaginea nu este o reproducere fidelă a datelor perceptive, constituind o prelucrare a lor. În evoluţia ei se produce o abstractizare: dispar unele contururi, altele se accentuează. Mai rar, mai multe reprezentări tind să se sedimenteze într-una mai accentuată, mai stabilă: imagini tip. Aceasta este însoţită de conştiinţa faptului că ea reprezintă un întreg grup. Deci imaginea este un extras organizat al experienţei noastre anterioare, este o elaborare, o percepţie regândită, o raţionalizare a „datului sensibil”.

Imaginea este termenul prin care se desemnează rezultatul declanşării unor procese de evaluare în structurile psihice ale individului îndreptate spre obţinerea opiniilor şi ulterior a convingerilor în legătură cu un obiect social .

Comunicarea, care vehiculează şi fasonează reprezentările şi imaginile, are ca funcţie importantă reglarea raporturilor dintre actorii sociali. Reprezentările şi imaginile servesc la întreţinerea unor raporturi între grupuri, raporturi ce organizează cognitiv mediul social, inclusiv evoluţia lui.