Integrarea monetară europeană

CAPITOLUL I

INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA

1.1. Bazele teoretice ale integrării monetare europene

Continentul european a cunoscut de-a lungul timpului evoluţia unor sisteme monetare naţionale cu unităţi monetare emise de către diferitele state, pornind de la dreptul suveran al acestora. Organizarea unui sistem monetar naţional reflecta concepţia şi practica statului respectiv, determinate de stadiul de dezvoltare economică şi politică , de relaţiile cu alte state precum şi de normele monetare stabilite pe plan internaţional. „Moneda fiind o instituţie istorica ea a urmat şi urmează totdeauna evoluţia societăţii umane. Rolul esenţial al monedei este totdeauna acelaşi însă la răstimpuri relativ mari formele şi tehnica ei de lucru se schimbă”.

Dezvoltarea interdependenţelor dintre economiile diferitelor state a condus la o integrare economică internaţională vizibilă atât la nivel regional cât şi mondial. Trecerea de la microspaţii a determinat unii cercetători să afirme că „naţiunea nu mai oferă economiei moderne un cadru suficient de creştere. Numai în marile spaţii se poate folosi pe deplin capacitatea de producţie, căreia progresul tehnic îi măreşte cu fiecare zi limitele”.

Moneda a contribuit decisiv la desenarea spaţiului economic naţional prin evidenţierea „funcţiei de asigurare a unităţii şi coeziunii unei naţiuni, constatându-se pe bună dreptate că moneda este de multe ori mijlocul prin care se sting conflictele între diferitele grupuri sociale precum şi între generaţii”.

Pornind de la recunoaşterea rolului integrator al monedei, înţelegem că integrarea economică internaţională îşi găseşte un sprijin consistent în integrarea monetară definită drept „un program de instituire şi de utilizare de către membrii unei uniuni monetare a unei monede unice, menită să înlocuiască monedele naţionale”.

Istoria a pus în evidenţă şi procesul de dezintegrare monetară când de la o monedă unică, cum a fost cazul rublei sovietice s-a ajuns la monede naţionale, după ce republicile exsovietice şi-au declarat independenţa.

Integrarea şi dezintegrarea monetară pot fi reprezentate grafic după modelul din figurile 1 şi 2.

Figura 1 – Integrarea monetară

Figura 2 – Dezintegrarea monetară

Primele forme de integrare monetară apar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când se înfiinţează primele uniuni monetare, respectiv Uniunea Monetară Germană şi Uniunea Monetară Latină.

Uniunea Monetară Germană a funcţionat între anii 1857 şi 1878, având ca principali membri Austria şi Prusia precum şi statele participante la Uniunea Vamală Germană. Uniunea a păstrat monedele naţionale ale fiecărui stat membru dar a stabilit cursul fix pe baza parităţilor metalice.

Uniunea Monetară Latină a fost creată în 1865 prin semnarea Convenţiei de către Franţa , Belgia, Italia şi Elveţia, cărora li s-a alăturat în 1868 şi Grecia. Au fost stabilite standarde unitare pe care monedele naţionale trebuiau să le respecte, cu privire la metalul monetar (aur şi argint) greutate, titlu şi cursul pieselor monetizate.

Francul francez era considerat etalon, monedele naţionale, indiferent de ţara de origine puteau circula liber în celelalte ţări membre ale Uniunii Monetare Latine, la cursuri fixe stabilite în raport cu moneda franceză.

România, deşi oficial nu a fost membră a U.M.L., s-a aliniat, prin Legea monetară de la 1867 adoptând un sistem monetar după modelul francez şi a considerat ca mijloace legale de plată pe teritoriul său monedele emise de ţările membre ale Uniunii Latine. În anul 1878 ţările membre au renunţat la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Dizolvarea U.M.L. s-a produs în anul 1927.

Dezechilibrele uriaşe scoase la iveală de criza economică mondială din anii 1929-1933, au obligat statele la o nouă abordare a uniformizării mecanismelor monetare, creându-se Blocuri monetare care aveau la bază o monedă cheie (pivot) în jurul căreia gravitau o serie de monede naţionale. A existat Blocul lirei sterline, Blocul francului francez şi Blocul dolarului.

Un Bloc monetar întrunea următoarele caracteristici:

- definirea monedei cheie

- stabilirea unui raport de valoare între moneda cheie şi monedele naţionale ale ţărilor membre.

- Convertibilitatea liberă a monedelor membre ale blocului monetar

- Păstrarea şi administrarea rezervelor monetare de către Banca de Emisiune a monedei cheie

- Reglementarea relaţiilor monetare cu statele din afara blocului.

Se poate afirma că blocul monetar urmărea realizarea unui centralism monetar care servea în primul rând interesului promovării puterii economice expansioniste a statului căruia îi aparţinea moneda cheie.

De la experienţa constituirii şi funcţionării blocurilor monetare teoria integrării monetare s-a îmbogăţit la nivel conceptual cu termenul de zonă monetară înţeleasă ca „un ansamblu teritorial constituit dintr-un grup de ţări în care monedele naţionale se definesc în funcţie de o monedă forte, care este utilizată ca instrument de rezervă şi în care are loc o concertare a politicii monetare cu cea a ţării emitentă a monedei de referinţă”.