Jurnalism și Comunism

Introducere

“Comunism”, “democraţie populară”, “epoca de aur” – există în mintea noastră tot atâtea denumiri pentru o perioadă pe care noi, cei tineri, nu o cunoaştem decât din povestirile părinţilor, bunicilor, din cărţi, ori vizionând diverse documentare. Este o perioadă istorică ce fascinează pe mulţi dintre noi, ce continuă să lase urme adânci în societate şi-n mentalităţi chiar şi astăzi, o perioadă de moarte a spiritului! Multe din aspectele vieţii cotidiene sunt categorisite, chiar, după momentul ’89 sau înaintea lui.

Comunismul e un sistem de acţiune. El nu crede în idei, în teorii, în concepţii decât în măsura în care acestea ajuta la desfăşurarea procesului revoluţionar. Ideile n-au o valoare în sine. Ele sunt simple instrumente de luptă. Ele servesc la mobilizarea maselor populare şi la stimularea instinctelor lor de răzvrătire.

Comunismul îşi modifica necontenit aspectele, manierele de discuţie, metodele de luptă şi chiar ideile.

Lupta ce a izbucnit intre comunism şi restul omenirii libere ar fi, după propaganda comunistă, o luptă pe viaţă şi pe moarte între două sisteme sociale şi economice diferite: deoparte capitalismul, de alta noua societate, organizata pe baze socialiste. În această competiţie mondială, unul din cele două sisteme e destinat să dispară.

Folosirea propagandei ca mijloc de manipulare a „oamenilor muncii” era esenţială pentru autoreproducerea sistemului comunist. Scopul este clar: diseminarea unor opinii, atitudini, comportamente care să fie în concordanţă cu linia directoare a partidului. Propaganda se infiltra în toate mediile şi debuta încă din fragedă pruncie. Astfel, educaţia era cea mai eficientă modalitate de inculcare a „principiilor sănătoase”.

Capitolul I

1.1 Mica istorie a comunismului

În Raportul politic al Comitetului Central, prezentat la Congresul de unificare a P.C.R. cu P.S.D., în februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej ţinea să sublinieze că "la baza Partidului Muncitoresc Roman noi am pus ideologia de clasa a proletariatului - ideologia marxist - leninista", adică "învăţătura lui Marx, Englez, Lenin şi Stăpân". Membrilor PMR li se atrăgea atenţia ca influenţe străine "se refugiază cu deosebită uşurinţă în domeniul ideologiei, în literatură, în artă, în ştiinţă. De aceea continuarea activă a luptei pe frontul ideologic împotriva influentelor imperialiste, împotriva influentelor reformiste şi revizioniste în teorie şi în politica - reprezintă o sarcină extrem de însemnată a partidului nostru". Erau astfel formulate direcţiile de acţiune în domeniile învăţământului, ştiinţei şi culturii: promovarea luptei de clasă, respingerea influentei occidentale, puritatea ideologica, punerea la baza oricărei activităţi a ideologiei marxist-leniniste - Revoluţia culturala (1948 - 1953)

De prof. Univ. Dr. Ioan Scurt

Staliniste.

1.2 Filozofia marxistă

Miezul teoretic al marxismului este o filozofie a istoriei care explică de ce capitalismul este perimat şi trebuie înlăturat şi înlocuit cu socialismul. În Tezele despre Feueurbach (1845) Marx formulează celebra teză” Filozofii n-au făcut decât să interpreteze lumea în moduri diferite, important este însă a o schimbă”. Filozofia sa este una practică, este atât o teorie a societăţii dar şi un proiect politic socialist. În comparaţie cu socialismul utopic, care concepea transformarea societăţii fără legătură cu lupta de clasă şi revoluţia socialistă, marxismul este o analiză ştiinţifică a legilor istoriei şi unealta indispensabilă a luptei revoluţionare a proletariatului.

Specificitatea gândirii lui Marx este dată de concepţia să materialistă asupra istoriei, denumită de Engels materialism istoric. Credinţa sa era că circumstanţele materiale ale existenţei noastre, producţia bunurilor necesare subzistenţei, sunt factorii determinanţi ai istoriei şi ai conştiinţei umane. Cu alte cuvinte, baza economică a societăţii determină suprastructura sa politică şi legală. De la Hegel, Marx a preluat ideea dialecticii, un proces al interacţiunii dintre forţele opuse care duce la un nou stadiu de dezvoltare al fenomenelor. Dacă la Hegel dialectica explica evoluţia spiritului universal prin conflictul dintre teză şi antiteză care prin sinteză conducea către o nouă teză, ş.a.m.d., la Marx datorită interpretării materialiste dialectica era o explicaţie a evoluţiei istorice în funcţie de contradicţiile specifice fiecărui mod de producţie şi determinate de existenţa proprietăţii private. Capitalismul conţinea în sine antiteza să proletariatul - care era, după cum spunea Marx,” groparul capitalismului”. Conflictul dintre burghezie şi proletariat avea să ducă la un nou stadiu de evoluţie a societăţii, la socialism şi apoi la comunism. În Ideologia germană (1846) Marx va identică patru stadii ale dezvoltării societăţii: a) comună primitivă, în care principala sursă a conflictului era dată de precaritatea condiţiilor materiale de existenţă; b) societatea sclavagistă, marcată de conflictul dintre sclavi şi stăpânii de sclavi; c) feudalismul, ca expresie a antagonismului dintre feudali şi iobagi; d) capitalismul, dominat de lupa dintre burghezie şi proletariat. Istoria omenirii era astfel istoria luptei de clasă, a luptei dintre opresori şi opresaţi, dintre exploatatori şi exploataţi. Scopul final al acestei lupte era comunismul, o societate fără clase antagoniste, o societate a proprietăţii comune şi a bunăstării generale. Comunismul însemna sfârşitul” preistoriei umanităţii”.