Liberalismul - de la Liga Națiunilor la ONU

I. Introducere.

Prezenta lucrare doreşte să prezinte pe scurt cele mai importante aspecte privind ordinea internaţională în perioada interbelică şi anume felul în care lumea s-a organizat între cele două războaie mondiale. Ceea ce s-a adus nou în cunoaşterea umană este felul cum teoria liberală a contribuit la conturarea primelor organizaţii internaţionale. Iar aici amintim de Liga Naţiunilor şi de Organizaţia Naţiunilor Unite, cele mai importante organizaţii din istoria internaţională.

Liberalismul interbelic este cel care a privit natura umană ca fiind una bună, înclinată spre pace şi spre cooperare, puterea nemaifiind un scop, ci devenind un mijloc spre atingerea acestor idealuri. De aceea acestei teorii i se mai spune şi idealism utopic. În acest context s-a creat prima organizaţie internaţională, Liga Naţiunilor. Chiar după Primul Război Mondial, sub impulsul SUA avându-l preşedinte pe Woodrow Wilson, se concretizează pentru prima dată viziunea unei încadrări a raporturilor dintre state şi dintre societăţi. Societatea Naţiunilor, al cărei pact fondator este anexat tratatelor de pace din 1919-1920 stabileşte un sistem de securitate colectivă. În faţa creşterii pericolelor din anii '30 Societatea Naţiunilor se dovedeşte neputincioasă. SUA, care se află la originea acestei organizaţii, au refuzat să facă parte din ea. Germania, marea învinsă de la 1918, statul cheie pentru toată ordinea europeană, nu se uneşte cu Liga Naţiunilor decât în 1926 pentru a o părăsi în 1933. Japonia, condamnată pentru anexarea Manciuriei chineze, îi închide uşa în 1933. La fel, Italia lui Mussolini, condamnată pentru invazia ei asupra Etiopiei, părăseşte Liga în 1937. URSS, primită în 1934, este exclusă în 1937 datorită atacului asupra Finlandei. În felul acesta declinul Ligii Naţiunilor era inevitabil şi astfel a dispărut de pe scena politicii internaţionale.

După al doilea război mondial, organizaţiile internaţionale cunosc o dezvoltare fără precedent. Tot la iniţiativa SUA ia naştere ONU, ce are drept scop menţinerea păcii. De la sfârşitul anilor '40 şi până la sfârşitul anilor '80, apariţia a numeroase organizaţii regionale şi mondiale afectează lumea internaţională, în sensul că apare antagonismul Est-Vest, lupta între blocul occidental şi blocul sovietic. Astfel mecanismul de menţinere a păcii de către ONU este îngreunat mai ales de confruntarea dintre SUA şi URSS, cele două putând bloca orice rezoluţie deoarece erau membre permanente în Consiliul de Securitate a ONU.

În anii 1989 şi 1991, prăbuşirea blocului comunist şi colapsul URSS-ului au reprezantat finalul antagonismului Est-Vest. Organizatiile mondiale sunt mai în măsură să funcţioneze, nemaifiind blocate de aceste conflicte. Aceste organizaţii erau influenţate de conflictul Est-Vest; în anii '90 organizaţiile internaţionale se redefinesc.

La acest final de secol XX există o criză de organizaţii internaţionale: să fie ele destinate declinului?

Pentru a înţelege mai bine aceste fenomene, voi răspunde în continuare la următoarele întrebări:

1. Ce este liberalismul interbelic şi care sunt principiile sale?

2. Liga Naţiunilor şi rolul deţinut de aceasta în momentul existenţei sale. Ce a dus la dispariţia sa?

3. ONU- rol şi activitate. Este ONU în declin sau cunoaşte o dezvoltare înfloritoare?

II. Liberalismul in Relaţiile Internaţionale

Liberalismul este una dintre cele mai importante teorii ale relatiilor internationale, de altfel se spune ca disciplina Relatii Internationale incepe cu un moment idealist. Aceasta teorie s-a cristalizat in urma primului Razboi Mondial, ca o experienta traumatizanta de pe urma acestuia, avand totusi la baza liberalismul secolului al XIX-lea.

Lunga traditie a idealismului interbelic in Relatiile Internationale sustine ca moralitatea, dreptul si organizatiile internationale pot forma bazele pentru relatiile interstatale, ca natura umana nu este asa cum sustin realistii, ca exista posibilitatea existentei relatiilor de pace si cooperare intre state; iar statele pot actiona ca o comunitate, neexistand in conceptia idealistilor utopici conceptul de stat independent, autonom, ci si interactiunea interstatala.

Realistii sustineau ca statele isi urmaresc propriile interese, unicul scop al acestora fiind maximizarea puterii. Pentru aceasta, statele, in viziunea realistilor, recurgeau la forta si constranger, cea dintai fiind pilonul principal intr-o lume anarhica nesigura din punct de vedere militar si politic.

De aceea, ca o critica la adresa realistilor, liberalismul interbelic a trasat patru directii majore de critica. In primul rand, idealistii erau de acord cu anarhia internationala a realismului doar intr-o mica masura, si propuneau ordinea in sistemul international, deoarece aceasta implica reguli si institutii bazate pe cooperare si schimb. In al doilea rand, liberalii critica notiunea de state ca actori unitari; ei doresc mai degraba si prezenta unor actori nestatali pe arena politicii internationale- ONG-uri, organizatiile internationale, grupuri etnice si de presiune. Sustineau ca Relatiile Internationale nu se mai reduc doar la interactiunea unui mic numar de state care lupta pentru a-si apara suveranitatea nationala.