Liberalismul - de la Liga Națiunilor la Organizația Națiunilor Unite

Capitolul I

Liberalismul ca Sistem Internaţional

Reprezentând unul dintre cele două mari produse filosofice ale Illuminismului European, liberalismul a avut un impact considerabil asupra formării tuturor societăţilor moderne industriale. El susţine guvernarea limitată şi raţionalitatea ştiinţifică, fiind de părere că indivizii ar trebui să fie liberi faţă de puterea arbitrară a statului, faţă de persecuţie şi superstiţie. Este un partizan al libertăţii politice, al democraţiei şi al drepturilor garantate constituţional, şi pune libertatea şi egalitatea individuale înaintea legii. Liberalismul a pledat pentru competiţia indivizilor în societatea civilă, declarând că economia de piaţă promovează cel mai bine bunăstarea tuturor printr-o alocare mai eficientă a resurselor rare în cadrul societăţii. Deoarece ideile sale au fost puse în aplicare în tranziţiile democratice recente în ambele emisfere şi s-au manifestat în globalizarea economiei mondiale, liberalismul rămâne o doctrină puternică şi influientă.

Originile liberalismului trebuie căutate în gândirea politică europeană modernă, care l-a conturat şi influenţat decisiv. Adepţii liberalismului consideră că relaţiile internaţionale pot constitui o sursă de progres.

Acest sistem teoretic a fost ilustrat de nume celebre, precum cel al lui Immanuel Kant ( 1724 – 1804 ). Considerat fondatorul idealismului critic, Kant încearca să explice în lucrarea “Despre pacea universală” ( Zum ewigen frieden ), publicată în anul 1795, cum ar putea fi creată o societate federală a naţiunilor. Dacă avem în vedere actuala construcţie europeană, trebuie atunci să recunoaştem meritele de vizionar ale lui Kant, cu atât mai mult cu cât el propunea chiar trei paşi concreţi în direcţia menţionată: primul, trebuia să conducă la elaborarea de Constituţii republicane în toate Statele ; al doilea pas, trebuia finalizat printr-o uniune pacifistă a tuturor Statelor ; în fine, ultima etapă, urma să asigure libera circulaţie a cetăţenilor. Tot marele filozof german, este primul care vorbeşte despre dreptul naţiunilor şi al cetăţenilor acestora, de a se pronunţa în privinţa păcii şi a războiului. Opera sa capitală, “Critica raţiunii pure”, scrisă în anul 1781 în numai patru luni, dublată în anul 1787 de “Critica raţiunii practice”, pune în discuţie faptul că experienţa şi judecata sunt elementele care permit cunoasterea. Immanuel Kant a căutat recunoaşterea limitelor raţiunii, postulând că raţiunea e limitată de cunoaştere.

Filozofului german i se alatură contemporanul său, gânditorul francez iluminist Jean Jacques Rousseau ( 1712 – 1778 ). Cel care, prin întreaga sa operă, a influenţat revoluţia franceză, dar apoi şi alte curente, cum ar fi socialismul şi naţionalismul, s-a impus încă de la primele două lucrări publicate, “Discurs privind Ştiinţele şi Artele”, şi mai ales, “Discurs asupra originii inegalităţii”. Ulterior, Rousseau va aprecia în lucrarea “Contractul Social”, publicată în anul 1762, că omul consimte la schimbarea drepturilor sale naturale, cu cele civile. Influenţat de enciclopedistul Diderot, Rousseau era de părere că, dacă nu se apelează la lege şi la moralitate, societatea umană poate degenera. Din acest motiv, el va sublinia importanţa Statului, garantul evoluţiei şi al dezvoltării societaţii prin intermediul instituţiilor sale. De asemenea, Rousseau discută despre termeni precum : voinţa generală, egalitate, libertate, suveranitate.

In secolul XIX, filozoful englez John Stuart Mill ( 1806 – 1873 ), adept al Teoriei Utilitarianismului, aduce o nouă contribuţie teoretică. În anul 1863, publică “Utilitarianism”, prilej de punere în discuţie a faptului că fericirea poate fi dobândită prin atingerea bunăstării. O alta scriere valoroasa semnată de Mill, a fost cea publicată în anul 1859, întitulată “Despre Libertate”. În concluzie pentru idealişti accentul cade pe valori morale, interes naţional, putere şi independenţă. Meritul liberalismului este acela de a impune, in secolul XX, relatiile internationale ca disciplina academica, el însusi jucând un rol major în dezbaterea teoretică. Noutatea teoriilor liberale este oferită de abordarea mai complexă a relaţiilor şi teoriilor internaţionale.

C. Preda în prefaţa cărţii „Liberalismul: Antologie, comentarii şi note” apreciază, cu bună seamă, că liberalismul este cunoscut mai degrabă în forma sa simplificată pe care au acreditat-o adversarii săi decît în sensul lui originar Astfel, din punctul de vedere al realiştilor, liberalismul, numit tranşant idealism sau utopism, are imaginea unui discurs utopic despre ceea ce ar trebui să fie, dar nu poate exista în realitate, despre o stare ideală a lucrurilor în societatea naţională şi internaţională. Acelaşi autor subliniază că liberalismul este considerat de mulţi „o ortodoxie doctrinară foarte rigidă”, adică o doctrină incapabilă să se adapteze schimbărilor din timp şi spaţiu.

Realitatea însă pare a fi cu totul alta. În primul rînd, liberalismul este o filosofie politică ce mereu evoluează şi se adaptează noii conjuncturi social-economice în schimbare. Pe de altă parte, este dificil a aprecia unde îşi are rădăcinile doctrina liberală, căci spre deosebire de realism, ea nu cunoaşte un fondator. O asemenea stare de lucruri, după cum consideră N. Roussellier, se datorează atît contextului în care aceasta a apărut şi se dezvoltă, cît şi unei labilităţi prezente în domeniul ideilor, un domeniu prin excelenţă al interpretărilor şi al confruntărilor. Este greu a stabili ce anume a contat mai mult în apariţia liberalismului: gândirea antică, în principal cea romană care punea accentul pe legalitate, Reforma prin ideile sale cu privire la profesionalism, conflictele religioase din secolul al XVI-lea, apariţia capitalismului sau ideile unor filosofi din secolul al XVIII-lea. Cert este însă că fiecare dintre aceşti factori a contribuit la conturarea liberalismului

Liberalismul este o reflecţie dezvoltată în valuri succesive, care şi-a axat atenţia pe diverse domenii social-politice şi economice. Ceea ce ne interesează aici este domeniul relaţiilor internaţionale şi, în special, cel al securităţii internaţionale. Ne preocupă modul în care liberalii au văzut asigurarea unei atare securităţi şi care au fost soluţiile lor pentru asigurarea unei ordini internaţionale.

Aşa cum am menţionat, şcoala liberală are o viziune optimistă în ceea ce priveşte viitorul relaţiilor internaţionale considerînd că aceste relaţii, dezvoltate corect, pot constitui o importantă sursă de prosperitate economică. Pe plan intern, puterea statului liberal este limitată de controlul civil asupra implementării politicilor. Există totuşi diverse opinii, de multe ori contradictorii, în ceea ce priveşte prioritatea care trebuie acordată democraţiei, interdependenţei economice, reglementării diferendelor internaţionale. Pentru a defini conceptul de securitate din perspectiva liberală, vom insista asupra principalilor idei conturate de paradigma liberală, idei care au contribuit cel mai mult la cercetarea relaţiilor dintre state şi a ameninţărilor pe care acestea le comportă, la studierea vulnerabilităţilor interne ale statelor şi căilor de soluţionare a diferendelor.