O Nouă Identitate pentru Regiunea Mării Negre

O dezbatere despre plasarea unui stat într-un areal de securitate are ca miz[ cruciala reactia populatiei, a societatii, a liderilor de opinie. Nici o tara dintre cele scapate din fostul lagar socialist nu s-a integrat în UE fara a trece mai întâi prin NATO. Si e de înteles ca acest lucru e necesar fiind un pproces care modifica radical,aproape, configurarea institutionala a unui spatiu, schimbari la nivel administrativ, uman, la cel al criteriilor de selectie si nu numai. Este ceea ce înseamna capacitatea Aliantei Tratatului de Nord de a rationalza sistemele sociale. Ideea NATO ca proiect politic e crucialaa, caci valorile democratice trebuie aparate si exportate politic.

Politica României la Marea Neagra e focalizata aproape exclusiv pe aspectele hard de securitate, cele de continut politico-militar. Facilitatile militare americane prevazute de Acordul de Acces constituie o realizare,dar insuficienta. În realitatea internationala actuala, “securitate” nu se mai rezuma la nonconflictualitate durabila si predictibilitate militara, ci include dezvoltare economica statala si bunastare individuala, consolidare democratica si stabilitate organizationala, capacitatea mentinerii identitatii lingvistice, culturale, chiar religioase, etc. Politica de securitate a unei tari este rezultanta politicilor externa si militara, ultima inextricabil conditionata de politica economica ,de cea sociala. Iar în formularea strategiei de securitate nationala, poate ca între vulnerabilitatile mentionate se vor regasi si: sistemul economic precar; sistemul sanitar antedeluvian; o justitie a carei realitate depaseste bancurile cu avocati; insuficienta sofisticare a instrumentelor politico-diplomatice; o fragilitate a culturii.

Securitatea euro-atlantica este strâns legata de securitatea arealului Marii Negre. Multe dintre amenintarile transnationale cu care se confrunta Europa provin din aceasta regiune. O prea mare parte din bazinul Marii Negre este dominata de stagnare economica, frontiere nesigure si nesecurizate, activitati ale crimei organizate si conflicte etnice înghetate.

Interesele din regiunea Marii Negre întretin un continuu conflicti, mai putin cu arme conventionale si mai ales prin atacuri economice, între tarile riverane, tari ale UE si SUA pentru obtineriea pozitiei dominante. Miza cea mai importanta este energia.

În acest razboi se înfrunta si doua conceptii de geopolitica: "Forta Maritima" si prevalenta puterilor continentale.

Conceptia "Fortei Maritime" este o teorie geopolitica care a fost avansata de amiralul de flota maritima si istoricul american Alfred Mahan. Daca geopoliticieni precum Ratzel, Mackinder, Haushofer au sustinut prevalarea puterilor continentale, Mahan a lansat conceptia prevalarii puterilor maritime.

În primul razboi mondial strategia mahaniana a "anacondei" s-a realizat în sprijinul Antantei si a miscarii albgardiste de la periferia Eurasiei; în cel de-al doilea razboi mondial a fost îndreptata împotriva "Europei Centrale" si, în special, prin operatiile militar-maritime, împotriva tarilor Axei. Linia atlantista în geopolitica s-a dezvoltat practic fara întreruperi cu traditia clasica anglo-americana (Mahan, Mackinder, Spykman). Pe masura ce SUA devine o "putere mondiala", geopoliticienii-atlantisti de dupa razboi precizeaza si detaliaza aspectele care fac parte din teorii, dezvoltând sferele factuale. Modelul pe care se bazeaza, cel al "Fortei maritime" si perspectivele geopolitice ale lui, se transforma din elaborari stiintifice ale anumitor scoli militar-geografice în politica oficiala internationala a S.U.A. Victoria atlantistilor asupra U.R.S.S. ,însemna intrarea într-o noua epoca radicala, care cerea modele geopolitice originale. Statutul geopolitic al tuturor teritoriilor traditionale, regiunilor, statelor si uniunilor se modifica rapid.

Revenind la Rusia,terbuie mentionat ca un interes sporit prezinta politica sa prin prisma P.G.S.( Periferia Geopolitica Strategica). Unul dintre actorii importanti din PGS este Turcia. În raporturile geopolitice, Turcia se arata a fi un adversar traditional în zona Balcanica, a Marii Negre, în Transcaucaz. Mai ales ca Turcia dobândeste acum o semnificatie geopolitica independenta în calitate de centru de putere în regiune. S-au învechit înfatisarile despre aceasta tara ca despre "flancul sudic" N.A.T.O., ceea ce în esenta era corect în perioada lumii bipolare. Astazi, Turcia este un puternic centru economic, militar si - cel mai important - ideologic al regiunii. În afara de aceasta, Turcia este un nod geopolitic care leaga (sau dezleaga) regiunile Europei de Sud, Orientul Apropiat si îndepartat, spatiul post-sovietic. O importanta mare a dobândit Turcia în timpul prabusirii U.R.S.S., odata cu cresterea potentelor sale politico-militare si umplerea vacuumului geopolitic în câmpul sudic de actiune al Rusiei. Înca nu demult, raporturile Occidentului cu Turcia pareau fara nori. Turcia era privita ca unul din principalele centre de baza care adunau pe filiera comuna fortele coalitiei anti-irakiene în regiune, ca o arma a Occidentului de patrundere în tarile C.S.I., inclusiv si în scopul ruperii continue a ramasitelor influentei ruse. Turcia constituie unul din principalii concurenti si oponenti ai Rusiei în raza sa sudica. Puterea Fortelor Militare Maritime a Turciei (conform posibilitatilor militare) depasesc astazi puterea flotei Marii Negre. Economia Turciei, cu toate greutatile sale, este destul de dinamica. Vectorul tendinttelor geopolitice în prezent sunt în primul rând teritoriile C.S.I., vecinatatea Marii Negre, Caucaz, Asia Centrala, Transcaucazia. Chiar daca posibilitatile economice pentru tendintele pan-turce nu sunt mari, Turcia se sprijina pe afinitatea limbii, radacinile istorice comune, comunitatea religiei. Dupa ascensiunea la începutul anilor '90 în directia post-sovietica, în prezent Turcia întâmpina unele greutati în acest proces.

Uniunea Europeana si-a prezentat, la Bruxelles, o noua strategie de cooperare regionala, numita „Sinergia Marii Negre". Desi Comisia îsi argumenteaza initiativa, prezentata Consiliului si Parlamentului European, si prin recenta aderare a României si Bulgariei, propunerile si viziunea Bucurestiului se regasesc doar partial în document.