O perspectivă analitică asupra politicilor de gen în india postcolonialistă

INTRODUCERE

Feminismul răspunde problemelor predilecte ale femeilor. Achiziţiile majore ale feminismului au fost: accesul femeilor la educaţia superioară, reforma învăţământului gimnazial şi liceal, deschiderea accesului femeilor la unele profesii de la care erau excluse (mai ales cea de medic), recunoaşterea dreptului la proprietate pentru femeile măritate, îmbunătăţiri ale legislaţiei asupra divorţului şi custodiei asupra copiilor şi, treptat, obţinerea dreptului la vot.

La mijlocul secolului XX, după o lungă perioadă de militantism feminist, drepturile egale între bărbaţi şi femei au devenit o realitate normativă pentru cele mai multe femei din lume (ONU a impus acest lucru pentru ţările membre). Părea că feminismul şi-a atins scopul şi şi-a pierdut raţiunea de a exista. Numai că egalitatea dintre femei şi bărbaţi s-a păstrat la nivelul legislaţiei şi a devenit prea puţin un fapt de viaţă.

Genericul sub care se desfăşoară valul feminist este cel al egalităţii şi eliberării. De fapt, feminismul are un caracter profound individualist şi reformist, iar consecinţele sale în condiţia juridico-politică a femeilor au fost realmente revoluţionare, comparative cu situaţia anterioară.

Mişcarea feministă a vizat schimbări legislative prin campanii pentru: dreptul la vot, la proprietate, legalizarea avorturilor, legislaţia pentru egalitatea de şanse în angajare şi în acces la protecţia socială. Politologii canonici au ignorat mişcările feministe, iar istorii nu le-au consemnat. De aceea, drepturile pe care le-au câştigat femeile trec drept achiziţii naturale ale evoluţiei democraţiei şi nu drept rezultat ale mişcăriloe feministe. De asemenea, mişcarea feministă s-a manifestat şi prin campanii pentru schimbări sociale şi politice: intrarea femeilor în Parlament, Guvern, în administraţie, admiterea în toate formele de educaţie şi în profesii socotite tabu, salarii egale pentru muncă egală, locuri eligibile pe listele electorale ale partidelor.

Un rol important pentru promovarea drepturilor femeilor l-au jucat organizaţiile formale şi informale: refugii pentru femei victime ale violenţei, reţele de sprijin, edituri, producţie de film, cluburi etc.

Încă de la începuturile sale, teoria feministă a argumentat în favoarea ideii că subiectul este construit, iar subiectul femeie este construit ca alteritate. Tradiţional, rolul femeii a fost conceput ca pasiv din punct de vedere politic. Categoriile de feminitate şi masculinitate au fost concepute patriarchal iar feminismul îşi propune să le configureze post-patriarhal.

Problematica dreptăţii a ocupat un loc smnificativ în discuţiile feministe de după 1980. Formula cadru a teoriei şi mişcărilor feministe a fost: Ceea ce este personal, este politic, cu numeroasele sale semnificaţii: diviziunea muncii casnice afectează participarea politică; actele de guvernare afectează viaţa privată, drepturile omului se opresc la uşa casei etc. Feministele nu neagă viaţa privată cu valoare, ci faptul că în numele acestei valori se pot camufla nedreptăţile, abuzurile şi violenţele din familie. Ambele feluri de vieţi, şi cea publică şi cea privată sunt valoroase, trebuiesc menţinute, dar operarea cu dreptul la privatitate nu trebuie să însemne abolirea drepturilor persoanei în interiorul familiei.

În perioada antică şi nu numai, în India, capul familiei avea putere nelimitată, iar după moartea sa această putere se transmitea primului născut. Sinuciderea văduvei după moartea soţului era un obicei larg răspândit, căci aceasta era învinuită de moartea soţului, doar pentru simplu fapt că era mai longevivă decît el. Vârsta a fost mereu venerată în India. În trecut, bătrânii stabileau legile, iar tinerii se supuneau lor. Azi majoritatea familiilor cuprind 1-2 rude mai în vîrstă şi adesea un servitor. Intimitatea mai e o condiţie rară. Totuşi acest stil de viaţă începe să se schimbe. Multe cupluri au ales să se desprindă de familie şi să-şi creeze un cămin propriu. Luarea deciziilor aparţine tineretului, bătrânii avînd un nou rol: abordarea depresiei după pensionare, organizarea campaniilor civice. În tratarea femeilor există varietăţi regionale. India în general e o societate dominată de bărbaţi cu coduri stricte şi tabuuri ce guvernau comportamentul femeilor mai ales în clasele superioare. Femeile se alătură forţei de muncă la diferite niveluri, ele sunt mai puţine ca bărbaţii în domeniul public.

CAPITOLUL I

Abordări conceptuale cu privire la

diferenţele de gen

1.1. Masculinitate –feminitate ca dimensiune a culturii sociale

Toate societăţile umane sunt alcătuite din bărbaţi şi femei, de obicei în număr aproximativ egal. Ei se disting din punct de vedere biologic şi rolurile lor în procrearea biologică sunt absolute. Alte diferenţe fizice între femei şi bărbat, care nu sunt legate direct de procrearea şi naşterea copiilor, nu sunt absolute ci doar statistice. Bărbaţii sunt în medie mai înalţi şi mai puternici, dar multe femei sunt mai înalte şi mai puternice decât unii bărbaţi. Femeile au în medie o îndemânare manuală mai mare şi, de exemplu, un metabolism mai rapid, care le permite să recupereze oboseala mai repede, dar unii bărbaţi excelează de asemenea în aceste privinţe.

Diferenţele de sex nu sunt de obicei descrise în termeni culturali, ceea ce se poate evidenţia. Dacă recunoaştem că în fiecare societate există o cultură masculină care diferă de o cultură feminină, acest lucru ajută în a explica din ce cauză este atât de greu să se schimbe rolurile tradiţionale ale sexelor. Femeile nu sunt considerate a fi potrivitd pentru meserii practicate de obicei de bărbaţi nu pentru că ele nu ar fi capabile din punct de vedere etnic să exercite aceste ocupaţii, ci deoarece ele nu sunt purtătoare ale unor simboluri şi nu participă la ritualuri sau nu dezvoltă valori dominante în cultura masculină şi viceversa. Sentimentele şi temerile asupra comportamentelor sexelor opuse sunt de aceeaşi intensitate cu reacţiile oamenilor expuşi unor culture străine.