Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA SISTEMUL DE PROTECŢIE

AL DREPTURILOR OMULUI

Omul beneficiază de drepturi inerente fiinţelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a născut, locuieşte, munceşte sau trăieşte, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, credinţe religioase şi filozofice, stare materială, fiindcă acestea au un caracter universal, ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egale şi inalienabile, ca un corolar al libertăţii, dreptăţii, securităţii şi păcii în lume. Instituţia drepturilor omului, care a cunoscut, pe parcursul timpului, un laborios dar şi îndelungat proces de cristalizare, se înfăţişează in prezent ca o instituţie deosebit de complexă, ce ţine atât de ordinea juridică, internă, cât şi cea internaţională. Reflectând un anumit standard câştigat de protecţia internaţională a drepturilor şi libertaţilor ce aparţin oricăror fiinţe umane , ea defineşte şi însumează un ansamblu de drepturi, libertăţi şi obligaţii ale oamenilor unii faţă de alţii, ale statelor de a apăra si de a promova aceste drepturi , ale întregii comunităţi internaţionale de a veghea la respectarea drepturilor şi libertaţilor respective in fiecare ţară, intervenind in acele situaţii in care drepturile omului ar fi incălcate intr-un anumit stat. Cuprinzând principii, mecanisme, proceduri ce tin de ordinea juridical internă, dar şi de cea internatională, instituţia drepturilor omului prezintă un caracter bivalent, fiind in acelaşi timp o instituţie de drept intern, integrată normelor constituţionale, dar şi o instituţie de drept internaţional, configurând trăsăturile unui principiu juridic aplicabil în relaţiile dintre state. Largul interes de care se bucură astăzi problematica drepturilor omului constituie, de altfel, o recunoaştere de netăgăduit a complexităţii şi originalităţii acestei instituţii juridice, dar şi a faptului că fără aceste drepturi nu se poate înfăptui o societate democratică – condiţie firească a afirmării demnităţii fiecărui individ – dar nici realiza cadrul juridic normal indispensabil colaborării naţiunilor.

De aceea, statele şi organizaţiile internaţionale create de ele, precum şi organizaţiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici şi metode adecvate pentru respectarea drepturilor şi garantarea aplicării efective a acestora. S-a instituit răspunderea internaţională a statelor pentru încălcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internaţionale în această privinţă. Problema nerespectării drepturilor omului nu este numai o problemă naţională, internă a statelor, ci una internaţională, mondială, în a cărei respectare este interesată întreaga comunitate internaţională .

Lucrarea se bazează pe o bogata bibliografie (.....titluri) . Finalizarea lucrării în faza actuală, o datorez îndrumătorului ştiinţific, Lect. Univ. Dr. OTOVESCU CRISTINA , căreia îi mulţumesc respectuos.

CAPITOLUL II

1. ISTORICUL OSCE

Ororile celui de-al doilea razboi mondial au determinat statele

lumii sa consacre o reflectie sporită cooperării la nivel internaţional în

domenii cât mai variate. În aceasta logică, anii '50 aveau să aducă

mutatii importante pe scena europeană si mondială, cooperarea dintre

state traducându-se prin crearea unui număr important de organizaţii

internaţionale: Consiliul Europei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui

si Oţelului (CECO), Comunitatea Economică Europeană (CEE), Consiliul de la Praga, din 30 si 31 ianuarie 1992, a instituit totuşi o

excepţie de la regula consensului, excepţie care stabileste posibilitatea ca o

decizie sa fie luată fără participarea statului vizat de respectiva decizie, atunci

când se constată ca acesta incalca grav drepturile omului şi libertaţile

fundamentale; aceasta regula a "consensului minus unu" a fost invocată în

iulie 1992 pentru a suspenda Iugoslavia din CSCE. Tot in această perioadă, in Europa incepe să castige teren ideea organizării unei securităţi paneuropene, prima propunere concreta in acest sens fiind adresată de Uniunea Sovietica in 1954 (aceasta propunea semnarea, de catre statele europene, a unui tratat si crearea unei structuri instituţionale permanente).