Partidele Politice

1)PARTIDUL,MEDIATOR PRIVILEGIAT AL VIETII POLITICE

La o prima vedere,partidul politic pare sa exprime perfect maxima conform careia puterea este un rau necesar.Organizatia partinica pare a fi atinsa de cele mai tari evidente ale democratiei:interesul,carierismul,birocratia sau chiar coruptia .In ciuda acestei observatii ,partidul politiceste cel in jurul caruia se ordoneaza intreaga viata politica.Studiul partidelor politice este un barometru al vietii politice dintr-o anumita tara. Aceasta pentru ca,in fapt,partidele politice ca si organizatii traduc la nivel politic conflictele existente la nivel societal.

Literatura politologica bogata pe aceasta tema,vine pe filonul importantei deosebite a partidelor politice in contextul democratiei reprezentative.In anul 1966 doi politologi americani ,Joseph Lapalombra si Myron Weiner au incercat definirea partidului politic in jurul a patru axe fundamentale:continuitatea organizatiei,caracterul national al organizatiei ,dorinta de a exercita puterea si cautarea unei sustineri populare.Mai intai partidul politic trebuie sa fie o organizatie durabila ,care sa reziste in timp conducatorilor sai actuali.Apoi,aceasta organizatie trebuie sa aiba raporturi regulate si variate cu esalonul national.Pe de alta parte ,partidul politic,prin liderii sai nationali sau locali doreste sa preia puterea si sa o exercite,nu numai sa o influenteze.In acest fel putem distinge intre formatiunile politice si grupurile de presiune politica care doresc sa influenteze puterea pentru satisfacerea unor interese personale.Partidul politic ,este,in al patrulea rand o formatiune care cauta sustinerea populara,spre deosebire de cluburi sau alte organizatii sociale care sunt departe de acest scop.

Studiul sistematic al partidelor politice pare sa inceapa cu lucrarea lui Maurice Duverger care afirma in lucrarea sa ca,in ceea ce priveste genealogia partidelor politice ,vorbim de doua categorii de partide.Mai intai ,,partidele cu origine electorala si parlamentara”.Difuzarea modelului reprezentativ produce in cadrul adunarilor formarea unor grupuri restranse ce reunesc alesii pe baza unor afinitati strict politice.Partidele politice se formeaza deci cand se instituie raporturi regulate intre ,,grupurile parlamentare”si ,,comitetele electorale locale”.Apoi ,,partidele indirecte”cum sunt numite de Duverger care pornesc de la grupuri preexistente :partide socialiste iesite din sindicalismul muncitoresc ,partidele,,agrariene” provenite din puternice asociatii taranesti ,partide ,,confesionale” provenite din grupuri religioase.Roberto Michels ,pe baza studiului cu privire la partidul social-democrat german,ajunge la concluzia ca ,,cine spune organizatie,spune oligarhie”.El concluzioneaza ca in interiorul oricarui partid ,un grup restrans de indivizi ajunge sa-si consume o parte insemnata a energiei pentru pastrarea si chiar extinderea puterii.Pe de alta parte ,elita conducatoare a partidului nu se poate constitui decat in legatura cu organizarea interna a partidului politic.Din acest punct de vedere M.Duverger identifica partidele de cadre(partide de notabili care au ca scop mai putin recrutarea unui numar ridicat de aderenti ,cat convertirea unui capital de notorietate in sustinere electorala si politica),partidele de mase(orientate spre recrutarea masiva de membri)si partidele indirecte (catch-party,partide mai degraba constituite din aderenti decat militanti.)

Inventarierea unor functii ale partidelor politice a adus numeroase dezbateri intre cercetatori.Indiferent de orientarea lor ,partidele politice sun caracterizate de existenta unor functii.Multitudinea acestor functii identificate a dus mai tarziu la necesitatea structurii acestora.De pilda Anthony King stabileste sase tipuri fundamentale de functii pentru partidul politic:structurarea votului,integrarea si mobilizarea,recrutarea liderilor politici ,organizarea guvernarii,determinarea politicilor publice si coalizarea intereselor.

Dupa discutia privitoare la ceea ce este un partid politic si la cum este el organizat ,este necesara mutarea acesteia in registrul mai complex al sistemelor de partide.Regimurile democratice recunosc necesitatea existentei pluripartidismului ca o reflectare a numeroaselor opinii de la nivel societal.Ansamblul partidelor politice care activeaza in viata politica a unui stat formeaza asadar ceea ce numim sistemul de partde din respectivul stat.

O introducere in studiul partidelor politice nu poate fi completa fara referirea la paradigma celor patru clivaje propusa de politologul Stein Rokkan.In viziunea acestuia ,evolutia politica a Europei a fost afectata din punct de vedere istoric de trei revolutii succesive:revolutia nationala,revolutia industriala si cea internationala.Aceste doua revolutii au conturat sistemul politic intr-un plan care urmareste doua axe conflictuale:o axa functionala si o axa ,,teritorial-culturala”.Revolutia nationala genereaza pe axa functionala clivajul Biserica/Stat,iar pe axa teritorial-culturala,clivajul Centru/Periferie.Revolutia industriala adauga impartirii precedente ,pe de o parte ,pe axa functionala,clivajul Capitalisti/Muncitori iar pe de alta parte ,pe axa teritorial-culturala,clivajul sector primar/sector secundar.Cat priveste revolutia internationala ,aceasta nu afecteaza decat latura muncitoreasca a clivajului dintre capitalisti si muncitori ,pe care o imparte in stanga comunista si cea necomunista. Nu trebuie uitat faptul ca nu intra in aceasta schema si Europa ortodoxa, o astfel de intreprindere necesitand, dupa spusele autorului.Tipologia genetica se completeaza prin aplicarea de noi coordonate, cum ar fi: denumirea, ideologia şi organizarea partidului. Daca paradigma clivajelor ne oferă o schita, aplicarea de noi coordonate aduce culoare tipologiei care tocmai se constituie.Constatam faptul ca fenomenul partizan nu isi are justificarea în sine. Pentru explicitarea lui suntem purtati spre modificari de structura ale vietii sociale, economice si politice ale Europei. Insusi autorul afirma ca: ,,partidele politice sunt semne ale unor mutatii profunde, chiar daca, uneori, suntem tentati să le catalogam drept produse ale orgoliilor unor persoane”. Nici elementul nu poate fi neglijat, insa acesta se manifesta acolo unde gaseste teren favorabil. Acest teren intereseaza acum.Dincolo de aparenta unui joc al siglelor,Seiler surprinde o dialectic: de fiecare dată, un clivaj produce focalizari ale fortelor politice. O astfel de forta isi are originile intr-o ruptura. Geneza unui partid politic este un fenomen reactiv. De aceea, pentru a cunoaste un partid este necesara gasirea conflictului ce l-a generat. Sau si invers, dacă vrem sa analizam un conflict, putem porni de la partidele politice care-l traduc. Indiferent de numarul gruparilor politice existente în Europa la un moment dat, caci nici factorul timp nu trebuie neglijat, actul genezei lor ramane relativ constant.. El este nucleul dur de aceea, lucrarea lui Seiler se poate numi si Geneza partidelor politice din Europa.Pornind de la modelul propus de autorul francez, care ne poate ajuta sa patrundem mecanismele vietii politice occidentale, putem incerca sa gandim conditiile ce ar face posibila aplicarea acestui model la realitatea politica a unui stat ortodox. Lucrarea lui Seiler ne-a dat deja posibilitatea sa recunoastem inca un clivaj propriu Europei: cel dintre Ortodoxie şi Occident. Deci, inceputul este făcut. Doua constatari se impun observatorului interesat sa analizeze fenomenul partizan: imposibilitatea ignorarii acestuia si caracterul sau predominant european. Viata politica democratica nu mai poate fi conceputa in afara partidelor politice. Dar, pentru ca cetateanul obisnuit gaseste cu greu repere în peisajul variat al partidelor politice europene.