Partidul Național Liberal - trecut și prezent

ISTORICUL PNL :

Omenirea a resimtit din cele mai vechi timpuri nevoie de o putere centrala care sa ordoneze viata indivizilor si a comunitatilor.In momentul crearii acestei puteri,s-a constatat ca daca aceasta ramane concentrata va avea efecte negative.Astfel s-a ajuns la fragmentarea acestei puteri si la constituirea unor parti integrante care sa exercite numai anumite segmente ale unicei puteri anterioare.

Cadrul de aparitie al ideilor liberale si formele de manifestare

- revolutia de la 1821

- revolutia de la 1848

- adunarile ad-hoc

- domnia lui Cuza

- domniile lui Carol I si Ferdinand I

“Geneza ideilor şi curentelor politice moderne este strans legata de criza structurilor medievale şi de cadrul geopolitic în care Tarile Romane erau constrânse să se manifeste pe scena politica internaţionala.” O particularitate inevitabila a acestora la sfarsitul sec. al XVIII-lea si începutul sec. al XIX-lea o constituie încercarea de a se inspira sau sincroniza cu direcţiile dezvoltării politice şi ideologice ale lumii europene,adoptand idei şi doctrine cristalizate initial în această zona.

Marturiile timpului remarca cresterea interesului pentru cunoasterea evenimentelor occidentale,indeosebi a revoluţiei franceze cu ideile ei înnoitoare şi afirmarea tot mai insistenta a tendintei de emancipare de sub dominatia fanariotă. In 1791 incepe elaborarea memoriilor boierimii liberale,adresate marilor imperii care aveau influenta in spatial romanesc : Rusia, Austria, Turcia. Ele aveau să continue şi în prima parte a secolului al XIX-lea, când se concretizeaza ideile reformatoare şi de emancipare prin primele forme de organizare politica,avand insa o putere scazuta, sub forma de „partidă” sau grupări politice.

După revoluţia de la 1821, mişcarea de idei a „partidei naţionale” se revigora în direcţia accentuării necesităţilor de schimbare nu numai în latura naţională şi politică, ci şi în nevoile sociale de ansamblu. Documente precum aşa-numita “Constituþie a cãrvunarilor” din 1822 întruchipează spiritul încă timid, dar puternic in interior al liberalismului, care se va transforma în curentele liberale şi naţionale din perioada următoare, culminând cu acţiunea şi programele revoluţiei de la 1848.

“Avântul liberalismului în perioada dintre cele două revoluţii este strâns legat de o remarcabilă dezvoltare cultural-spirituală. În acest răstimp, Ţările Române au ajuns să dispună, prin preocuparea stăruitoare a unor patrioţi luminaţi, de o generaţie cultă cu o pregătire la nivel european în diferite domenii ale ştiinţelor umaniste, exacte sau inginereşti.” Această tânără generaţie,dorind modernizarea la mijlocul sec. al XIX-lea, trebuia să fie în măsură să preia conducerea ţării în toate ramurile vieţii publice. Exponenţi, prin excelenţă ai liberalismului, ei au pregătit şi declanşat revoluţia de la 1848, elaborându-i programul şi motivând justeţea luptei pentru cauza naţională, ca şi pentru libertatea tuturor categoriilor lor sociale.”Totodată, ei au fost principalii promotori ai modernităţii, oameni de cuget, de cumpănire, de iniţiativa şi acţiuni bine gândite.” Ion Heliade Radulescu afirma „Deviza scutului nostru va fi una şi aceeaşi: echilibru antitezelor. Şi prin urmare: dreptul şi datoria, autoritatea şi libertatea, guvernul şi poporul,conservaţia şi progresul etc., vor afla acelaşi respect, din partea noastră, aceeaşi apărare, acelaşi cult, pe cât vor fi în echilibru, iar la întâmplare de a învinge o parte, vom trece de partea acelei învinse, spre a susţine echilibrul. Cu aceeaşi datorie şi ardoare vom susţine şi libertatea şi poporul şi progresul”.

Educatia, in special contactul cu lumea occidentala a avut un rol deosebit de important in formarea ideilor liberale,idei straine de cei sub a caror dominare se afla teritoriul tarii noastre.Formaţi la şcoli şi universităţi occidentale, îndeosebi franceze, cu legături externe puternice, grupurile de fruntaşi ai revoluţiei în ambele Principate, s-au constituit în comitete naţionale sau revoluţionare. Ele au apărut în prima fază a revoluţiei cu numele de „partid liberal”, denumire ce se potriveste cu programul de reforme adoptate, dar care în realitate nu reprezenta decât grupări politice incipiente pentru un veritabil partid modern.”Calificativul de liberal, purtat de grupul de conducători revoluţionari, alterna adesea cu acela de naţional, pentru ca chiar în desfăşurarea revoluţiei să se cumuleze ambele nume de national şi liberal. Îmbinarea celor doi termeni în titulatură national – liberalã se afirmă în Ţara Românească în desemnarea politicii desfăşurată de conducătorii revoluţiei aflate la cârma guvernamentală.”

Partidul National – Liberal

Dupa aceasta consolidare, PNL va juca un rol deosebit de important in istoria Romaniei,fin prezent in toate momentele cheie inainte de anul 1927.

Partidul National Liberal ,insumand mentalitatile,credintele si principiile liberale a fost înfiinţat la 24 mai /5 iunie 1875, în Bucureşti.Conducatorii sai au fost oameni celebri ai timpului lor,care au dus o politica activa.Numerosi politicieni de o valoare incontestabila si-au lasat amprenta asupra evolutiei si modernizarii societatii romanesti.

Preşedinţi de partid :

Ion C. Brătianu (până în 1882-1883 împreună cu C. A. Rosetti şi singur până în 1891)

Dimitrie C. Brătianu (1891-1892)

Dimitrie A. Sturdza (1892-1909)

Ion I. C. Brătianu (1909-1927)

Vintilă I. C. Brătianu, I. G. Duca şi Constantin I. C. Brătianu.

Membrii marcanţi ai partidului până la 1918:

Anastasie Stolojan, Mihail Pherekyde, Eugeniu Stătescu, Nicolae Fleva, Vasile Lascăr, Petre S. Aurelian, Mihail G. Orleanu, Spiru Haret, Constantin Dissescu, Emil Costinescu, Vasile G. Mortun, Alexandru G. Radovici, Constantin Stere, George Diamandi, Toma Stelian.