Politica Agricola Comuna

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Politica Agricola Comuna.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 31 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Poede

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Stiinte Politice, Agronomie

Extras din document

Introducere

Spaţiul european a fost conceput imediat după al Doilea Război Mondial pentru economii încă dominant agricole şi pentru care autonomia alimentară constituia o preocupare centrală. Din această cauză, politica agricolă comună a devenit prima axă a construcţiei comunitare ajungând să absoarbă până şi astăzi mai mult de jumătate din bugetul Comunităţii.

Trebuie precizat de la bun început că termenul de “politică comună” reflectă în mod fidel una dintre trăsăturile definitorii ale PAC, şi anume aceea că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparţine statelor membre, ci Uniunii Europene.

În linii mari, sunt două motive care au condus la apariţia acestei politici.

Primul, a fost nevoia unei “fluidizări” a comerţului european cu produse agricole, şi mai ales dorinţa ţărilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, producţia agricolă a cunoscut o scădere accentuată în Europa. Problema era gravă în special în Franţa şi Germania. Pentru a asigura continuitatea aprovizionării, guvernele au început să apeleze la importuri din America de Nord. Situaţia a început să se amelioreze în anii 50, când mecanizarea şi exodul unei părţi însemnate a forţei de muncă agricole înspre industrie au determinat creşterea productivităţii şi producţiei agricole şi a veniturilor fermierilor. Însă, pe fundalul unei importanţe crescânde a sectorului industrial, veniturile care se puteau obţine din agricultură au rămas în urma celor din industrie. În acest context, pentru a evita redeschiderea unor conflicte sociale mai vechi, guvernele au început să adopte măsuri de protecţie vamală şi sprijinire a producţiei, variabile ca formă şi intensitate de la o ţară la alta. La adăpostul protecţiei, producţia agricolă a crescut independent de cerere, ceea ce a generat surplusuri, care trebuiau exportate. Problema era pronunţată în special în Franţa, pentru producţia de grâu. În căutarea unor debuşee la export, comerţul între ţările europene se realiza pe bază de acorduri bilaterale.

La nivel european, comerţul cu produse agricole era puternic distorsionat.

Ideea unei reglementări europene a pieţei pentru produsele agricole a fost a Olandei, ale cărei exporturi de carne şi produse lactate, îndeosebi pe piaţa germană, erau ameninţate de concurenţa daneză. Aşezarea cadrului comercial pe baze unitare era, pentru olandezi, singura soluţie care putea să garanteze stabilitatea şi continuitatea exporturilor olandeze de produse agricole. Ideea a fost bine primită şi de Franţa, care se confrunta cu mari surplusuri la producţia de grâu.

Al doilea motiv, a fost o anumită temere faţă de situaţia în care forţa de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării n-ar fi putut fi absorbită în acelaşi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar fi scăzut şi mai mult relativ la cele din industrie.

Dezvoltarea unei viziuni comune, la nivel european, de protejare a veniturilor fermierilor ar fi putut preveni o astfel de situaţie.

Conjunctura economic si voinţa politică, au pus bazele politicii agricole comune. Prima reflectare a acesteia se regăseşte în Tratatul de la Roma (1957).

Momente cheie

Istoricul PAC începe în 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene de către aceleaşi şase state (Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) care, în 1952, înfiinţaseră CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului). Reglementările de politică agricolă sunt cuprinse în articolele 38-46 ale Tratatului de la Roma (în prezent, articolele 32-38, după modificările aduse de Tratatul de la Amsterdam).

Articolul 38 (acum, articolul 32) stabileşte că: „piaţa comună se va extinde şi asupra sectorului agricol şi comerţului cu produse agricole” şi că „operarea şi dezvoltarea pieţei comune pentru produsele agricole vor fi însoţite de crearea unei politici agricole comune”, iar articolul 39 (articolul 33 din varianta consolidată a Tratatului) fixează obiectivele politicii agricole comune:

-Creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie, în special a forţei de muncă

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Agricola Comuna.doc